LPS Banatul, grupa ´99, răpusă în semifinale la penaltyuri

LPS Banatul, generaţia 1999, a pierdut marţi la lovituri de departajare semifinala competiţiei pe şcoli a turneului final „Cupa Hagi Danone”, ce astăzi îşi va desemna câştigătoarea Supercupei, din disputa triumfătoarelor pe cluburi şi instituţii de învăţământ, dintre „Mircea Eliade” Bucureşti şi Universitatea Cluj, respectiv s-a clasat pe locul trei în grupă, fără a se califica în penultimul act, în întrecerea pe cluburi de fotbal.

LPS Banatul a alcătuit două garnituri din cei 28 juniori ai lotului categoriei de vârstă ´99, aliniindu-se la „Cupa Hagi Danone” atât din postura de campioni ai judeţului Timiş, adjudecată în sistem de campionat, pe structura rezervată cluburilor, cât şi pe cea şcolară, în calitate de deţinătoare a trofeului de la ediţia precedentă, când se impunea generaţia de ´98 pregătită de Tiberiu Brândescu.

„Păcat că s-a terminat mai devreme, necalificându-ne din grupă”, s-a referit profesorul Florin Filip, antrenor al grupei ´99 la LPS Banatul, la parcursul echipei sale de 14 jucători, practic jumătate din lotul juniorilor acestei categorii de vârstă, în care a remizat alb cu Ceahlăul Piatra Neamţ, a cedat cu 1-2 (0-1) cu Universitatea Cluj, Ghiţă Laurenţiu marcând golul de onoare la 0-2, şi a remizat din nou, cu Dinamo 3-3 (0-2), reuşitele avându-i ca autori pe Narcis Popan, Cosmin Râmbu şi Lucian Buzan, într-un joc în care timişorenii au egalat de două ori, de la 0-2 respectiv 2-3. Locul 3 nu le-a permis însă accesul în semifinale.

Filip, care pregăteşte grupa ´99 de 5 ani, pregăteşte alinierea în premieră a acestei echipe într-o competiţie de Campionat Naţional de juniori, ediţia 2011-2012, când LPS Banatul va fi înscrisă în întrecerea juniorilor D.

„La cluburi, am ratat enorm cu Ceahlăul şi am dominat total cu Universitatea, însă rezultatele nu ne-au fost favorabile şi cine ar judeca evoluţia băieţilor doar prin prisma scorurilor ar putea trage pripit concluzia că ne-am prezentat modest, ceea ce n-a fost cazul. Am jucat bine iar turneul în general a fost bun. Cu Dinamo am reuşit să ne descătuşăm ofensiv, să înscriem”, a explicat profesorul Filip, care îşi pregăteşte acum elevii pentru participarea la un turneu în Italia, începând cu 10 iunie, răspunzând unei invitaţii în premieră, obţinută prin intermediul unui organizator de turnee, impresar licenţiat UEFA.

Dragoş Filip, portar şi fiul profesorului, Cristian Puiu, Răzvan Cluci, Alex Costinaş, Ghiţă Laurenţiu, Narcis Popan, Petre Iustinian, Cosmin Râmbu, Darian Brad, Alexandru Strein, Alin Vasile, Daniel Sârbu, Sebastian Bura-Koţ şi Lucian Buzan au alcătuit lotul LPS Banatul în întrecerea pe cluburi.

În competiţia pe şcoli, mai restrânsă numeric, cu doar două grupe a câte 3 echipe, LPS Banatul ´99 s-a calificat în semifinale de pe locul secund, pierzând la lovituri executate de la 7 metri cu „Mircea Eliade” Bucureşti, viitoare învingătoare a competiţiei pe instituţii de învăţământ, 4-5 după 0-0 în timpul regulamentar de joc, pe terenuri cu dimensiuni de 60×40 metri. „Ca o remarcă, deşi condiţiile au fost aceleaşi pentru toţi, cred că s-ar fi impus executarea loviturilor de la distanţa de 9 metri, şi nu şapte, mai ales în condiţiile în care poarta avea o lăţime de 5 metri. Cam dificil pentru portar să poată reacţiona”, a explicat Florin Filip. În prealabil, în grupe, LPS cedase în faţa clujenilor de la Liceul Ion I. Agârbiceanu cu 0-2, şi dispuseseră cu acelaşi scor de o şcoală suceveană.

Mario Contra – Raimond Moica, Alexandru Maxim, Adrian Dan, Cristian Podina, David Pop, Claudiu Laslo şi Leonard Vizitiu, în formula 7 plus 1, au început în semifinala cu bucureştenii, de fapt o pepinieră a Stelei, pe parcurs mai intrând Cosmin Râmbu, Ovidiu Rusanda, Andrei Pasculovici, Alex Sârbu, Botorea Alexandru, Daniel Gaidoş. Din păcate, LPS Banatul n-a mai avut posibilitatea revanşei în faţa clujenilor de la „Ion I. Agârbiceanu”, pierzători la rândul lor în semifinale, în condiţiile în care finala mică n-a fost prevăzută în calendarul competiţiei.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ sase = 10

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: