Contrastul extrem de puternic conferit în aceeaşi zi de sâmbătă a retrogradării Politehnicii din Liga 2 drept a doua grupare din Timişoara căzută în 8 zile în Liga 3, după Ripensia, cu reuşita confirmării în avans a menţinerii de către nou-promovata comunală CSC Dumbrăviţa în eşalonul secund, drept unică supravieţuitoare a fotbalului din Banat în anticamera elitei, în condiţiile în care alb-verzii au concurat în seria unică în compania a nu mai puţin de 16 cluburi din capitale de judeţ, constituie o pilduitoare lecţie de viaţă, ca sursă de inspiraţie, conturată firesc de la sine, prin faptele care spun totul, de către artizanul rămânerii celor de pe „Ştefan Dobay” în divizia secundă, şi anume antrenorul principal Cosmin Stan, care n-a ţinut absolut deloc s-o predea, ci pur şi simplu astfel s-au „aliniat astrele” tocmai de ziua sa de naştere. Nu-s deloc vorbe mari şi nici exagerări prin a estima că bunul exemplu oferit în ultimele două sezoane dinspre Dumbrăviţa este utilă mostră chiar mentalului social colectiv din spaţiul mioritic, în sensul că încrederea bine calibrată şi lucidă în propriile puteri – ca valoare umană şi profesională, cu iz motivaţional şi insuflată fervent unui tânăr colectiv sportiv avut în grijă, în ciuda cârcotaşei subaprecieri şi desconsiderări a capacităţii sale, la care a fost expus peste ani tehnicianul timişorean tirului unor „oameni de bine” din fenomen – poate duce la „răsturnarea munţilor” şi izbânzi dintre cele mai plăcut surprinzătoare.
Iar o izbândă în sine este a asigura înainte de termen menţinerea într-o ligă secundă cu 16 grupări din capitale de judeţ a unei nou-promovate comunale pe care Cosmin Stan o prelua acum nici 2 ani aproape „de la zero” cu un restrâns nucleu iniţial de jucători, plafonată fiind în Liga 3, nucleu învelit din scurt în acea vară din 2021, promovarea din iunie 2022 în dauna reşiţenilor lui Dan Alexa fiind completată acum de reuşita identificării clubului alb-verde drept al doilea în Liga 2 în 2023 dintre cele 5 nou-promovate, devansat doar de gălăţenii lui Dorinel Munteanu dar chiar şi înaintea slătinenilor, timişeni „de lângă pădure” aproximativ pe acelaşi palier al poziţiei a treia în seriile de play-out precum CSC Şelimbăr.
Stăpân pe sine în a-şi cunoaşte propria valoare umană şi profesională, Cosmin Stan – om potrivit la locul potrivit, a avut implicit capacitatea de a zămisli o reuşită în care a crezut cu extremă tărie, rod al unui atu chintesenţial, ţinând de mentalitatea şi atitudinea adecvată, pozitivă şi racordată unor valori existenţiale care neîndoielnic fac diferenţa între izbândă şi mediocritatea zonei de confort atât de mult în sângele naţiei, crez neabătut în ciuda tuturor cârcotelilor depreciative şi pline de îndoieli „de pe margine”.
Iar acesta-i exemplul bun ce-i departajează şi diferenţiază pe învingători de marea, marea masă majoritară a „mediocraţiei” dominant amorfă în care se complace mentalul colectiv mioritic.
Sportul, ca parte a vieţii, este psihologie, iar gazonul cu un nume predestinat, „Ştefan Dobay”, a fost refugiul ideal pe post de teren fertil cu rod bun şi grabnic unui Cosmin Stan care, prin atitudinea sa principial corectă faţă de fotbal, etalată peste ani, şi-a pus în cap tipicul şi nelipsitul cor caragialesc cârcotaş al atotştiutorilor de la colţurile de stradă ale neperformantului fenomen fotbalistic bănăţean, ba aberând unii dintre aceştia că tehnicianul şi-ar fi „ars valiza” după ce a tot spus unele lucruri pe nume şi a pus punctul pe i prin a rămâne fidel conceptului de bază al autonomiei antrenorului într-o delimitare sănătoasă şi necesară a atribuţiilor în organigrama unui colectiv fotbalistic, ba desconsiderându-l alţii pe seama unor percepţii în necunoştinţă de cauză, pentru a nu mai pomeni că mai nimeni, aproape absolut nimeni, nu credea nici pe departe cu aceeaşi tărie în atingerea ţelurilor cu perspicace viziune detectate de tehnicianul momentului în „ciocul vestic”.
Căci a retrograda la braţ timişorenele Ripensia şi Politehnica din Liga 2 şi a se fi menţinut în acelaşi timp cu brio micuţa „buturugă” nou-promovată din comuna Dumbrăviţa echivalează cu cea mai puternică şi izbitoare permutare cu iz pilduitor şi cu tâlc din ultimii ani buni din fotbalul timişean.
Iar dacă n-ar fi fost atras Stan acum nici 2 ani spre Dumbrăviţa de un alt înţelept „mohican” subevaluat de inteligentsia roş-galbenă, Radu Suciu, atunci mai nimic n-ar fi fost, doar aceeaşi bătută pe loc a „verzilor” în anonimatul apăsător al Ligii 3, învârtindu-se în cercuri, dar în niciun caz „miracolul” din 22 aprilie 2023, de ziua de naştere a antrenorului celor de pe „Ştefan Dobay”, miracol al menţinerii „comunalilor” în Liga 2, un miracol pentru cei slabi de înger, un crez alimentat cu premeditare încă din capul locului de artizanul ascensiunii din aceşti 2 ani.
În care Cosmin Stan doar şi-a văzut strict de drum, însufleţit de propriile crezuri şi valori, şi rămânându-le fidel cu sfinţenie, fără a ţine deloc să dea corului cârcotaşilor peste nas, bobârnaci aplicaţi indirect prin intermediul faptelor în sine.
Care au vorbit ultimul răcnet în favoarea antrenorului, unul dintre atâţia şi-atâţia români cât se poate de valoroşi cărora atâţia şi-atâţia compatrioţi „de pe margine”, practicând sportul tradiţional naţional, cârcoteala pe la colţuri, l-au subestimat în cheia majoră în care tind a se dispreţui cu nechibzuinţă românii între ei.
Culme absolută a ironiei, nu-i deloc doar o simplă întâmplare şi coincidenţă că pe când Stan a croit platoşa protectoare a menţinerii Dumbrăviţei în Liga 2, în acelaşi timp cluburi timişorene mai cu vino-încoa, accesibilitate la imaginea publică şi cu pedigree, şi care pe rând şi fiecare în parte l-au desconsiderat depreciativ în momente cheie din trecut pe localnicul ex-mijlocaş divizionar A, au retrogradat la braţ în Liga 3.
Aşa-i când n-ai capacitatea vizionară de a aprecia pertinent şi just nivelul real al valorii umane şi profesionale.
În ordine cronologică prima dintre retrogradatele primăverii unicat a plângerii în fotbalul din Timişoara, Ripensia era şi prima care îl trata pe Stan absolut injust şi neprincipial în raport cu factorii performanţei sportive, ba chiar umilitor, iar Sporttim chiar nu prea apelează mai deloc în repertoriul său la verbul „a umili”, la finele unui an calendaristic în care antrenorul atinsese toate obiectivele trasate, „contra-cadou” de Crăciun, diriguitorii clubului roş-galben hrănindu-şi încă de pe-atunci apetitul de devoratori în devenire de sufletişti localnici din spaţiul tehnic. Niciunul n-avea a rezista mult respectivului apetit, dar „tratamentul la rece” aplicat lui Cosmin Stan s-a detaşat de la o poştă prin măsura nedreptăţii sale, în raport cu soarta celorlalte „victime”.
În majoritatea lor din Timişoara, antrenori „schimbaţi ca pe ciorapi” în tontoroiul unor picioare murdare. Însă unde nu-i cap, a se citi know-how ţinând de tâlcul mai profund al subtilităţilor fotbalului drept un altfel de joc al vieţii, vai de picioare. Cu efecte în timp resimţite peste ani în Vinerea Mare din 2023, în zona Bucureştiului.
Şi de ce capul lui Stan pe eşafodul ridicat de conducători ai divizionarei „D” de-atunci? Datorită temerilor şi fricilor exacerbându-le acestora neîncrederea în capacitatea tânărului antrenor localnic. Apăsătoare pentru un tehnician conştientizându-şi propria valoare.
Pierdere a Ripensiei, cu repercusiuni în timp, pentru că generase un precedent, legat de incapacitatea justei evaluări echilibrate a potenţialului uman disponibil.
Iar rătăcitoarea Politehnica nu i s-a lăsat cu mult mai prejos Ripensiei când i-a venit rândul să se raporteze la implicarea lui Cosmin Stan în spaţiul tehnic. Diferenţa ar fi că poziţionarea şi percepţia eronată a decidenţilor viola a venit, în circumstanţele de moment ale trupei de pe „Ştiinţa” din vara lui 2021, într-un moment mai crucial şi de cotitură din traiectoria divizionarei secunde decât în cazul „mazilirii” tehnicianului de către „Ripi” cu 5 ani şi jumătate înainte.
Doar într-o doară şi aidoma unei trăiri întârziate „de rezervă”, şi strict pentru că Stan le fusese recomandat de către un impresar străin, peninsular – iar când sugestiile parvin românilor din Occident atunci şi bat din călcâie în a-şi coborî lungul nasului pentru a-şi băga în seamă un concitadin, căci altfel nu s-ar demite, decidenţi alb-violeţi îl abordau pe antrenorul timişorean pentru a li se deconspira de fapt acestuia că nu ştiu ceea ce vor, inevitabil semnal de avertizare pe adresa celui curtat, iar Mera şi brigada aveau a se alege cu băimăreanul Dorin Toma pe când imediat mai apoi Cosmin Stan era înhăţat de o anumită CSC Dumbrăviţa, restul devenind istorie, în niciun an.
Pierderea Politehnicii.
„Verzii” având a promova în Liga 2 la loviturile de departajare ale returului în deplasare al barajului, „violeţii” având a retrograda prin eşecurile tur-retur la barajul de supravieţuire.
Şi retrogradat-au poliştii şi pentru a doua ediţie la rând din Liga 2, fără a mai prinde nici măcar colacul de salvare al barajului, deşi ar mai avea încă de jucat 90 de minute, naufragiu înainte de termen, pe când nou-promovaţii comunali „verzi” ai „evitatului” Cosmin Stan s-au menţinut în anticamera elitei fără a mai avea deja nicio bătaie de cap în privinţa ameninţărilor cu barajul, deşi încă două etape mai sunt de disputat.
Ce poate fi mai elocvent de-atât!?
Dar asta-i măsura reală în care subevaluaţi sunt depreciativ unii competenţi ai locului, cu o inconştienţă de-a dreptul jenantă, şi te întrebi cine să şi fie cu adevărat „evaluatorii” acelora care de-a binelea chiar rup rândurile!?
Iar „alinierea perfectă a astrelor” a adus de ziua de naştere a lui Cosmin Stan asigurarea menţinerii Dumbrăviţei în Liga 2 graţie unui 4-0 record pe „Ştefan Dobay” pentru nou-promovaţi, în vreme ce la aceeaşi oră bruma speranţelor de 2 bani ale Politehnicii Timişoara lua definitiv apă undeva la malurile Oltului, prin măruntaiele Olteniei, acolo unde probabil cai ori covoare mai prind câte-un scăldat.
La Slatina, pe „1 Mai”, departe de Bega, a luat apă fanionul alb-violet al Banatului, în aval de locul din Zăvoiul vâlcean unde-şi începeau poliştii deplasările sezonului cu un 4-0 pentru CSC Şelimbăr, în aval de locul din Zăvoiul vâlcean unde-şi încheiau dumbrăviţenii lui Stan deplasările în Liga 2 din 2022 cu un 3-0 triumfător împotriva lui CSC Şelimbăr.
Sau diferenţa între a-l avea şi a nu-l avea pe Stan în colectiv, în prim-planul spaţiului tehnic.
Ori diferenţa între neîncrederea depreciativă în semeni ce domneşte în capitala Banatului vizavi de localnici adevăraţi, vii şi perfect autentici, şi nu prefabricaţi ori studiaţi, şi încrederea în cunoştinţă de cauză în propriile abilităţi, lecţie de viaţă etalată strict prin fapte de către cel fie îndepărtat, fie trecut cu vederea, fie „tocat” într-un evantai al prejudecăţilor mărului otrăvit al ignoranţei „de pe margini şi de la colţuri”, dar nici pe departe predată ca scop în sine.
În vreme ce un om din Timişoara şi-a văzut cu încredere şi cap de drumul său, insuflând acea molipsitoare încredere şi unor anonimi tineri având drept atu grupul sâguincios ascultător şi armă forte arta de „a sta în banca lor”, ştiindu-şi locul, două ditamai cluburi din Timişoara de 6-7 ani în Liga 2 au căzut cu buf asurzitor în văzul unui întreg fotbal românesc de pe scena pe care Stan a menţinut alb-verdele comunal ce-i conferea meritata încredere.
Şi să nu fi fost Stan, cu aleşii săi din teren, fotbalul bănăţean n-ar mai fi avut astăzi club în Liga 2. „Verzi” răzbunându-i după 11 ani pe alb-verzii recăşeni care în 2012-2013 ar fi fost unicii reprezentanţi ai Timişului în Liga 2, drept nou-promovaţi, dacă Robu nu i-ar fi prădat cu totală impertinenţă, iresponsabilitate şi inconştienţă, împotriva legilor scrise şi nescrise ale sportului, de dreptul meritat de a-şi apăra şansele. Au făcut-o elevii lui Cosmin Stan pentru foştii elevi ai lui Cosmin Petruescu, iar asta pentru că nu s-a mai comis „o românească” în adaptare rural arădean-bănăţeană şi pe pielea lui Zurbagiu şi compania, cărora li s-a rezervat o justă şi absolut meritată încredere.
Comparativ însă cu lufturile majore ale cluburilor timişorene pe relaţia cu Cosmin Stan, absolut insignifiante şi hilare sunt de fapt cârcotelile de la colţuri şi din galeria atotştiutorilor pe adresa antrenorului ajuns la 49 de primăveri, simple picături din tractul urinar al infanţilor aliniaţi în grupuri statuare pe post de fântâni.
Nu Stan le-a închis gura tuturor ignoranţilor răutăcioşi, Cosmin Stan văzându-şi de drum, ci faptele sale, alimentate cu o sănătoasă încredere, au darul de a da ceva de gândit celor care mai au capacitatea derulării unui asemenea proces.
Iar dacă Stan mai poate fi încă judecat prin prisma „ciudăţeniilor sale”, prejudecăţi ca măr otrăvit al ignoranţei, atunci să fie cu atât mai fidel „ciudăţeniei” definitorii sănătoase de a crede în autonomia primordială a antrenorului din schema atribuţiilor delimitative dintr-o organigramă, „ciudăţenie” care poate fi percepută drept ciudăţenie doar de către cei cu busola dată peste cap în obişnuinţa bolnăvicioasă din fotbalul mioritic de a amesteca borcanele, într-o imixtiune detrimentală a patronatului sau, şi mai rău, politicului.
Şi pentru că am ajuns la politic dar şi reamintind de (ne)încrederea manifestată între semeni în capitala Banatului, lăsând într-atâta de dorit prin percepţia unor profani pe adresa unor competenţi, chiar ce-ar mai fi oare de zis despre „stilul de lucru” şi al gândirii de pe Bega din moment ce un actual viceprimar al Timişoarei, din acest mizerabil şi repugnant circ politic de 2 bani, se cobora în trecut într-un asemenea hal al dezonoarei care-l deconspiră în adevărata-i lumină umană, încât să se erijeze prin autopropunere în rol de rampă propulsoare intermediară a prezentării „fişei” pe-atunci încă jucătorului Cosmin Stan unui club de peste graniţă, fără însă a efectua de fapt nici cel mai mic demers în acest sens, false şi înşelătoare promisiuni neonorate. Iar asta şi tot pentru că doar atâta încredere pot avea unii timişoreni în alţi timişoreni. Acei unii timişoreni mai ales din tabere ale cumetriilor interesate, din cercul inelelor „competenţilor” neapărat „de succes”, adepţi ai crezului „toată lumea să trăiască, numai noi să nu murim”. Îi detectezi de la o poştă după cât de studiaţi sunt în făţărnicia lor nedisimulată.
Măricică ar fi de fapt acum acolada recipienţilor care ar avea musai de rumegat la „învârtirea roţii” şi în general la turnura de dată recentă a lucrurilor în fotbalul local-limitrof pe relaţia Timişoara – Dumbrăviţa, şi nu doar în lumina „directelor” cu 1-0 şi 2-0 pe „Ştefan Dobay” pentru alb-verzii lui Stan împotriva Ripensiei pe drumul retrogradării, respectiv 3-1 tot pe „Ştefan Dobay” pentru „verzii” lui Stan în dauna Politehnicii pe drumul retrogradării, însă incapacitatea de a cugeta şi chibzui profund îi limitează în a deprinde bunul exemplu izvorât dintr-o lecţie de viaţă.
A cărei însuşire i-ar scuti de alte viitoare pierderi.
Şi m-aş lansa în a estima că sistemul competiţional prost croit de FRF ligii secunde le-a ferit pe „Ripi” şi Poli de a se alege şi pe „Electrica” respectiv „Ştiinţa” cu lecţii de viaţă punctuale şi pe viu în „directe” cu nou-promovaţii lui Stan, căci deh!, aşa-i în fotbalul „marii performanţe” din lozincile federale, fără necesarul retur, un campionat într-un picior.
Ghici ciupercă, ce-i?
În fine, deşi nu merită de fapt absolut nici cea mai mică atenţie, şi cu atât mai mult acum, în contextul de dezbătut al întorsăturii actuale din fotbalul local-periurban, ocazie cu care atâtea multe altele ar putea fi punctate, cu gaiţa-buric al locului cel mult coadă a listei, este totuşi de atins strict dintr-un punct de vedere şi ignoranţa cârcotaşei localnice de serviciu – o ciripitoare de renume carpatin asurzitor în văi – când a venit vorba de „împungerea” nemeritată peste ani şi dinspre presă a antrenorului Cosmin Stan, şi anume din punctul de vedere al faptului că dacă polul de reper la care a decăzut a se raporta fotbalul timişorean din Liga 2 a fost pe relaţia cu revelaţiile „exclusiviste” ale râşniţei de alimentare de pe Bega a latrinei mediatice din capitală, râşniţă anti-sportivă cu toc, atunci şi absolut deloc de mirare că fotbalul timişorean a ajuns exact acolo unde i-ar fi locul prin această nătângă raportare la atotştiutoarea supremă, undeva pe un palier inferior. Sau cu alte cuvinte şi cine-a putut ajunge în aceste vremuri ale mediocraţiei, spălării pe creier, cultului ignoranţei şi îndoctrinării sistemice, să-l cântărească, judece şi împungă în timp pe Cosmin Stan din „galeria” umbrei scheletice a presei de odinioară.
Cârcotaşii au rămas cu mirarea contrariată, Cosmin Stan şi-a cultivat asiduu şi tot mai intens în cei 2 ani priceperea şi pasiunea pentru fotbal, insuflată de un crez autentic şi cât se poate de potent, armă redutabilă în arsenalul psihologic, împărtăşit şi unui tânăr colectiv ajungând treptat să creadă la rândul său în acea „nebunie a antrenorului” pe care slabii de înger din răvăşitul sport rege timişorean, iar răvăşit e tocmai pentru că sunt slabi de înger, n-aveau pur şi simplu cum s-o detecteze la adevărata valoare. Căci cum ar fi şi putut oare a avea respectivii ignoranţi încredere în capacitatea cuiva pe care de fapt îl subapreciau, supralicitându-se ca fiind nişte „competenţi evaluatori”!?
Întorsătura de dată recentă din fotbalul timişorean-periurban, cu capitala Banatului în Liga 3 „la pătrat” şi comuna limitrofă rămasă solitar în zonă pe baricada Ligii 2, o istorie rescrisă prin actualizare şi graţie lecţiei autentice şi exemplare de viaţă din partea unui antrenor localnic de fotbal, „cantitate neglijabilă” în ochii atâtor ignoranţi, care a dovedit că n-ai nevoie de (ne)încrederea inteligentsiei închipuite pentru a-ţi alimenta încrederea în conştientizarea propriei valori. Baghetă a orchestratorului stând la originea fiecărei scânteieri spre gol în teren şi puncte la zestre în clasament.
33.
Dinspre Sporttim Politehnicii i se alocau în tăcere maximum 25 înaintea începerii campionatului – în tăcere pentru a nu fi suspectaţi că am demobiliza, alocându-le în schimb minimum 30 „verzilor” încurajaţi de „nebunia antrenorului”, pentru că, dacă tot i se predau repetitiv lansatorului Sporttim lecţii scrise prin a i se da în cap în propria „casă” cu definiţia explicativă a schizofreniei din dicţionarul limbii române, atunci „nebuni” să fim chiar până la capăt, nu-i aşa!?! În desconsiderarea ignorantă a inconştienţilor „normali”. O naţie-azil aşa-zis condusă pe mai toate palierele de nebuni de-a binelea şi de legat, care strigă „Nebunii!”
Fotbalul timişorean e momentan la pământ şi Stan îl are la picioare, nu că şi-ar fi dorit deloc cumva aşa ceva, lecţie de viaţă pe pielea multora, cu învăţăminte. Nu vor fi însă din nou trase pentru că memoria-i tot mai scurtă în epoca „vitezei” către nicăieri.
Astfel de exemple precum cel conferit de Cosmin Stan din fotbalul secund divizionar bănăţean sunt binevenite într-o societate în general incapabilă la nivel individual şi colectiv a-şi evalua exact forţele şi potenţialul, antrenorul conştientizând rază laser propria-i valoare desconsiderată de atâţia, catalizator al încrederii cu care poţi „muta munţi”. Şi a mutat buturuga mică a Dumbrăviţei pe versantul Ligii 2, îngrijindu-i rădăcina la mijlocul acestuia. Duse-s la vale în schimb timişorenele iar ignoranţii care le-au păstorit au pe conştiinţă decăderi în numele unor cluburi reper, dându-le cu virgulă, cu tot cu „şcolile” lor înalte asociate UPT şi UVT, cum de-au ajuns să se uite în realitate de jos la cineva pe care-l luau în închipuirile dumnealor de sus.
Chiar formidabilă răsturnare cu Stan în miezul lucrurilor într-un fotbal timişorean a cărui inteligentsie are nevoie de lecţii peste lecţii. Ecoul acestei întorsături urmând a rezona veşnic, prin conotaţiile sale, în folclorul sportului rege tot mai restrâns de pe Bega. Suntem parcă tot mai puţini dar tot ne vine greu să ne identificăm valorile, bob separat de neghină.
Reculegere în jurul carelor mari, bucurie cu împăcarea tihnită a rodului cules prin efort însufleţit de încrederea conştientă în jurul „buturugii mici” de la Pădurea Verde. Arena ripensistului „Ştefan Dobay” a rămas între cele ale scenei Ligii 2 mulţumită viziunii aplicate şi încrezătoare a timişoreanului Stan, alb-verzi a căror ascensiune a fost vegheată din ceruri şi de mai tânărul lor ex-coechipier Marjan Maric.
Stan a crezut cu tărie în steaua sa la CSC Dumbrăviţa, la lumina căreia a urcat „buturuga mică” pe treptele din preajma mijlocului ierarhiei Ligii 2, pe când polişti şi ripensişti de frunte, rătăciţi, n-au văzut tot mai mult şi mai mult pădurea din cauza copacilor.
Context al retrogradării timişorenelor cândva nu demult rivale „la baionetă”, actualmente la braţ spre Liga 3, în care colacul salvator umflat de Cosmin Stan pe „Ştefan Dobay” e model princeps în fotbalul de pe Bega după mai bine de două decenii, de la elevarea alb-negrilor umetişti de la Pădurea Verde în 2001 în Divizia A, atunci cu un anumit mijlocaş Cosmin Stan în teren.
Dispar stadioane gazdă a Milanului, apar şi dispar clone fotbalistice, dar câte-un ex-fotbalist localnic devenit antrenor îşi urmează încrezător şi capabil calea sa în ciuda răutăţilor tipice capitalei „fruncea”, încurajându-şi colectivul şi salvând pe scena naţională onoarea răvăşitului sport rege de pe Bega.
Lui Cosmin Stan, un semn de recunoştinţă şi gratitudine. Şi bănuim că Stan n-are cum a se opri din loc aici şi-acum, întărit în crezul său neabătut, aşa încât, oricare-ar fi aceştia, Militaru, „militari” ori alte personaje secund-divizionare, de grijă la buturuga mică verde din comună. Mică dar cu suflet tare, tare mare.
*Rezultatele, ierarhiile şi programul viitor în grupele valorice din SuperLiga, Liga 2 şi C8, pe coloana datelor tehnice a secţiunii Fotbal. CSC Dumbrăviţa va juca sâmbătă la ora 11, în penultima etapă din Grupa B în play-out, una mai facilă, la nou-promovata Progresul 1944 Spartac Bucureşti, care va continua la barajul de evitare a retrogradării.