LPS Banatul 2002 învinge Academia Gheorghe Hagi, de care e apoi întrecută în finala ”Cupei Speranțelor”. Iar timișorenii transferă sârbi!

Generația de 2002 pregătită la LPS Banatul Timișoara de profesorul Cristi Petcu a pătruns cu ambele sale grupe în semifinalele celei de-a noua ediții a ”Cupei Speranțelor”, pe care a găzduit-o de vineri până duminică, cu 12 grupări la start, dintre care 4 din străinătate.

A rezultat un autentic recital al fotbaliștilor de 11 ani din țară și străinătate, Timișoara mai fiind reprezentată în competiție, pe lângă grupele aliniate de gazda LPS Banatul, și de ACS Poli, care a sfârșit în turneul de consolare al locurilor 9-12, respectiv Sporting, ajunsă în disputele pentru clasament ale pozițiilor 5-8.

Iar surpriza ar fi că generația de 2002 plămădită de Cristi Petcu la ”Banatul” va bate la porțile fotbalului în stilul celei de 1994 și cu 2 copii care vor sosi în iarnă de la Vrsac, prin transfer școlar cu acordul părinților, și care s-au integrat deja de minune cu ocazia stagiilor de vară puse în aplicare de LPS 2002.

”Această generație de 2002 a crescut vizibil în ultimul an și jumătate și fiecare asemenea turneu cu adversari calitativi este foarte important pentru progresul lor… Avem un nucleu foarte bun și consider că generația aceasta se va bate la nivel național cu puterile din țară, dar și pe plan internațional. Toți copiii au avut ocazia să joace și au făcut-o foarte bine!”, a explicat Cristi Petcu după turneul având meciuri cu durata de 40 de minute (2×20), pe suprafețe de joc de 60×40 metri, la Colterm vineri și sâmbătă iar pe LPS Banatul astăzi, garniturile fiind alcătuite din 7+1 juniori.

Căci da, este vorba deja despre juniori D ce vor avea parte în sezonul 2013-2014 de competiția Cupa Hagi Danone dar, mai important, începând chiar de marți, la Sânnicolau Mare, de partide pe teren ”mare”. ”Suntem înaintea primului lor joc oficial pe teren mare. Va fi un sezon județean cu mai multe meciuri, deoarece sunt mai multe echipe înscrise, însă nu vom neglija nici în continuare ieșirile internaționale, în Serbia dar nu numai, deoarece sunt foarte benefice”, a adăugat Petcu.

De fapt, juniorii săi de 2002 au efectuat un cantonament în Serbia și au obținut locul I la Kikinda, 3 la Vrsac respectiv tot primul loc la Zrenjanin.

”Astăzi, în fazele finale la Cupa Speranțelor, s-a văzut faptul că am avut doar un număr limitat de schimbări, ceea ce s-a resimțit în finală, pentru că am înscris la turneu două echipe. LPS1 a ajuns în finala mare iar LPS CSS, preponderent de 2003, cu excepția a 4 copii, a jucat finala mică”, a mai explicat Petcu.

Iar unul dintre componenții ”Banatului” 2002, Răzvan Sava, portarul, a fost nominalizat drept cel mai bun goal-keeper al competiției, în vreme ce Titu, junior al Academiei Gheorghe Hagi, a fost desemnat cel mai tehnic jucător, cu titlul de golgeter înhățat de un tânăr sârb de la Petlic Zrenjanin.

”Ceea ce s-a dovedit astăzi e că putem să ne batem cu oricine la nivel național. I-am învins pe vicecampionii naționali orădeni cu 7-0, iar cu o echipă cu care aveam mereu jocuri foarte echilibrate, CS Atletico, am învins 4-0. Cu Academia am jucat de la egal la egal, cu un plus pentru noi ieri, când i-am învins în grupă, cu un plus pentru ei azi, când ne-au învins în finală. Dar este vorba despre o pepinieră care efectuează selecția din țară deja la această vârstă. Aceasta și generația crescută la Sportul Studențesc sunt cele mai bune de 2002 din România”, a mai spus Cristi Petcu, menționând că oaspetele au deplasat circa 14-16 juniori, în vreme ce grupele sale s-au aliniat cu câte 11 copii de 2002.

Fiecare echipă implicată a avut parte de câte 7 meciuri, dintre care 5 în grupă și două de clasament, LPS Banatul 1 dispunând sâmbătă cu 2-1 de Academia de Fotbal Gheorghe Hagi dar și de vicecampionii naționali de la FC Bihor Oradea, cu 7-0, în semifinala acestei dimineți. De notat că timișorenii cedau în fața orădenilor în competiția oficială națională din sezonul trecut, în care cei de pe Criș încheiau pe 2 în țară.

Așadar, în finală, Academia Gheorghe Hagi – LPS Banatul I 1-0, iar în finala mică FC Bihor – LPS CSȘ Banatul 2-0, după ce, în semifinale, ”Academia” trecea cu 4-0 de LPS CSȘ Banatul iar LPS I îi spulbera pe orădeni.

Au mai participat, din străinătate, cluburile Szeged, Kicker Kraljevo, Vrsac și Petlic Zrenjanin, iar din țară Atletico Arad, FC Bihor, Luceafărul Turnu Severin și ”Academia”.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Exclusiv, Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− 2 = sase

 


Ultimele articole din categoria Exclusiv: