CSC Ghiroda şi Giarmata Vii a dat cu piciorul unui avantaj de 3 goluri luat în primele 25 de minute ale întâiului meci jucat acasă după 3 deplasări, în seara din Vinerea Mare, iar chiar pe final unui avantaj de două goluri, anihilat de Viitorul Şimian într-un 4-4 (3-1) care nu schimbă totuşi mult datele problemei, timişenilor ştirbindu-li-se avansul în frunte cu un singur punct, de la 5 la 4, astfel încât, dacă nu vor pierde nici marţi de la ora 18 tot pe „Emilian Pavel”, în compania devenilor, atunci vor avea deja asigurat locul la barajul de promovare, într-o reeditare după 2 ani.
La modul categoric în care s-au desprins bănăţenii lui Sorin Bălu în prima jumătate a reprizei I a partidei acasă din Săptămâna Mare cu mehedinţenii, Răzvan Trandu deschizând scorul deja în minutul 2 şi majorându-l la finele primului sfert de oră de joc, majorat apoi la rândul său şi de Ion Vasluian peste nici 10 minute, se părea că ghirozenii vor repeta „galopul” precedentei apariţii pe „Emilian Pavel”, din urmă cu o lună de zile, 4-0 pe 5 aprilie cu ACSO Filiaşi.
Însă, după ce au completat în progresie seria jocurilor în deplasare, de la înfrângerea suferită la zero la Drobeta Turnu Severin cu trupa Şimianului, la remiza 3-3 de la Deva şi chiar succesul de săptămâna trecută cu 3-1 din Dolj, timişenii au continuat în regresie prima reprezentaţie pe teren propriu dintr-o serie de 3 acasă până vinerea viitoare, încasând mai întâi un gol în ultimul sfert de oră al reprizei I, apoi şi-n primele minute după pauză, în cele din urmă de două ori în ultimele 5 minute: 4-4.
Jucate la 4-2 cu gândul deja la primirea marţi de la ora 18 a devenilor care au capotat la rândul lor după pauză acasă, în celălalt meci din play-off în Seria 7, 1-3 (1-1) cu ACSO Filiaşi, care i-a depăşit astfel la puncte cu două „lungimi”, într-o rocadă pe poziţiile 2-3.
Însă, tocmai acest gen de rezultate, în care contracandidatele timişenilor s-au tot anihilat reciproc în cele 6 etape scurse din faza grupei I valorice, au servit cauzei ghirozenilor porniţi în acest periplu cu două puncte avans.
Căci a fost pentru a treia rundă la rând ca formaţiile gazdă să nu fructifice avantajul terenului propriu în play-off-ul Seriei 7, deşi, nota bene, au marcat un total de 11 goluri în tentativele lor nereuşite, insuficient însă pentru a şi învinge, păţanie astăzi şi pe pielea elevilor lui Bălu.
Pentru care căpitanul Cosmin Mancaş părea a aduce din nou liniştea la intrarea în ultimele 20 de minute, 4-2, ceea ce, nici măcar aşa, nu se dovedea suficient. Rezultând un al doilea draw acasă al liderului în cele 3 apariţii pe „Emilian Pavel” în 6 runde din play-off, după searbădul 0-0 cu CSM Deva, aşteptată din nou şi peste 4 seri.
Atunci când, în a treia zi de Paşte, în Săptămâna Luminată, bănăţenii ar putea serba deja în avans asigurarea biletului pentru semifinala de baraj, asta în cazul în care vor rămâne tot invincibili pe propriul gazon.
A contat mult aşadar în economia fazei play-off incapacitatea urmăritoarelor de a strânge mai mult de jumătate din totalul punctelor puse în joc, cel mult 9 în contul devenilor din cele 18 posibile şi la dispoziţie până la ora actuală – nouă precum în dreptul lui Mancaş şi compania, însă doar 7 la zestrea formaţiilor din Oltenia.
Într-un play-off în mare măsură echilibrat şi-n care nici una dintre echipe n-a rupt rândurile, fără a convinge pe deplin.
Iar paradoxal, deşi nu s-a impus deloc pe teren propriu în play-off, spre deosebire de celelalte 3 formaţii – cu câte un succes fiecare acasă, ACSO Filiaşi a revenit totuşi sub Cetate pe poziţia secundă, de pe care aborda grupa I valorică la doar două puncte în urma bănăţenilor.
Fruntaşele de pe locurile de baraj urmând a se revedea pe „Emilian Pavel” vinerea viitoare de la ora 18, în ceea ce ar putea deveni un duel direct decisiv pentru adjudecarea şefiei seriei, penultimă rundă în urma căreia galben-albaştrii lui Bălu se vor deplasa din nou la Dunăre, acolo unde au eşuat de fiecare dată în acest sezon.
Una peste alta, şirul apariţiilor acasă l-au abordat ca din puşcă dar au stins motoarele prea devreme, şi cu gândul la celelalte două vizite pe care le vor primi într-o săptămână, chiar hotărâtoare în sensul că bănăţenii şi-ar putea asigura câştigarea seriei, o premieră pentru clubul din estul Timişoarei în Liga a III-a.
„Comunalul” era extrem de aproape de un asemenea deziderat şi-n primăvara lui 2022, doar pentru a fi detronat de puţin la penultima strigare de către dumbrăviţeni, aşa încât, judecând şi prin prisma avantajului dublu de astă dată faţă de cel deţinut înaintea ultimelor 3 runde în urmă cu 2 ani, acum de 4 puncte în faţa doljenilor, poate respira totuşi mai în voie.
Situaţia în clasament şi programul permiţându-i să abordeze meciurile cu încredere şi fără presiunea resimţită de vizitatorii nesiguri în privinţa prinderii barajului.
Mancaş&Co au mai făcut un pas prin a înscrie şi pentru al treilea meci la rând minimum de 3 ori, o problemă ivindu-se în schimb sub forma scoaterii mingii din propria poartă şi pentru a patra partidă în succesiune.
Dar fie şi aşa, din aproape în aproape, ghirozenii se tot apropie de un baraj eventual cu a doua clasată din Seria 8, Politehnica Timişoara, antrenată de fiul Ghirodei, Paul Codrea.
O primăvară cum galben-albaştrii puteau doar visa după dezamăgirea din urmă cu 2 ani, iar primăvara lui 2024 poate deveni chiar mai dulce.
Sorin Bălu a început de Vinerea Mare cu Ciocan – Vasluian, Butnăraşu, Stupu, Bulza, Popovici, Trandu, Precup, Jichici, Coroiu şi căpitanul Mancaş, rezerve la start fiind Mosoarcă – Cluci, Buţu, Popa, Hecsko, Pop, Ilie, Miclău şi Datcu.
Alexandru Stoica s-a bazat la Ghiroda pe Ciută – Vlad, Dulap, Curea, Raicovici, Thiam, Poiană, Trancă, căpitanul Fabio Trip, Baidoo şi Eshun, rezerve la start fiind Drîngă – Amricathe, Toader, Martin, Rupa, Felix da Silva, Malacu, Dogaru şi Faur.