Mai are România fotbalişti? În play-out, joc al celor de pe locurile 11-12 cu câte 7 titulari străini pentru un autogol după un corner, o bară cu poarta goală şi un şut cadrat

Se înghesuie şi două posturi de emisie să difuzeze video acelaşi meci, întors ulterior pe toate feţele până la… „epuizare”, însă se pierde din vedere un aspect pe cât de elementar, pe-atât de fundamental, chintesenţial, în sensul că rătăcirea în detalii insignifiante se raportează la un fotbal intern alunecat în întregul său in anomalia anormalităţii, încet, încet teatru al absurdului. 

Ilustrat astfel elocvent în fel şi chip.

Căci cum altfel ar şi putea fi dacă două grupări având de-acum din nou drept principal scop strict evitarea retrogradării, implicate fiind în play-out, aşadar fără a trage cumva la titlu, se axează totuşi pe câte 7 titulari străini la prima apariţie în grupa a II-a valorică!?

Vecine de pe locurile 11-12 căutând a rămâne în SuperLiga pe mâna „stranierilor”.

Iar dacă investiţiile în aceste achiziţii ar genera cumva vreo semnificativă plusvaloare, însemnate venituri în afara terenului şi rezultate competitive pe gazon, însă cooptările „în bloc” sub varii pretexte doar blochează încă un loc în plus în formaţie culoarului celor formaţi în fotbalul intern spre garnitura de seniori. 

Iar consecinţele se văd în arena internaţională, edificator fiind şi scorul general record al optimilor Europa League cu care Olympique Lyon a eliminat joi seară campioana SuperLigii, FCSB. 

Dar mai nimeni nu se sesizează şi cei din fenomen sunt absorbiţi „pe pilot automat” de feluritele amănunte trecătoare de moment, aidoma celor care demult nu mai văd pădurea din cauza copacilor. 

Afundaţi fiind în desişul lipsit de perspectiva imaginii de ansamblu care sugerează că fotbalul românesc nu se poate însănătoşi prin a persevera în eroarea magnetizării străinilor de mâna a doua şi-a treia ca alternativă doar unora convenabilă a creşterii propriilor tineri. 

Iar dacă „stranierii” induşi pe bandă rulantă ar asigura vreun mare spectacol sportiv, dar, luând în seamă un exemplu în acest sens, întâlnirea din play-out a vecinelor de pe locurile 11-12, UTA şi Oţelul – din centre de tradiţie ale creşterii juniorilor din vestul şi estul hărţii fotbalistice a ţării, deschiderea de scor a jocului cu câte 7 titulari străini a survenit după un corner dintr-un autogol al unuia dintre aceştia, un altul dintre ei ratând nu doar literalmente cu poarta goală şi trimiţând în schimb din apropiere în transversală, oportunitate irosită pentru care se revanşa totuşi, fără însă a se redresa şi gălăţenii autori ai unui singur şut pe poartă. 

Să baţi ţara de la un capăt la altul şi să aliniezi şapte străini pentru a şuta o dată pe poartă, iată sugestia că e putred ceva în Danemarca.

E aberant a se insista parcă la nesfârşit pe o „reţetă” care în mod cert nu duce către nicăieri, şi care-n orice caz nu-i de succes, indiferent cât de mult ar putea fi varii decidenţi pe la cluburi impresionaţi şi implicit influenţaţi din transmisiunile televizate cu dispute cu caracter globalizat din campionate dezvoltate şi consolidate.

A te inspira constituie cea mai semnificativă dovadă a flatării cuiva, iar conducătorii din SuperLiga vor să contribuie în felul lor şi pe măsura înţelegerii limitate a lucrurilor la cea mai bună versiune „în miniatură” a celor constatate pe la alţii, doar că nu sunt prea reuşite copiile aducând a surogat. 

Atât se poate şi, strict din acest punct de vedere, pentru că doar atât pot înţelege, percepe, deduce, conştientiza şi-aşa mai departe, nu pot fi realmente condamnaţi. Sunt „în propriul film”, prismă îngustă prin care i-au condiţionat psihologic şi pe plătitorii de bilet a cădea pradă exotismelor la faţa locului. 

Însă doar până la un anumit punct, pentru că trec şi spectatorii prin filtrul raţiunii oferta inflexibilă în privinţa căreia nu prea sunt întrebaţi, la fel cum şi antrenorii, dintre foşti fotbalişti români prim-divizionari trăgând şi ei odată la prima titularizare, mai cad şi ei din când în când pe gânduri dacă se procedează chiar cum s-ar cuveni.

Sau e doar o inutilă pierdere de vreme în marea schemă a lucrurilor. 

Se bate moneda că e vorba despre o competiţie cu rigorile acesteia şi cu linia de demarcaţie existentă între supravieţuitoarele în elită şi retrogradate, încât n-ar fi timp şi loc de sentimentalisme cu tineri autohtoni – ia-i de unde nu-s, însă se pierde din vedere faptul că fotbalul românesc chiar a fost capabil în urmă cu circa 40 de ani să contureze o dublă finalistă a Cupei Campionilor Europeni sub forma Stelei, dar şi semifinaliste bunăoară ale aceleiaşi CCE dar şi a Cupei UEFA prin intermediul lui Dinamo şi a Universităţii Craiova.

Fotbalul intern chiar a crescut tinere talente suficient de competitive în propriile şcoli de profil din mai multe centre din ţară, încât nu era necesară achiziţionarea vreunui străin pentru respectivele calificări în semifinale sau chiar finale continentale inter-cluburi.

Dar s-a lăsat sedus, din inconştienţă, necunoştinţă de cauză şi ignoranţă, dar şi din interes, în mrejele ademenitoare ale contopirii cu scena internaţională, căzând în trapa adoptării poziţiei de „piaţă de desfacere second-hand„, dacă tot n-a devenit mare exportator de jucători valoroşi.

Iar această „piaţă de desfacere” l-a indus treptat în cealaltă extremă, a exacerbării achiziţiei de străini, chiar scumpi dacă s-ar putea conştientiza că întreaga investiţie în respectivii ar putea avea şi o altă bună folosinţă în sectorul juvenil.

Şi câte nu s-ar putea înfăptui cu resursele îndesate în conturile „stranierilor”. 

Dar fudulia conservării statutului prim-divizionar e mare şi definitorie în estimările celor care nu pot vedea altfel lucrurile, de unde şi retorica asigurării cu orice preţ ca scop în sine a supravieţuirii pe prima scenă, indiferent de modalitatea de salvare.

Fie şi cu „o căruţă” de jucători de peste hotare.

Ceea ce se pare că e „lozul” unora ca UTA ori Oţelul, „roşii” de pe Mureş începând duminică de la ora 17 cu Iliev – Dussaut, Conte, Benga, Trif – Mpoku, Mihai, Van Durmen – Omondi, Costache şi Tzionis.

Iar Ovidiu Burcă cu Popescu – Maftei, Angha, Stevanovic, Gomes da Silva – Lameira, Zivulic, N. Roşu – Frederic, Markovic şi Tănasă. 

Dintre aceştia, Zivulic semna un autogol la mijlocul primei reprize după un corner arădean, la puţine minute în urma ratării cu poarta goală din partea lui Tzionis, trimiţând în transversală.

Dar şi revanşându-se deja până la pauză prin a fructifica mingea blocată de oţelari la propriul şut: 2-0. 

Şi demult nu mai câştigase UTA la zero la Arad, de la 23 decembrie cu alţi moldavi, ai Botoşaniului, tot cu 2-0 ca diferenţă maximă acasă în acest campionat, doar un alt succes fără replică fiind semnat pe Arena Francisc Neuman, şi anume în tur cu Gloria Buzău, 1-0. 

Urmând deplasarea la Iaşi duminică la ora 15. 

Altfel, Effiong şi Danciu au mai intrat la gazde din minutul 70 la retragerea unor atacanţi, iar Hrezdac din minutul 79, la final fiind introduşi şi ex-gălăţranul Râpă respectiv Rassoul.

Gorcea, Dragoş, Harrison, Poulolo şi Zsori au rămas pe bancă. Iar apropo de rezerve, încă cinci străini erau pe convocatorul oaspeţilor la startul deplasării.

Următorul meci arădean acasă, tot cu moldavi, botoşănenii, la început de aprilie.

Dar până atunci, debutul vineri la Bucureşti al României în preliminariile „Mondialului”.

* Clasamentul actualizat în play-out şi play-off, după FCSB – Rapid 3-3 (1-1: Bărligea 29, Cisotti 55, Tănase 90 – Ciobotariu 40, 83, Dobre 70), pe coloana rezultatelor şi programului viitor în secţiunea Sporttim.