Campionatul ligii a patra tocmai s-a încheiat sâmbătă, iar CSC Liebling a egalat-o la puncte în zona locurilor 8-9 pe învinsa sa cu 2-0 în deplasare, la Deta, însă divizionara D a înregistrat şi a patra schimbare de antrenor în ediţia 2022/3, Tiberiu Butura fiind înlocuit la rândul său, soartă pe care o împărtăşeau în cursul sezonului şi Bungău, Goia şi Miclea. „Am fost dat pe uşa din spate, chiar nici nu am fost anunţat”, a semnalat Butura în completarea anunţului pe care l-a făcut.
CSC Liebling a efectuat cele mai multe modificări pe banca tehnică între cele 19 grupări care au încheiat ediţia 2022-2023 de campionat a Diviziei D Timiş, Butura urmându-i în şirul celor schimbaţi la roş-portocalii pe Bungău, Goia şi Miclea, înlocuiţi pe parcursul campionatului.
Ultimele rezultate ale sezonului, din etapa a 38-a, de sâmbătă, şi clasamentul final în „D Timiş”, pe coloana datelor tehnice a secţiunii Fotbal.
La final, Tiberiu Butura a spus că „sunt mândru de voi, vă mulţumesc frumos pentru momentele şi victoriile frumoase! Am preluat echipa în etapa 27 şi, alături de acest colectiv minunat, unit şi frumos, mă pot mândri cu rezultate pozitive: 8 victorii în 12 etape, două rezultate de egalitate si două înfrângeri. Pe această cale vreau să mulţumesc şi celor trei oameni cu un caracter deosebit din spatele meu, şi anume Cristian Suciu – preşedinte al clubului, Adrian Caragea – vicepreşedinte, şi delegatul Doru Florescu. Tot ce e frumos ţine puţin, spunea pe reţelele de socializare căpitanul echipei, Ovidiu Semeniuc. Mulţumesc tuturor suporterilor din frumoasa comună Liebling! Urez succes clubului CSC Liebling în tot ceea ce va urma. Păcat, păcat, păcat că tot ce a fost frumos s-a terminat. Pentru mine şi pentru mulţi jucători de la Liebling va urma o nouă provocare. Nu în ultimul rând am strâns în jur de 80 copilaşi care vin constant la antrenament şi jocurile echipelor mici. Las în urma mea 3 grupe de copii – U15, U11 şi una frumoasă de fotbal feminin. Astea sunt realizările noastre, Tiberiu Butura antrenor, Cristian Suciu preşedinte, Adrian Caragea vicepreşedinte. Am fost dat pe uşa din spate, chiar nici nu am fost anunţat. Noua conducere aleasă probabil nu mă vrea… cu noul preşedinte Florin Bătrânu…”