Liderul Centrul de Excelență Timișoara se desprinde după pauză la Dunăre, pe ”orezărie”

Emoțiile cele mai mari Centrul de Excelență Timișoara le-a avut la malul Dunării în privința disputării partidei în deplasare cu AS FC Frontiera Drobeta, dată fiind starea ca și impracticabilă a suprafeței de joc a arenei Termo după zilele de ploi ce s-au abătut asupra Mehedințului, ora de start a întâlnirii din runda a opta a Seriei 5 în Campionatul Național FRF de juniori B fiind amânată cu 60 de minute, pentru îmbunătățirea condițiilor de disputare a confruntării juvenile.

Și se anunța un duel interesant, între generația de 2000 a Centrului de Excelență timișorean, fără înfrângere și pe primul loc în serie, și amfitrionii din Drobeta Turnu Severin, plasați pe podium, cu un singur eșec.

Juniorii B selecționați sub cârma lui Adrian Văsîi au risipit însă emoțiile în privința rezultatului grație unei desprinderi după pauză în jocul început sâmbătă la ora 15, în această a doua zi din 3 consecutive de meciuri în Seria 5, Centrul de Excelență învingând cu 2-0 (0-0) prin reușitele lui Fabian Trip, în minutul 55, și Răzvan Pițigoi, în minutul 68, ambele din acțiune.

Oaspeții din Timișoara aveau în prima parte și o bară prin fundașul lateral Coroiu, cu o lovitură de cap, în urma unui corner, la mijlocul reprizei întâi.

Centrul de Excelență și-a adjudecat așadar și alte 3 puncte, în niște circumstanțe aparte, ținând cont de starea suprafeței de joc, îmbibată de apă după precipitațiile abundente din ultimele zile.

Aceasta este totodată și întâia victorie la zero în deplasare a juniorilor de 2000 ai ”Centrului” implicați în Seria 5 a întrecerii, după triumfurile cu 2-1 la Caransebeș și 3-2 la LPS Târgu Jiu în rundele 1 și 3, urmate de remiza cu 2-2 la Metalul Reșița, cu mențiunea că toate cele 4 partide găzduite pe malurile Begăi au fost adjudicate tot la zero. Este în schimb primul eșec pe teren propriu pentru Frontiera, după 2-1 cu concitadina CSȘ Drobeta, 4-2 cu hunedorenii și 3-2 cu cei din Sebeș.

”Centrul de Excelență” conduce astfel în Seria 5 cu linia de clasament 8 7 1 0 21-5 22 puncte, Frontiera rămânând cu 13 în cont.

Oaspeții s-au impus în formula 4-2-3-1, cu Pădure – Feti (41, Cora), Constantini, Goța, Coroiu – Leucean (41, Rusu), Costea, Bănceanu, Șimăndan – Trip, Pițigoi, în vreme ce Zaha și Doda au rămas pe banca de rezerve.

Următorul meci, vineri de la ora 14, acasă cu CS FC Bihor Oradea, în runda a noua. Garnitura ”Centrului” implicată în Liga Elitelor U17 – Vest va evolua weekendul viitor în deplasare la Craiova, duminica de la ora 14.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: