Locul 2, Chişoda, egalează o gazdă aflată la primul punct în 2012!

Unirea Cernăteaz a smuls miercuri după-amiază, abia la cea de-a şasea înfăţişare în 2012, primul său punct al returului, 2-2 cu ocupanta locului 2 în Divizia D Timiş, FC Chişoda, ceea ce se constituie într-o surpriză a rundei dominate de 4 remize.

Diferenţă ca de la cer la pămînt în ceea ce priveşte abordarea jocului de către cele două cluburi, chişodenii prezentîndu-se la terenul din Cernăteaz deja de la ora 16,30, în vreme ce gazdele s-au înfăţişat abia la 17,35, deci după ora oficială de start, întîrziată cu 15 minute, dar după cum a spus şi Romeo Malac, antrenor al amfitrionilor, a fost o performanţă în sine pentru Unirea faptul de a se reuni într-o componenţă mai mare, nu doar cu 10 jucători la start, cum a avut parte în acest retur: „Am jucat bine şi mă bucură cel mai mult că ne-am putut totuşi reuni pentru un meci dintr-o etapă intermediară. A fost un joc frumos şi felicit echipa oaspete pentru atitudinea sa. Sper să fie un nou început pentru noi!”

Iorga, în minutul 44, respectiv Adrian Rus, în minutul 60, din penalty, au întors rezultatul în favoarea Unirii, care a pierdut pe linie în 2012.

A fost aşadar 2-2 (1-1), Alex Rus deschizînd scorul în minutul 21, cu o reluare dintr-o bucată, după o centrare de pe dreapta expediată de Abu Lebda, revenit pentru FC Chişoda, iar Iorga semnînd 1-1 înaintea pauzei, dintr-un unghi imposibil. 2-1 prin Adrian Rus, din penalty, la un fault comis de Golea, care imediat a fost înlocuit de chişodeni, mai apoi ajungîndu-se la 2-2, marcator Viţan, cu capul, în urma unei centrări de la Bulaichi, în minutul 78.

Berceanu a ratat pentru FC Chişoda, trăgînd fie pe lîngă poartă, fie în portar, fie ochind „metalul”, cap în bară, toate la 1-0, iar Abu Lebda, care n-a mai jucat încă din tur, de la jocul cu Arsenal Bucovăţ, a avut două bune şuturi.

Fără Gavriluţă şi Glodean, accidentat, Chişoda a mai consemnat o remiză pe 2012…

Unirea Cernăteaz: Mărtinaş – Şargan, Răzvan David, Mita, Iorga – Babă, Adrian Rus, Rusu, Sinauschi – Negru, Burghelea. Au mai jucat: Chebani, Kovacs. Pe bancă: Adrian Jivan, Deian Jivan, Hulita, Hulea.

FC Chişoda: Szofran – Vasîncă, Viţan – cpt, Petruş, Golea (Cobzariu) – Abu Lebda, Gherman, Udrea, Alex Rus (Bulaichi) – Berceanu, Dochiţa. Pe bancă: Sîrbu, Safta.

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− doi = 4

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: