LIVE TEXT. Ripensia câștigă derby-ul Diviziei D Timiș: 2-0 cu Voința Mașloc (Luca 39, Nanu 47 penalty). Rațiu eliminat 40. Șchiopu transversală din liberă, 26. Sebastian Colţescu central

Ripensia câștigă derby-ul cu 2-0 și ia 3 puncte avans în fața Voinței. Revenim cu declarații și poze.

Final, 2-0 Ripensia. 

90+3. Amarinei respinge în corner șutul lui Zaluschi… aproape de 3-0.

90+2. Intră Stancu în locul lui Nanu.

90. Dublă schimbare. Ies Popa și Mediop, intră Ștreangă și Stoi.

88. Iese Șchiopu, intră Pele.

86. Braniște, intrat la Voința. Iese Gabără.

85. Mediop, încă o ratare.

82. Mediop, șut de la 14 metri pe lângă vinclu. Pe ploaie.

80. Iese Berceanu, intră Horcea.

78. Nanu, servit ideal de Mediop. Lob la colțul lung, peste portar, dar și peste bară.

75. Intră Zaluschi, iese Ungureanu.

65. Ilie în locul lui Rus.

63. Nanu scapă singur spre poartă, Amarinei îi plonjează curajos la picioare. Se solicită penalty, se dictează fault în atac.

60. Gabără, de la 30 metri lateral dreapta, spre vinclu. Rădulescu scoate în corner. Executat de Șchiopu. Magdaș, cap de la 8 metri puțin pe lângă bară.

57. Francescu, cartonaș galben.

55. Ungureanu scapă singur spre poartă, gazdele reclamă ofsaid dar șutul acestuia e respins de Amarinei în corner.

Minutul 47. Berceanu, cartonaș galben.

2-0: Nanu execută penalty-ul în dreapta portarului.

Minutul 46. 11 metri, Ripensia. Portarul Amarinei îl faultează pe Ungureanu. Amarinei spune că a jucat mingea, Colțescu ezită dar rezerva îi semnalează infracțiunea, prin cască. Colțescu a privit spre asistent dar acesta n-a avut reacție.

INFO. ACS Poli II – ACS Murani 3-3. 

Ploaia e întețită dar jucătorii sunt la vestiare. Pauză, 1-0…

44. Cartonaș galben pentru căpitanul Adrian Popa.

Rațiu este eliminat în minutul 40 pentru un fault la centrul terenului asupra lui Luca, aproape de galeria ripensistă. Direct cartonaș roșu.

Minutul 39, 1-0 Ripensia… Luca, de la 15 metri, cu latul, pe jos, în stânga lui Amarinei. Primește o pasă de pe dreapta, de la Adrian Popa.

30. Șchiopu execută o lovitură liberă, în careu, de unde Toma reia cu capul aproape de vinclu. 1-2 la ocazii.

29. Popa îl deschide pe dreapta pe Nanu, care intră în careu: șut de la 14 metri sub transversală iar Amarinei respinge în corner. Executat de Ungureanu.

26. Laurențiu Luca, fault și cartonaș galben. Lovitură liberă de la 16 metri perpendicular pe poartă. Și bară transversală aproape de vinclu! Mircea Șchiopu. Faultat, Berceanu.

După ce la jocul tur conducătorii Voinței au fost nemulțumiți de delegarea unei brigăzi bihorene, acum s-au declarat mulțumiți de opțiunea pentru împărțitorii dreptății din Craiova.

23. Răzvan Magdaș scutură plasa cu un lob peste portar dar golul este anulat pe motiv de ofsaid.

21. Șut de la 25 de metri peste transversală expediat de Călin Toma.

20. Luca centrează de pe dreapta în… spatele porții, lansat fiind de Briciu.

Jocul s-a mai echilibrat. Și picură.

Aproape un sfert de oră, cu Ripensia mai mult în posesia mingii dar și cu replici tăioase ale Voinței.

INFO. În primul joc al etapei, la pauză, ACS Poli II – ACS Murani 3-1.

Tribună plină: peste 200 de spectatori. La gard, peste 100. Pe dâmb, încă circa 200. În total, aproximativ 450.

7. Și oaspeții văd un prim galben. Prin Demian.

6. Apro, cartonaș galben. Fault la centrul terenului.

5. Nanu centrează de pe stânga iar Amarinei prinde fără probleme.

Minutul 4. Briciu întârzie cu o fracțiune de secundă la centarea lui Mediop. Amarinei reține.

Ușoară dominare a gazdelor în primele 5 minute.

Începe Ripensia prin Mediop și Ungureanu. Gazdele, în galben-albastru-galben, atacând în prima repriză la poarta dinspre dâmb.

Arbitri: Sebastian Colţescu – Adrian Popescu şi Daniel Mitruţ – toţi din Craiova. Rezervă: Viorel Fluieraşu. Observator: Nicuşor Tanasoglu, Sorin Altmayer.

Ripensia: 1. Iulius Rădulescu / 17. Laurenţiu Luca, 6. Claudiu Apro, 25. Mihai Hecsko, 19. Călin Toma – 11. Florin Nanu, 10. Raul Briciu, 30. Silviu Francescu, 7. Adrian Popa – cpt., 27. Adrian Ungureanu, 9. Ndyaie Mediop.

Rezerve: 12. Alexandru Ciui / 29. Adrian Zaluschi, 5. Ciprian Ştreangă, 18. Flavius Petrişor, 22. Gabriel Stoi, 20. Mihai Stancu, 24. Claudiu Sturza.

Voinţa Mașloc: 1. Cosmin Amarinei / 21. Daniel Gabără, 5. Marius Matei – cpt., 6. Marius Toma, 7. Cosmin Bogdan, 20. Alin Berceanu, 15. Marius Demian, 18. Mircea Şchiopu, 9. Răzvan Magdaş, 13. Alexandru Rus, 11. Dan Raţiu.

Rezerve: 12. Sergiu Nariţa / 3. Ionuţ Branişte, 10. Adrian Ilie, 14. Cristian Pele, 4. Andrei Horcea, 16. Robert Hriţcan, 18. Ovidiu Glodean.

*

După un parcurs în retur fără greșeală și cu triumfuri pe linie de ambele părți, a venit și seara confruntării directe între fruntașele Diviziei D Timiș la egalitate de puncte și despărțite de golaveraj, derby la ora etapei intermediare din antepenultima săptămână a sezonului: AFC Ripensia Timișoara – ACS Voința Mașloc.

8

 

Ce va fi pe fostul Tehnomet, și aici, în transmisiune în comentariu LIVE TEXT, de la ora 18, de la fața locului, în Ciarda Roșie. În roșu-galben, gazdele lider cu 15 victorii la rând în liga a patra și fără nici un punct risipit tocmai de la duelul direct din runda a XIV-a, unul cu mare cântec la Covaci, unde se încheia 3-3, iar în alb-albastru secondanta sa umăr la umăr, al cărei parcurs impecabil este doar ceva mai scurt, cu două etape, în urma unui eșec cu 3-1 la Ghiroda în penultima apariție din tur.

Nu foarte mulți ar fi anticipat în cursul toamnei că elevii lui Adrian Șețu vor avea să țină pasul de pe picior de egalitate ierarhică principalei favorite la câștigarea ligii a patra, Ripensia, dar iată că traseul Voinței Mașloc a devenit realitate, generând implicit un duel la distanță cu roș-galbenii care converge în această seară într-o confruntare directă ce ar putea chiar decide reprezentanta Timișului la baraj.

Căci este deja etapa a 31-a, din totalul de 34, și chiar dacă deja următoarele două runde propun alte două încleștări de podium, vineri ACS Ghiroda – Ripensia iar în penultima Voința Mașloc – ACS Ghiroda, la Covaci, lupta pentru locul 1 s-ar putea tranșa chiar în această seară.

Ca puncte, momentan nimic nu le desparte pe Ripensia și Voința. Ca golaveraj, liderul în roșu-galben este detașat la 142-27, față de 101-14 în fața celor jucându-și meciurile acasă la Covaci. Într-adevăr, cei din Mașloc s-au arătat ceva mai precauți în evoluțiile etalate, în consecință încheind 11 meciuri din tur și încă 9 în retur fără a scoate balonul din plasă, adică de 20 de ori în 30 de apariții sau tot de două ori la fiecare 3 apariții. De fapt, doar gazdele din Dumbrăvița și Ghiroda le-au administrat câte două respectiv 3 goluri, iar Ripensia alte trei, în ceea ce au fost aparițiile fără victorie pentru trupa ”bleumarin”: 2-2 în deplasare la alb-verzi, 1-3 în fief-ul lui Codrea și 3-3 la Covaci cu liderul, draw în care al doilea marcator al diviziei, Nanu, deschidea scorul iar golgheterul eșalonului, Mediop, semna până la pauză ”dubla” pentru elevii lui Cosmin Stan, ulterior consemnându-se revirimentul gazdelor, completat de pe punctul cu var tocmai de… portarul Amarinei, în minutul 82.

Ripensia, care din retur a continuat sub bagheta lui Steop și Trandu, și-a manifestat în schimb din plin ethos-ul declarat, pentru un joc atractiv și ofensiv, adunând în consecință o medie de aproape 5 goluri pe meci, fortificată însă în retur și printr-o creștere a numărului partidelor fără gol primit, de la doar 4 în toamnă la nu mai puțin decât 10 din 12 în 2016.

Până la final, Ripensia va mai avea apoi de jucat la Ghiroda, acasă cu Unirea Sânnicolau Mare și la Biled, pe când Voința acasă cu Pobeda și ACS Ghiroda dar și la aceeași Unirea, pe Aranca, alb-albaștrii putând așadar deveni alți arbitri ai luptei pentru șefie în cazul în care derby-ul va avea dezodământul jocului tur, a cărei desfășurare poate fi rememorată AICI.

De prisos de adăugat că fruntașele sunt în paralel și semifinaliste ale fazei județene în Cupa României 2016/7, ceea ce întărește ideea că puțin le desparte pe aspirantele care au menținut foarte viu interesul în jurul unei întreceri altfel îndoielnice ca nivel valoric. Restul etapei, în marea sa majoritate astăzi de la aceeași oră, cu o excepție și alte două dispute miercuri, desfășurătorul fiind pe coloana dreaptă.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: