Liderul Politehnica şi Banat Girls, deplasări fructuoase cu 4 avans la codaşe, în Ardeal fie şi cu o jucătoare de câmp în poartă

Tras de către FRF peste măsură de păr în lumina publicului ce totuşi nu-l gustă, pentru că-i fad, fotbalul feminin are un campionat al SuperLigii tot mai modest, oricare-ar fi sistemul de desfăşurare care i se tot modifică, în actuala ediţie cu doar 8 cluburi dintre care două depăşite chiar şi-aşa de evenimente şi rămase în consecinţă de căruţă, gazde duminică ale cluburilor timişene din componenţa play-off a campaniei anterioare, liderul vicecampion Politehnica şi Banat Girls, taxându-le la câte 4 goluri diferenţă în runda completând prima jumătate a returului în sezonul regulat. 

Pe „Municipalul” din Roşiorii de Vede, de la ora 11, fruntaşa Politehnica a învins a doua oară la scor în aceeaşi săptămână, 7-1 marţi acasă cu codaşa din Târgu Mureş, 5-1 (3-0) în Teleorman pe terenul penultimei clasate, CSM Alexandria, împotriva căreia vicecampioana semna şi propriul scor record al turului, 6-0 în 8 septembrie în Banat, alb-violetele revenind astfel pe căi victorioase şi-n deplasare, după remize la campioana „U” Cluj şi Miercurea Ciuc, de fapt al treilea succes al noii ediţii pe teren advers.

Unde Mirel Albon, secondat pe banca tehnică de Alin Crişanov şi Petru Ţurcaş, le-a titularizat pe Câmpean – Sondore, Bratu, Mirea, Dovîncescu, Dawood, Kurja – cpt., Jivam, Pera, Ivanova, Scaramelo, aşadar nu doar cu o reprezentantă a generaţiei 2005, chiar două, iar una, Roxana Dovîncescu, junioară de 2006, Politehnica permiţându-şi să ofere minute de joc şi unor „violete” mai puţin utilizate, în condiţiile în care teleormănencele se rezumau la un… calibru redus, revenite pe scut din deplasări pierzătoare cu 5-0 şi 8-0.

Portarul Cosmina Roşu, junioarele tot de 2006 Şepeţan şi Florea, precum şi careul din 2007, Boboc, Corsei, Şerban şi Cioablă, au luat cu toate loc la start pe banca de rezerve, nu mult trecând până s-au bucurat pentru reuşitele colegelor Laura Sondore, Dimitra Ivanova – bulgăroaică marcatoare de două ori şi Shaira Pera, totalul fiind completat cu autogolul unei junioare localnice din generaţia 2007, Chera, înscrisă iniţial între titulare dar începând partida ca rezervă, ulterior introdusă pe teren, fără succes.

Teleormănencele, cu decana de vârstă a unsprezecelui aliniat de Călin Pistolea şi căpitan din generaţia 1994, Oana Dumitrache, au apelat la start la 8 sportive născute după anul 2000, câte două în 2002 respectiv 2003, una în 2004 şi chiar 3 în 2005, celelalte reprezentând anii 1996 şi 1998, marcând reuşita de onoare abia în minutul 90 printr-o rezervă din generaţia 2007, junioara Dumitru.

Rapid aveau a se desprinde polistele la Roşiorii de Vede, în nici prima jumătate de oră, Sondore înscriind în minutul 14, apoi Ivanova şi Pera în succesiune rapidă, în minutele 25 şi 27, la fel tot pe mijlocul reprizei şi în partea a II-a, din nou bulgăroaica şi prin autogolul sudistelor în minutele 65 şi 68, repetiţie de succes înaintea primirii sâmbătă de la ora 13 în etapa a 11-a a Gloriei 2018 Bistriţa Năsăud, triumfătoare cu 1-0 la Farul, pe care a egalat-o ierarhic cu un bilanţ identic, 9 6 1 2, în condiţiile câte unei restanţe.

Se va juca de fapt una deja miercuri de la ora 13, „U” Cluj – Farul, iar peste încă o săptămână, miercuri 22 noiembrie de la ora 14 şi Gloria – „U” Cluj în Bistriţa-Năsăud, după care clasamentul va fi completat la zi iar imaginea de ansamblu mai clară înaintea parcursului final al rundelor 12-14 de la finele returului, cea de-a XIV-a chiar în martie 2024, care va să zică năsăudencele vor călători pe Bega înaintea primirii campioanelor în întâlnirea restantă.

Rezultatele etapei a X-a şi programul viitor fiind enumerate pe coloana clasamentelor la zi a secţiunii Fotbal.

Tocmai Banat Girls, cu semnificative probleme financiare greu de rezolvat de către Consiliul Local comunal timişean avându-le în grijă, urmând a primi duminică de la 11 vizita celor din Alexandria în runda a 11-a, după ce „Fetele din Banat” au pus punct unei serii dificile de 4 apariţii fără succes cu un detaşat 4-0 pe terenul codaşei fără punct din Târgu Mureş, duminică de la ora 13.

În Ardeal, bănăţencele au reeditat cealaltă victorie a lor la zero, tot în compania codaşelor de pe Someş, cu 6-0 în tur pe teren propriu, repurtând astfel al doilea succes în deplasare, după cel cu 2-1 în Teleorman, deplasări în care au încurcat şi planurile campioanei „U” Cluj printr-un recent 1-1, campioane mai nou axate mai degrabă pe remize, 4 în 8 apariţii în SuperLiga.

Iar luând toate punctele pe „Academia de Sport Mureşul” deşi cu o jucătoare de câmp în poartă prin a conduce tot cu 3-0 la pauză, precum „Poli” în sudul ţării, Banat Girls s-a apropiat la două puncte de podium, cu menţiunea că şi timişorencele în violet vor trece în curând pe la Tomnatic, în etapa a 13-a, penultima a returului şi ultima din 2023, pe 10 decembrie de la ora 13.

Până atunci, Banat Girls s-a impus cu 4-0 în faţa lui ACS Târgu Mureş 1898 – MSE 1898, golurile fiind reuşite de fotbaliste ce au punctat în premieră în această ediţie de campionat.

Încă din minutul 7 prin Mihaela Cătărău, după alte 5 minute Laura Desmerean dublând avantajul, pentru ca până la pauză aceeaşi jucătoare să mai puncteze o dată şi să stabilească scorul primei părţi. În repriza secundă, echipa pregătită de Liviu Ivasuc a mai înscris o dată în Ardeal, prin Alexandra Trofimov, în minutul 74: 0-4.

Suntem fericite ca am reușit să obținem cele 3 puncte astăzi! Am venit aici știind că va fi un meci greu, cu adversare ambițioase, pe un teren foarte rău și pe o vreme nefavorabilă! Ne pregătim pentru fiecare meci să scoatem ce e mai bun și ne dorim ca la final să ne îndeplinim obiectivul, accederea în play off!” a spus după meci Nicoleta Lazăr.

Banat Girls: Melisa Şodinca – Andrada Ungur, Claudia Bistrian, Nicol Dinca-Vuia, Bianka Granados, Tatiana Peşterean, Mihaela Cătărău (min. 72, Maria Cortina), Laura Desmerean, Nicoleta Lazăr (min. 72, Alexandra Trofimov), Alexandra Hornea (min. 84 Carmen Andrei), Larisa Grigore.

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Feminin, Fotbal și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× sase = 42

 


Ultimele articole din categoria Feminin: