Liga a VI-a „Promoţie” Timiş, etapa a 27-a: rezultate, marcatori + FOTO

Rezultate categorice în runda a 27-a a Seriei a III-a „Municipale” din campionatul ligii a VI-a „Promoţie” Timiş, de exemplu 8-0 sau 7-1, dar şi câte două succese la două goluri diferenţă – printre care şi cel al liderului din Chişoda, respectiv la limită – printre care şi cel al secund clasatei Kids Sânmihaiu Român la Utvin cu ocupanta locului 4, Srbianca, pe când o întâlnire s-a încheiat cu un scor alb, juniorii de la LPS Banatul ţinându-i în şah pe „arbitrii grupului select” cu unii jucători pe fals, amalgam între împărţitori ai dreptăţii şi componenţi care n-ar trebui de fapt să evolueze în această alcătuire. 

Rezultatele complete ale etapei şi clasamentul actualizat, pe coloana datelor tehnice a secţiunii Fotbal, cu menţiunea că în Seria a III-a „Municipală” au mai rămas 3 runde de disputat, înaintea cărora fruntaşa din Chişoda deţine un avans de 7 puncte.

AS FC Chişoda conduce într-adevăr în ierarhia Seriei a III-a cu 64 de puncte, urmată de ACS Kids Sânmihaiu Român cu 57 de puncte, iar pe locul trei Gruppo Select cu 47 de puncte.

FC Chişoda – Auto Timişoara 3-1 (0-1).

Ovidiu Ignea a deschis scorul pentru „Transportatori” în minutul 26, ca apoi liderul să întoarcă scorul prin golurile înscrise în sfertul final de oră de Mihai Poştaru (min. 75) şi Răzvan Burghelea, cu o „dublă” (min. 85 şi 90+1).

Srbianca Giuchici – ACS Kids Sânmihaiu Român 1-2 (0-1): Alin Miclea (min. 90), respectiv Alexandru Şandor (min. 26 şi 71).

Atletico Timişoara – Timişul Urseni 7-1 (4-1): Paul Dănilă 3 goluri, Silviu Scorobete două goluri, Vlad Ciocârlan şi Cristian Bejeriţa, respectiv Sorin Jurcuţ.

AS Roma Florin Pădurean – CFR Timişoara 1-3 (1-2): Cătălin Grek, respectiv Cosmin Lachescu, David Bîrnaure şi Denis Bronz.

CSC Millenium 2 Giarmata – Porto Bega Timişoara 5-4 (2-1): Darius Băiceanu, Marian Lemnaru, Andrei Melicenco şi Alin Marin două goluri, respectiv Florin Iacob două goluri, Iacob Cojocaru şi Ionuţ Răulescu.

CS Giroc-Chişoda – Timişul 3 Şag 8-0 (5-0): Alexandru Ţimbălaru două goluri, Robert Damşa două goluri, Mario Mutu, Denis Unc, Andrei Ţăranu şi Sebastian Giamalis.

Gruppo Select (echipa arbitrilor) – LPS Banatul Timişoara 0-0.

Cel mai frumos joc văzut de subsemnatul în această ediţie de campionat a Seriei a III-a „Municipale”. Fără antrenorul principal Ovidiu Vîlceanu, dar cu secundul Mădălin Grunţă, junii de la LPS Banatul au făcut faţă „iureşului” mai experimentaţilor oponenţi, dintre care unii arbitri, iar alţii… nu prea.

Cu cea mai mare ocazie de gol în minutul 71, când Alin Gârz nu a reuşit de la 2 metri să înscrie cu poarta goală, multe alte oportunităţi fiind irosite de ambele părţi.

În minutul 82, asistentul Teodorescu a anulat pe bună dreptate un gol celor de la echipa arbitrilor, pe motiv de ofsaid, după ce toţi echipierii formaţiei Gruppo Select se bucuraseră pentru reuşită. Se poate estima că 99 de arbitri dintr-o sută ar fi validat probabil golul în circumstanţele acestei întâlniri. Felicitări aşadar arbitrului „junior” Teodorescu şi celor 2 colegi, Mureşan şi Udroiu.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Promoţie și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 3 = sase

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: