LPS Banatul câștigă ”Memorialul Ioan Macavei” iar Denis Mihociu își adjudecă bursa lunară

Competiția fotbalistică rezervată școlilor generale din Timișoara și din județul Timiș cu jocuri pe suprafață regulamentară a avut loc duminică pe stadionul Fortuna din satul timișean Covaci, bună gazdă a celei de-a treia ediții a ”Memorialului Ioan Macavei”, adjudecată de LPS Banatul Timișoara.

Au participat patru echipe, și anume Școala Generală Sânandrei, Liceul Teoretic Recaș, Liceul Teoretic David Voniga Giroc și LPS Banatul, intențiile organizatorilor vizând pentru primăvara anului viitor o ediție desfășurată cu mai multe formații la start, în două zile de întreceri, și cu invitați inclusiv de peste hotare, de exemplu din Banatul Sârbesc.

 

Grație diferenței mari de valoare, LPS Banatul, unitate de mare însemnătate a fotbalului juvenil românesc, a obținut trofeul fără probleme, sub îndrumarea profesorului Flavius Nastor. Un jucător exponențial al acestei generații este Vlad Bâte, născut în anul 2001 și selecționat acum trei ani pentru turneul Milan Junior Camp, ca unic reprezentant al României.

Și în primele două ediții ale ”Memorialului Ioan Macavei”, din 2011 și 2012, s-a impus tot LPS Banatul Timișoara, care a dat și cei doi câștigători ai ”Bursei Ioan Macavei”, adjudecată de Sebastian Mailat în 2011, actualmente internațional de juniori sub 19 ani și component al lotului de seniori de la ACS Poli, în Liga I, respectiv Cosmin Pițigoi, în 2012, acum la Centrul de Excelență ”Tricolor11” Timișoara.

Competiția este rezervată elevilor din clasele a VIII-a, dar unele echipe au inclus și elevi din clase mai mici, jucându-se pe teren mare, 11 la 11, două reprize a câte 10 minute.

În primele jocuri disputate ieri, LPS Banatul – Sânandrei 7-0 și Giroc – Recaș 6-0, după care finala pentru locul 3 a adus o altă victorie la zero, Recaș – Sânandrei 3-0, la fel și finala mare: LPS Banatul – Giroc 4-0, clasamentul final fiind: 1. LPS Banatul, 2. Giroc, 3. Recaș, 4. Sânandrei.

Cel mai bun jucător a fost desemnat George Boștină, de la unitatea de învățământ din Giroc, iar Bursa Ioan Macavei a fost obținută de Denis Mihociu (LPS Banatul).

Echipa câștigătoare a primit un premiu constând într-un set complet de echipament, marca Macron, iar unul dintre jucători a fost răsplătit cu o bursă lunară, de 100 dolari, timp de un an!

Ioan Macavei (1946-2011) a fost fotbalist, evoluând în anii ‘60 şi ‘70 la Vagonul Arad și Mureşul Deva (în Divizia B), fiind apoi conducător (în B şi C) şi antrenor principal (în C), la Mureşul Deva. De altfel, arădean fiind, s-a stabilit la Deva. A fost preşedinte de onoare al clubului fondat de fiii săi, Florin şi Marius, Fortuna Covaci, de la înfiinţare, din 2007, şi până în 2011. Fortuna Covaci a fost reprezentanta celei mai mici localități care a evoluat vreodată în eșalonul secund al fotbalului românesc, satul Covaci având, conform recensământului din 2002, 697 locuitori.

Competiția a fost organizată cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Timiș, prin profesorul Constantin Osain, la inițiativa lui Florin Macavei și Marius Macavei, fiii lui Ioan Macavei.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori, Sport juvenil și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Alte articole legate de acest subiect: