Liniştea dinaintea furtunii de la Galaţi

Întâlnirea cu Unirea Urziceni este cea mai uşoară partidă pentru Poli din Final4. De gruparea ialomiţeană a rămas doar numele, ea având toate şansele să devină matematic retrogradată după jocul de pe stadionul Dan Păltinişanu. Obiectivele lui Duşan Uhrin jr. sunt clare: trei puncte, obţinute cu efort minim, şi cât mai puţine cartonaşe, fie ele galbene sau roşii, echipa trebuind să fie în formă maximă, în deplinătatea forţei sale şi în efectiv complet în runda următoare, la Galaţi, când se va juca cu trofeul pe masă, datele jocului urmând a ţine cont şi de rezultatele înregistrate astăzi, de la orele 16 respectiv 18, de adversarele directe în confruntările lor cu codaşele: Oţelul la Chiajna, contra Victoriei, Poli acasă, cu Unirea.

Unirea Urziceni este singura formaţie din Liga întâi care nu a câştigat în acest sezon în deplasare. De pe teren străin a scos doar trei puncte, în urma unor rezultate de egalitate. Acestea au fost realizate într-o perioadă în care lotul ei nu fusese bulversat de plecările în masă. Cum “alb-albaştrii” au ratat atât calificarea în grupele Ligii Campionilor, fiind eliminaţi de ruşii de la Zenit St. Petersburg, cât şi prezenţa în grupele Ligii Europa, din cauza croaţilor de la Hajduk Split, patronul ialomiţenilor a luat decizia de a vinde orice jucător pentru care a primit ofertă. S-a ajuns astfel la penibila situaţie ca vice-campioana României să schimbe aproape un lot întreg în timpul competiţiei, aproximativ 30 de jucători părăsind echipa, şi practic să-şi semneze condamnarea, retrogradarea fiind inevitabilă. Nu doar jucătorii au părăsit echipa “in corpore”, ci şi antrenorii şi conducătorii. Chiar şi site-ul clubului a fost suspendat!

La asemenea aruncare a prosopului, întrebarea e cine se va sinchisi luni seara să răguşească, scandeze şi să o încurajeze pe Poli, în ceea ce pare a fi cel mai lesne joc din ultimele bune etape? Va fi oare linişte desăvârşită şi în tribune, înaintea furtunii anunţate pe malul vestic al Dunării?

Nu a mai mirat pe nimeni atunci când Unirea a luat-o zdravăn la vale. De la o echipă care se bătea pentru primul loc, ajungea în finala Cupei României şi evolua în grupele Champions League, s-a ajuns ca în cele 15 deplasări de până acum din Liga 1 să marcheze numai 6 goluri şi să încaseze 34, fiind ultima în ierarhia meciurilor jucate în deplasare.

Promovată în primul eşalon abia în vara lui 2006, Unirea Urziceni a fost de fiecare dată o adversară incomodă pentru Poli, în faţa căreia a pierdut numai o dată. Timişorenii au învins chiar la prima confruntare directă. Pe 23 septembrie 2006, trupa pregătită pe atunci de Sorin Cârţu s-a impus la limită, cu 1-0, prin golul marcat de Mansour cu trei minute înaintea pauzei. Ulterior, “alb-violeţii” au înregistrat trei înfrângeri şi tot atâtea remize. La egalitate s-a terminat şi partida din turul actualului campionat. Pe 13 noiembrie, confruntat cu o serie de indisponibilităţi, Cosmin Contra a fost nevoit să utilizeze o echipă improvizată, în care şi-au găsit loc şi juniorii Adrian Poparadu, Arthur Pătraş (ajuns între timp în lotul ialomiţenilor), dar şi Alexandru Popovici, cel care a deschis scorul în min. 55. Deşi ducea lipsă de omogenitate, după ce îşi vânduse majoritatea titularilor, Unirea a salvat “in extremis” un punct, restabilind echilibrul prin Todoran (80).

În ediţia 2008/09, Poli a fost rivala celor din Urziceni la titlul de campioană. Returul de pe stadionul Dan Păltinişanu, desfăşurat pe 31 mai, avea să fie momentul cheie al campionatului. Chiar dacă a condus la pauză, prin reuşita lui Gigel Bucur (26) şi a fost încurajată de un public frenetic, formaţia bănăţeană a redus motoarele după pauză, iar adversarii au întors rezultatul prin Pădureţu (50, din penalty) şi Bilaşco (64). Dacă s-ar fi păstrat scorul primei reprize, trofeul ar fi poposit la Timişoara, Gabi Balint ar fi devenit cel mai iubit antrenor al Politehnicii, iar fanii nu ar fi fost nevoiţi să viseze şi în acest an la primul titlu naţional.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


doi + 1 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: