LIVE TEXT de la derby-ul din C4, locurile 1 cu 2: Mama Mia Becicherecu Mic – Caransebeş 1-1 (0-0): Telescu 76 – pen / Săulescu 50

Finish: 1-1. Caransebeşenii, prăbuşiţi la pământ. Un jucător al gazdelor, şi el căzut, accidentat. Vom reveni cu declaraţii şi GALERIA FOTO. Se păstrează aşadar diferenţa de un punct, cu 3 etape rămase de jucat, începând de marţi, peste 4 zile: Mama Mia va mai juca la Lugoj, la Giarmata şi acasă cu FC Hunedoara, pe când cărăşenii acasă cu Millenium Giarmata, la Hunedoara şi acasă cu Pandurii II.

Acum însă, lovitură liberă pentru FC Caransebeş, de la 25 de metri. Haidău era în genunchi, rugându-se pentru un gol din acea fază…

Trei minute de prelungire. Centrarea lui Miheţ, iar Magdaş are golul 2 pe frunte: mingea trece însă razant cu stâlpul porţii.

Minutul 89. Iese Hodiş, intră Magdaş.

Minutul 85. Iese Silaghi-Perju, intră Mancaş. A treia înlocuire a lui Bălu. În plină dominare în căutarea golului doi.

Minutul 83. Gheju în locul lui Suru.

Minutul 80. Roiu, intrat la FC Caransebeş în locul Vlăduţi, îl faultează la 17 metri pe Hodiş. Cartonaş galben pentru antrenorul-jucător al oaspeţilor.

1-1, GOL în minutul 76: căpitanul Telescu, la semiînălţime, în stânga portarului, din penalty. Egalare pe dominarea gazdei Mama Mia.

Minutul 75. Treiarul Ionescu îl faultează pe Radu: penalty pentru Mama Mia. Şi cartonaş galben în contul oaspetelui. Şeptarul Zoran Radu intra în minutul 60, laolaltă cu Centea, în locul lui Ştefanovici şi Călin Toma. Schimbările au dat aşadar roade!

Cartonaş galben şi pentru Artean.

Jocul este întrerupt. Dubei, abia intrat în joc, este accidentat de Telescu. Iese pe targă. Şi revine ulterior.

Reacţia gazdei după golul primit a constat în 5 cornere şi o dominare teritorială dar fără concreteţe.

Prima schimbare: intră Dubei, iese Goşa – accidentat. Minutul 65. Oaspeţii sunt aşadar în formula Haidău – Artimon, Dubei, Suru, Ionescu – Artean – Poiană, Constantinescu, Petcu – Vlăduţi, Săulescu.

Minutul 59. Telescu, prim cartonaş galben.

0-1: GOL în minutul 50. Ocaziile se răzbună. „Cap” Săulescu, după cornerul lui Poiană, primul al Caransebeşului în partea a II-a.

Peste 400 de spectatori în tribună iar jocul curge tot mai apăsat în favoarea gazdei Mama Mia. Minutul 41.

Ioan Timofte şi Dan Alexa, împreună în tribună. La fel, Iosif Rotariu şi Marcel Băban. Plin de foşti jucători polişti.

Minutul 38: cap Silaghi-Perju, mingea ricoşând din gazon peste transversală, după centrarea lui Ştefanovici.

Minutul 37: şut Ştefanovici de la 17 metri, deturnat cu greu de portar în corner.

Minutul 32: cap Hodiş şi mingea cade pe plasa porţii, după centrarea lui Ştefanovici. Plus corner al gazdelor, primul în contul lui Mama Mia.

Minutul 24: 0-0.

N-am prea văzut o asistenţă atât de numeroasă pe terenul din Becicherecu Mic, unde rezervele oaspeţilor au ieşit la încălzire. Prompt, şi Sorin Bălu procedează la fel.

Vizitatorii intră ceva mai aspru la minge.

Minutul 18. Centrare Miheţ, de pe dreapta, dar balonul cade pe plasa porţii.

Minutul 16. Primul corner al jocului: executat de Poiană.

Debut echilibrat, fără faze de poartă. Acomodarea cu căldura acestei seri e ceva mai anevoioasă.

Gheju e cu mâinile în şold, în faţa băncii de rezerve a echipei sale.

Tribuna s-a umplut. N-a apărut galeria Caransebeşului, cum ne-am fi aşteptat.

Minutul 9. Negruţ faultat, la 35 de metri lateral. Lovitură liberă pentru gazde…

Mama Mia a început, ca aşezare în teren, cu Rusu – Miheţ, Telescu – cpt., Hecsko, Călin Toma – Ştefanovici, Zurbagiu, Luţă – Silaghi-Perju, Hodiş, Negruţ.

Minutul 1. Mama Mia, în albastru complet, iar Caransebeşul în roşu-negru. Oaspeţii atacă spre poarta de la şosea.

Tot în Banat, dar în Caraş, şi un eşalon mai sus, spre care tind Mama Mia şi Caransebeşul, e Metalul Reşiţa – FC Olt Slatina 0-0, scor la pauză. Cele două sunt codaşele fazei play-off în B2, pe locurile 5-6. Şi acolo ar mai rămâne alte doar 3 etape de disputat…

Soarele, foarte „tare”. Peste 100 de spectatori dar fanii oaspeţilor încă n-au ajuns…

Central e Raul Unimăţan, ajutat de Gabriel Bîrjac şi Daniel Ciocănea. Observatori, Dan Moina şi Flavius Domide.

CS FC Caransebeş: 42. Darius Haidău – 95. Roberto Artimon, 12. Gheorghe Goşa, 88. Răzvan Petcu, 87. Cristian Suru, 24. Cristian Poiană, 18. Viorel Artean, 3. Alexandru Ionescu, 77. Dragoş Săulescu, 23. Dan Constantinescu, 80. Alexandru Vlăduţi.

Pe bancă: 29. Narcis Laurenţiu – 17. Bogdan Roiu, 28. Andrei Dubei, 9. Bogdan Steop, 11. Sorin Gheju.

Lipseşte Alin Molcuţ. „Casă de Piatră!” tânărul profesor aflat la fericitul moment al cununiei.

Mama Mia: 93. Octavian Rusu – 2. Bogdan Miheţ, 3. Andrei Hodiş, 4. Laurenţiu Telescu – cpt., 6. Costel Zurbagiu, 8. Vasile Luţă, 11. Dan Silaghi-Perju, 13. Mihai Hecsko, 14. Branimir Ştefanovici, 18. Dumitru Negruţ, 20. Călin Toma.

Rezerve: 1. Alin Culda – 7. Zoran Radu, 10. Bogdan Centea, 15. Cristi Tăbăcaru, 16. Cosmin Mancaş, 17. Răzvan Magdaş, 19. Florin Schipor.

*

Doar un punct le desparte pe primele două clasate în Seria a IV-a cu doar 4 etape rămase de disputat în Liga 3, prima dintre acestea disputându-se în această seară, de la ora 18, şi programând la Becicherecu Mic derby-ul CS Nuova Mama Mia – CS FC Caransebeş, de la care puteţi urmări aici un comentariu în direct în format LIVE TEXT.

Tânărul antrenor Sorin Bălu a adus-o pe nou-promovata Mama Mia, din Becicherecul timișean, la 4 etape de... Liga a II-a!

 

Duminică se va împlini o lună de zile de la preluarea în premieră a şefiei seriei de către Mama Mia, învingătoare pe 25 aprilie la Caransebeş, cu 3-1, duel direct de la care timişenii au deţinut avantaje de un punct respectiv 4 puncte faţă de cărăşenii detronaţi. Astăzi s-ar puncta a cincea rundă de la derby-ul din Caraş Severin şi ecartul a revenit la doar un punct, în urma unui prim eşec al elevilor lui Sorin Bălu la Târgu Jiu, 2-0 pentru Pandurii II.

În aceste condiţii, deznodământul derby-ului din această seară, contând pentru runda a doua a returului fazei play-off, respectiv a şaptea din 10 ale acestui turneu de 6 echipe, poate avea o mare semnificaţie în lupta pentru promovare, nefiind însă de neglijat nici următoarele trei etape, în care Mama Mia va mai juca la Lugoj, la Giarmata şi acasă cu FC Hunedoara, pe când cărăşenii acasă cu Millenium Giarmata, la Hunedoara şi acasă cu Pandurii II.

Oricare dintre aceste adversare pot deveni arbitri neoficiali ai luptei pentru locul I, în precedentele două etape de exemplu gorjenii pierzând acasă cu 1-3 cu CS FC Caransebeş şi dispunând apoi cu 2-0 de Mama Mia, dar până la a constata deznodământul final, aşteptat vineri 6 iunie, adică peste două săptămâni, să notăm că diseară cărăşenii nu se vor prezenta în Timiş cu antrenorul pe care l-au avut la cârmă în această primăvară, Iosif Rotariu înaintându-şi marţi demisia, la 3 luni şi 3 zile după ce prelua cârma pe-atunci liderului din C4.

FC Caransebeş avea 7 puncte avans în frunte înaintea începerii jocurilor din 2014, fiind preluată de Iosif Rotariu la nici două săptămâni de reluarea campionatului, şi a înregistrat un bilanţ cu noul antrenor la cârmă de 6 4 1 1 10-2 13 puncte pe finele returului respectiv 6 3 1 2 7-6 10 puncte în play-off. Aşadar 12 7 2 3 17-8 cu timişoreanul pe banca tehnică.

O linie bună de clasament dar insuficientă în faţa ascensiunii „buturugii mici” timişene CS Nuova Mama Mia, care a reuşit şi luna trecută să se impună la Caransebeş tot la două goluri diferenţă, aşa cum izbutea şi în toamnă, în turul campionatului, atunci cu 2-0. Doar pe teren propriu nu s-au impus alb-roşii lui Bălu şi Petre în faţa cărăşenilor, pe 11 aprilie, în ultima rundă a returului, consemnându-se un draw alb.

Acest al treilea joc direct între locurile 1 şi 2 în ultima lună şi jumătate îl va avea la cârma gugulanilor pe Sorin Gheju, antrenor secund şi jucător pe frontul ofensiv al oaspetei din această seară, în care e de aşteptat un meci pe muchie de cuţit, la care vor asista, cu certitudine, şi suporteri din Caransebeş, peste 100 făcând deplasarea şi la celelalte ieşiri în judeţul Timiş, la Giarmata respectiv Lugoj, unde s-au impus în acest play-off, pe malurile Timişului chiar vinerea trecută, cu 2-1.

Apropo de celelalte timişene, astăzi se mai joacă meciurile Millenium Giarmata – Pandurii II şi FC Hunedoara – Vulturii Lugoj, de marţi, din intermediara de la ora 18, în 27 mai, urmând a reîncepe şi duelurile directe din Timiş, câte unul în fiecare din ultimele 3 etape, cu Vulturii – Mama Mia.

Într-adevăr, peste doar 4 zile urmează o nouă rundă de meciuri în Liga 3 şi Liga 2, mai apoi rămânând doar alte două etape din parcursul acestor eşaloane, după care se va trage linia. Şi n-ar fi exclus ca din sezonul 2014-2015 Timişul fotbalistic să aibă în divizia secundă un inedit duel direct ACS Poli – Mama Mia, devenit o posibilitate după retrogradarea de miercuri a alb-negrilor de pe Bega.

În B2 conduc ASA Târgu Mureş şi CS U Craiova, cu 31 şi 27 de puncte, primele două în play-off, pe ultimele 3 locuri în play-out fiind UTA, cu 15 puncte, Minerul Motru (10p) şi U Craiova, cu 6.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ unu = 8

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: