Luton Town urcă-n „liga ligilor” lumii, Premier League, cu o arenă de 10.356 locuri pe care joacă de 118 ani, Timişoara n-are nici mai noi şi nici supravieţuitoare măcar în liga a II-a a României

O sugestie a parvenit sâmbătă tocmai de pe Wembley, unde „Pălărierii” orăşelului „aeroport” Luton au revenit după 31 de ani în elita engleză prin a promova la penaltiuri în Premier League în faţa a 85.711 spectatori, cu mult, mult peste ce-ar putea înghesui pe micuţa lor arenă Kenilworth Road, cu 10.356 de locuri, „casă” a portocaliu-albaştrilor de nu mai puţin de 118 ani, sugestie pe seama Timişoarei în sensul că poţi totuşi urca fie şi pe scena celui mai finanţat campionat din fotbalul mondial, „liga-ligilor” lumii, în ciuda limitărilor unui străvechi stadion „centenar” cu nici zece mii cinci sute de locuri.

Căci luna aceasta, odată cu dubla retrogradare a secund-divizionarelor de pe Bega în Liga 3, Druckeria şi-a început comunicatul mobilizării în stradă şi la miting a suflării sportului din capitala Banatului prin a semnala că „lipsa infrastructurii sportive e o problemă care afectează toate sporturile şi e unul din factorii care contribuie decisiv la mediocritatea în care se zbate Timişoara sportivă a anului 2023”, ceea ce este corect până la un punct, doar că una-i una şi alta-i alta, deficitul arenelor funcţionale pe Bega constituind totuşi un factor mai puţin prioritar iar în contextul general mai degrabă o scuză pretext în raport cu incapacitatea managerială a decidenţilor locului – principală cauză a lipsei de competitivitate din iarbă.  

Este foarte bine că Asociaţia Suporterilor Timişoreni Druckeria a îndemnat ca „Vocile să le unim!”, şi era demult şi cazul, măcar în al XII-lea ceas, restanţieră fiind şi chiar bătând pasul înapoi prin pasivitatea în faţa aşa-ziselor „măsuri” din „pLandemia” Stupid-19, iar suflarea sportului local avea mare nevoie să se „descarce” în stradă, să-şi strige of-ul, ceea ce au şi făcut joi seară aproape două mii de suflete în marşul de protest prin zona centrală a oraşului, cu „halte” la Municipalitate şi Consiliul Judeţean Timiş, însă, mai presus de binevenita luare de poziţie, întrebarea adresată tocmai de iniţiatori încă din titlul acţiunii de mobilizare, „25 Mai – în stradă. Dar din 26 mai ce facem?”, dă frisoane în lipsa răspunsurilor mereu lăsate în suspensie pe malurile Begăi. 

Micul Luton Town a promovat în "marea" Premier League, revenire după 31 de ani, în pofida faptului că joacă de 118 ani pe un stadion într-atât de vechi, actualmente cu doar 10.356 de locuri

Micul Luton Town a promovat în „marea” Premier League, revenire după 31 de ani, în pofida faptului că joacă de 118 ani pe un stadion într-atât de vechi, actualmente cu doar 10.356 de locuri / foto, gettyimages, bbc.co.uk

Iar constatarea parvenită sub formă de sugestivă exemplificare din Anglia, pe seama revenirii după peste 3 decenii în „liga ligilor” lumii a unui club dintr-un orăşel „aeroport” beneficiind de o arenă cu doar 10.356 de locuri pe care joacă încă din 1905, aşadar de 118 ani, în sensul că limitările infrastructurii sportive pot constitui un impediment care să influenţeze negativ competitivitatea şi gradul performanţei din teren, însă nu neapărat să reprezinte şi un factor decisiv al menţinerii într-o anumită mediocritate, depăşită în acest caz, ar trebui în mod normal a da şi mai mult de gândit celor direct implicaţi în fenomen. 

Într-adevăr, e cert faptul că Timişoara sportivă chiar are nevoie, la pretenţiile capitalei Banatului, de o infrastructură sportivă mult mai vastă, mai bine pusă la punct, mai nouă şi mai complexă, însă neajunsurile sale evidente nu pot constitui scuze pe post de pretexte pentru incompetenţa managerială manifestată tot mai accentuat sub varii forme în special în fotbalul de pe Bega, din 2018 fără reprezentare în Liga 1 iar din această primăvară nici măcar în eşalonul secund, consecinţe „în iarbă” ale exacerbării contraperformanţelor şi lipsei competitivităţii în plan decizional prin birourile decidenţilor. 

Fără doar şi poate, o necesară îmbunătăţire şi înnoire a infrastructurii sportive locale, mereu lăsându-se aşteptată, deşi „ca aerul” nu doar pentru fotbal, ar conferi şi o anumită efervescenţă şi însufleţire în plus în rândurile iubitorilor de sport de pe Bega, asigurând un ascendent moral în plan psihologic şi o stare de bine, însă nici pe departe n-ar rezolva de la sine complexitatea deficienţelor cu care se confruntă sportul timişorean în general.  

Ceea ce nu înseamnă, bineînţeles, că n-ar fi cazul pledoariilor pro-infrastructură nouă şi îmbunătăţită, ba din contră, luările de poziţie trebuind intensificate, înteţite şi într-o notă şi mai percutantă, dar realitatea e că limitările manageriale din sporturile locale de echipă sunt evidente şi de netăgăduit, şi mai şi în fotbal, iubitorii sportului procedând bine în a-şi solicita drepturile dar făcând bine să nici nu se îmbete cu apă rece, cum că un nou stadion ori o sală polivalentă ar spulbera care cumva hocus-pocus problemele.

Căci din păcate e suficientă neghină managerială în sportul de pe Bega, cu destui aciuaţi pe diferite paliere în fenomen aidoma ciupercilor după ploaie, bine mersi în a fi cuplaţi anumitor finanţări din banul public şi suficienţi în limitările lor, mediocritate de-a binelea, profitând de fapt de pe urma sportului pe post de vehicul util bifării anumitor interese de ordin materialist-pecuniar, dar nu şi îmbogăţindu-l dintr-o chemare vocaţională, mediocritate în sine atârnând mai greu la cântar decât orice apăsătoare corvoadă ce ar putea fi indusă de hibele infrastructurii sportive. 

Şi este bine că „vocile s-au unit” fie şi-n ceasul al XII-lea, tot mai bine mai târziu decât niciodată, căci au trecut deja peste 15 luni de când fanii viola ai Politehnicii au fost lăsaţi de două ori în beznă pe arena „Dan Păltinişanu” la scurtcircuitele instalaţiei de nocturnă în cursul vizitei Petrolului Ploieşti, 0-3 la „masa verde” în urma căruia „bătrânul 1 Mai” nici n-a mai găzduit vreun meci oficial, dar se pune întrebarea de ce-a fost necesară şi o a doua retrogradare consecutivă a Politehnicii Timişoara din Liga 2, după cea din primăvara trecută, pentru a se lua în cele din urmă poziţie faţă de o situaţie limită ce se făcea resimţită la fel de mult şi în urmă cu 12 luni. Aşadar de ce nu o astfel de atitudine încă din mai 2022?

Ar fi fost mai mult decât firesc şi normal încă de pe-atunci, mai ales că fanii şi-aveau nevoie a se scutura cât mai grabnic din letargia ce-i cuprinsese în 2020 şi 2021, când se rătăceau în amănunte cu idei de exemplu „năstruşnice” despre accesul „la liber” al medicilor aşa-zişi „eroi” odată cu repornirea „motoarelor fotbalului”, în loc a se manifesta în timpul „pLandemiei” Stupid-19 pentru ceea ce a fost o arestare la domiciliu şi a fotbalului, îngăduit ulterior cu tot soiul de constrângeri şi discriminări „de grup”.

Dar nu s-a luat atitudine în favoarea unor aspecte chiar cu mult mai importante decât cele ce ţin de necesara infrastructură sportivă, care e benefică însă poate deveni şi inutilă în raport cu limitările drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti – ceea ce s-a şi putut observa în 2020-2021, stadioane şi săli noi dar cu lacătul pus la intrare şi goale.

S-a luat aşadar în sfârşit poziţie, dar într-un moment în care a fost astfel distrasă atenţia, şi îndreptată într-o direcţie „paravan” al adevărului inconvenabil, şi anume că Politehnica „Druckeriei” tocmai a suferit a doua retrogradare la rând în 12 luni, contraperformanţă la care, indiferent cât de incompetenţi managerial au fost decidenţii şi executanţii trecând pe rând pe la clubul viola, că-i vorba despre un Şerban, Rosenblum ori Iacob, fără ca enumerarea să se limiteze de exemplu la aceste nume, şi cei cu rol decizional implicaţi dinspre suflarea suporterilor i s-au făcut părtaşi.

Nu-i chiar numai şi numai o pură coincidenţă şi întâmplare că „mobilizarea generală în stradă” pro-infrastructură a survenit la doar 19 zile după copleşitorul „ciocan final” 0-5 pe „Ştiinţa” cu Metaloglobus Bucureşti, pe când Poli era deja retrogradată în Liga 3, ci şi o subtilă deviere a atenţiei de la un alt factor şi mai important care contribuie decisiv la mediocritatea în care se zbate fotbalul local în Timişoara sportivă a anului 2023, şi anume incompetenţa managerială. E ca şi cum s-ar fi „mutat barele” şi distras atenţia de la nişte deficienţe manageriale vădite, decisive într-o mult mai mare măsură în ceea ce priveşte retrogradările, decât cea a lacunelor infrastructurii sportive, deficienţe manageriale care s-ar dori a fi trecute cu vederea prin încercarea de a fi mascate, căutate fiind în schimb scuze şi pretexte. Deficienţe cu miezul lor indubitabil de adevăr, mutat fiind însă relativ brusc prim-planul discuţiei. 

Frumos şi binevenit demersul AST Druckeria de luna aceasta, implicând şi restul suflării sportive locale, „Vocile să le unim!” – ceea ce ar trebui să constituie o permanentă stare de spirit, cu atât mai mult cu cât au o cauză şi un numitor comun, cel al îmbunătăţirii infrastructurii sportive, însă luarea de poziţie în ceea ce priveşte un anumit aspect n-ar trebui să excludă necesitatea unei dezbateri despre limitările manageriale din lumea arenelor de pe Bega. 

Desigur, domeniul sportului ar avea nevoie de o mai mare susţinere, şi ar merita-o fără doar şi poate, însă şi suflarea sportivă este complice nu doar prin vectori de-ai săi reprezentativi cu rol decizional propriei sorţi cu care se confruntă, complăcându-se în general pasiv prin a planta „rele seminţe” în plan colectiv ce ţin de conştiinţa spirituală de grup şi individuală, concepte mai greu de înţeles de oameni şi cu atât mai dificil de stăpânit, dar care contribuie decisiv la înrâurirea lucrurilor, în bine sau rău.  

Este un adevărat lanţ al slăbiciunilor iar tot ceea ce înseamnă fenomenul sportiv local s-a lăsat a deveni parte a problemei, şi nu a rezolvării sale, limitându-se în general la minima rezistenţă în a nu părăsi o anumită zonă de confort mental, care ar implica o altă atitudine, rod al unei alte mentalităţi. „Se mişcă” într-adevăr cât de cât ceva, acţiunile punctuale având fără doar şi poate darul lor, însă o a câta întrebare, pe lângă toate cele fără de răspuns într-o îndelungată aşteptare, se adaugă de luna aceasta: „Dar din 26 mai ce facem?”

„Micuţul” Luton Town F.C., club cu un stadion vechi de 118 ani şi cu numai 10.356 de locuri, a dovedit în 27 mai într-o întrecere net mai competitivă a fotbalului profesionist englez, spre vârful său, că poate atinge un nivel al performanţei sportive depăşind clar o anumită stare de mediocritate fie şi limitat fiind la a se baza pe o proprie „casă” în folosinţă din 1905 şi dispunând de nici 10.500 de locuri, factorul competenţei manageriale fiind determinant şi decisiv pozitiv în a eclipsa în totalitate „minusul” evident al infrastructurii sportive, învinsa „Pălărierilor” în semifinala barajului de promovare, Sunderland AFC, bazându-se în contrast pe nu mai puţin de aproape 46.000 de spectatori pe propria arenă, atu insuficient însă în planul competitivităţii şi performanţei sportive. 

Oare cât să se plângă atunci de exemplu fanii lui Luton Town, dacă notăm faptul că 3 dintre tribune sunt într-atât de „încorsetate” de şirurile de case din preajmă, unele dintre acestea ori grădini „din spate” ale unora dintre acestea fiind realmente „lipite” de stadion, astfel încât stadionul n-are nici pe departe „aerul” unuia gazdă a întâlnirilor din eşalonul 2, darmite din „liga ligii bogaţilor”? De fapt, fotografii cât se poate de sugestive în acest sens – înfăţişând întortocheate căi înguste de acces pentru fanii oaspeţilor spre intrarea într-o peluză de pe Kenilworth Road, acces şi sub forma a două tunele pe sub vechi case de locuinţe din preajmă, într-atât de limitat fiind spaţiul existent la dispoziţie încât pasarele sunt „suspendate” deasupra unor micuţe grădini din spatele caselor şi la foarte puţini metri de geamuri de la etaj ale proprietarilor din preajmă – sunt disponibile în cadrul unui material publicat duminică de BBCNews în lumina promovării „Pălărierilor”, cu legătura aici.   

AST Druckeria a concretizat ideile formulate anul trecut în cadrul petiţiei „Respectaţi Timişoara!”, care aduna peste 1.700 de semnături, conturând acum întrebări adresate decidenţilor din administraţia publică local-judeţeană dar şi perspective mai ample, toate îngemănate într-un material publicat săptămâna aceasta pe site-ul oficial al Asociaţiei, accesibil la legătura „După 25 mai”, şi transmise pe căi oficiale către Primăria Municipiului Timişoara, CJT şi parlamentarii de Timiş.

Însă raportarea la „mila sistemului”, un sistem dovedit disfuncţional, nu exclude responsabilizarea celor din fenomen, suficient de comozi intelectual în timp în a fi complici totalei absenţe a voinţei politic-edilitare şi fără a se implica făţiş şi real cu mult mai mult decât le-ar folosi măruntelor interese punctuale şi de moment, căci „capul plecat sabia nu-l taie” iar în plus şi de ce „să-mi pun paie-n cap”!?, românul trezindu-se cât de cât în general abia când cuţitul e deja la os. 

Timişoara „bunului gospodar” e în special una materialist-individualistă, a „propriei curţi”, dominată de egoism, egocentrism, „fuga după ban”, un anumit grad de hedonism şi alte discutabile metehne ale „stilului de viaţă” al „omului nou” din mileniul 3, ceea ce ţine de „bunul comun” şi împărtăşirea bucuriei folosirii laolaltă a acestuia alunecând treptat la categoria „şi altele”, noţiuni estompându-se în mentalitatea locului odată cu pierderea exersării deprinderilor colective de acest gen, poate cu excepţia „mersului la Mall”, iar dacă în grosul majoritar al locuitorilor urbei de pe Bega musteşte o ignoranţă absolută vizavi de lumea arenelor şi soarta acesteia, în schimb şi în minoritatea restrânsă a celor cuplaţi suflării fenomenului sportiv local există un nefericit nivel de indiferenţă şi incapacitate de reacţie în raport cu militarea pentru cauze mai înalte, viziuni mai largi şi perspective mai ample, într-o mai mare schemă a lucrurilor.      

Majoritatea celor din fenomen fiind în general şi din păcate „pentru sine” şi raportându-se la limitările unui colectiv restrâns ori ale unui discipline proprii, în care, vorba aceea, fie şi dacă sunt puţini, tot ajung să nu se-nţeleagă între ei, efect al unei mentalităţi şi conştiinţe limitative, grefată de meschine orgolii şi vanităţi, deşertăciune umană, acestea fiind adevăruri nespuse şi la fel de valabile când e să ne referim la mediocritate şi la statutul celor din lumea sportului local ca parte a problemei şi nu a rezolvării acesteia, precum e realitatea că infrastructura sportivă e nedemnă de o asemenea capitală regională în mileniul 3.

Postura de victimă fiind convenabilă multora din fenomen, indicând paiul gros din ochiul aşa-ziselor „autorităţi” – de fapt o ştearsă funcţionărime publică, fără a conştientiza însă că noi toţi, cei care avem într-un fel sau altul de-a face cu lumea sportului local, suntem părtaşi complici propriei sorţi de a nu savura laolaltă şi fiecare în parte alte noi stadioane sau săli. „Sistemul” e într-adevăr absolut praf şi putred de corupt, dar a ajuns în acest hal, subminând şi sabotând implicit şi indirect şi sportul timişorean, şi prin modul în care s-au lăsat românii, cei de pe Bega în acest caz particular, să nu se întreprindă ceva sau să se întreprindă doar cât se poate de prost, cu voia şi îngăduinţa lor, în numele lor, însă fără măcar a clipi din gene.

Iar anii reculului fără reacţie sunt pierduţi pe vecie. Întrebarea retorică a celor de la AST Druckeria fiind aşadar cât se poate de potrivită.

Iată şi conţinutul materialului distribuit de iniţiatori şterşilor mediocri din administraţia public-judeţeană şi circul politic.   

Dar din 26 mai ce facem?

Ne dorim ca protestul din 25 mai să aibă ecouri în rândul celor care ne reprezintă interesele și care administrează patrimoniul public. Am formulat un set de cereri concrete, punctuale, la care așteptăm răspunsuri din partea autorităților în perioada imediat următoare. Alternativa poate fi ca această manifestație de protest să fie prima dintr-un șir care va fi atât de lung pe cât îl doresc cei care ne conduc.

Facilități sportive existente

  • Cosmetizare și amenajare bază Adrian Stoicov fie prin investiție proprie, fie privată (susținută de acordarea unor facilități)
  • Verificarea sălilor de sport existente și elaborarea unui plan de investiții urgente (înlocuire parchet, climatizare, amenajare vestiare, etc)
  • Stabilirea unor parteneriate public – private pentru reabilitarea stadioanelor aflate în proprietatea municipalității sau a autorităților județene (Electrica, Colterm, etc.)
  • Alocare de buget suplimentar pentru investiții în terenurile și sălile de sport din cadrul școlilor și liceelor și dezvoltarea unui plan de utilizare a acestora în afara orelor de școală.
  • Reabilitarea imediată prin sprijinul comunității a terenurilor de sport publice din oraș – unele din ele fiind subiectul unor proiecte depuse prin programul de bugetare participativă

Proiecte blocate

  • Stadionul Dan Păltinișanu –  obținerea urgentă a tuturor avizelor, predarea studiului de fezabilitate, o comunicare mult mai transparentă cu privire la situația stadionului
  • Stadion Buziașului – semnarea contractului și obținerea avizelor, realizare proiect, comunicare transparentă și detaliată a situației proiectului
  • Sala Polivalentă finanțată de CNI – comunicare transparentă a stadiului, implicare din partea autorităților pentru elaborarea SF, obținerea tuturor avizelor, actualizarea indicatorilor și lansarea licitației pentru PT + execuție
  • Sala Polivalentă UPT – finalizarea urgentă a proiectului cu implicare sporită din partea municipalității și universității
  • Baza sportivă tip 1 Costică Rădulescu – finalizarea urgentă a proiectului
  • Identificarea unui spațiu pentru construcția unui teren de antrenament destinat exclusiv atletismului
  • Finalizarea unui proiect pentru baza Dacia și demararea urgentă a unor lucrări de reabilitare
  • Lansare licitație bază sportivă Mircea cel Bătrân și alegerea unui constructor cu experiență, care poate realiza lucrarea în termenul stabilit sau chiar înainte, fără blocaje
  • Identificarea unui spațiu pentru construirea unui bazin olimpic, cu posibilitate de înființare a unui club de polo (ramură sportiv care a adus faimă orașului nostru, în trecut)
  • Finalizarea proiectului pentru skatepark și demararea lucrărilor

Altele

  • Acordarea de facilități pentru cei care investesc în bazele sportive sau construiesc baze sportive
  • Inventarierea patrimoniului municipalității și identificarea de spații pentru construirea de teren multifuncționale sportive în cartiere
  • Înființarea unui registru al bazelor sportive, clarificarea tuturor actelor juridice și amenajarea urgentă a unor baze de antrenament  (ex. fostul teren Elba, teren Mănușarul Ciarda, terenul din spatele Bazei 2 UPT)
  • Constituirea unui mecanism public de urmărire a investițiilor realizate de către autorități în sport (reprezentanți ai cluburilor, ONG-urilor, asociațiilor de părinți, presei, etc.)
  • Deschiderea terenurilor de sport existente în cadrul instituțiilor din subordinea Primăriei și Consiliului Județean după un program bine stabilit, comunicat public
  • Alocarea de fonduri suplimentare pentru programele de finanțare a proiectelor sportive
  • Acordarea unei importanțe și atenții sporite facilităților sportive în proiectele viitoare de dezvoltare urbană propuse de către autorități – introducerea în caietele de sarcini de solicitări concrete pentru dezvoltarea de terenuri de sport în cadrul proiectelor urbanistice

 

Această listă e departe de a fi completă și își propune să fie un simplu punct de pornire care să restarteze mișcarea sportivă din Timișoara. Dacă ai o altă idee, ne-ar face mare plăcere să te auzim și să o adăugăm pe listă. Trimite-ne un mail la [email protected] sau lasă-ne un comentariu pe rețelele sociale și spune-ne ce investiții ți-ai dori să se facă în sport, în orașul tău. Zi cu soare!

    

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Internațional, Liga 3 și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


− unu = 7

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: