Liga Elitelor U17: ACS Poli egalează de la 0-2 dar CS U Craiova mai înscrie două

ACS Poli nu s-a impus astăzi și în cel de-al doilea meci al cuplajului acasă cu vizitatorii olteni din cadrul etapei a IV-a din Seria de Vest a Ligii Elitelor, timișorenii cedând pe final în duelul vecinelor de clasament de pe pozițiile 6 și 5 la categoria U17 cu 2-4 (1-2) celor de la CS U Craiova, deși egalau după pauză.

Gruparea juvenilă din Bănie, aflată între cele 4 formații neînvinse după primele 3 runde și în urma recentului 3-3 acasă cu UTA, în prima deplasare semnând tot un draw, 1-1 la Pitești cu FC Star Sport, s-a desprins și pentru a doua oară în deplasarea de la ora 14 în Complexul Sportiv ”Dan Păltinișanu”, pricinuind timișorenilor întâiul eșec pe teren propriu în Seria de Vest, după ce elevii lui Alin Paleacu treceau inițial cu 2-1 de argeșenii de la Star Sport și remizau 2-2 sâmbăta trecută cu SCM Râmnicu Vâlcea.

Astăzi s-a încheiat 2-4 (1-2), gazdele capotând spre final prin alte două erori, survenite în ultimul sfert de oră, după ce ACS Poli reducea din handicap înaintea pauzei în urma unui corner recentrat de Românu, Dobrincu scăpând din marcaj și trimițând pe sub portar. După pauză, timișorenii au și egalat dintr-o lovitură de la 11 metri, acordată pentru faultarea lui Toboșaru în careu, Dobrincu semnând ”dubla”.

Până atunci, craiovenii profitau pe un contraatac inițiat în urma unei aruncări de la margine a bănățenilor, deschizând scorul pe fondul greșelii fundașului dreapta Foca și a portarului, neinspirat ieșit dintre buturi: 0-1. Oaspeții și-au dublat avantajul cu capul, 0-2 după o lovitură liberă la care Mosoarcă n-a ieșit bine pe centrare, iar în ultima pătrime a meciului, pe fondul unei dispute fără ocazii de gol, au exploatat alte erori ale timișorenilor, pentru 2-3 interceptând o degajare greșită în zona centrală, de unde au expediat o pasă verticală fructificată cu o trimitere pe sub portar, iar mai apoi inițiind un alt contraatac în cursul căruia a fost driblat fundașul stânga Contra.

ACS Poli U17: Mosoarcă (65, Daminescu) – Foca (41, Cesckes), David – cpt., Bain (Badaood), Codrea – Chiriac, Românu, Țârțău, Grosu (60, Vancea), Toboșaru (Buga), Dobrincu.

Rezerve: Tașcă, Periat.

Juniorii B ai timișorenilor vor juca în etapa viitoare în deplasare la echipa Centrului de Excelență Târgu Mureș.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 1 = cinci

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: