Mancaş scoate Ghiroda pe final la Periam

Singura campioană la zi din cadrul Seriei 9, CSC Ghiroda şi Giarmata Vii, a răsuflat astăzi uşurată la evitarea de puţin şi a celei de-a doua remize în actualul campionat în faţa unei componente a trioului codaş, CS Avântul Periam, care o ţinea în şah la „Emilian Pavel” la începutul ediţiei, startul returului aducând revanşa favoriţilor graţie căpitanului Cosmin Mancaş, cu 5 minute înainte de final: 0-1.  

Insistenţa ofensivă a fost în cele din urmă răsplătită iar oportunităţile irosite şi pe fondul apăsării jocului la rezultat au fost date uitării când cu o mai mare precizie la finalizare din partea căpitanului, la prima reapariţie a ghirozenilor la Periam din 11 noiembrie 2022, când smulgeau victoria tot după pauză, cu 1-2 (0-0).

Să fi pierdut chiar 4 puncte în sezonul regulat în întâlnirile cu alb-albaştrii Periamului, n-ar fi sunat prea încurajator pentru aspiranţii la calificarea şi pentru a patra ediţie succesivă la rând în play-off-ul Ligii 3, dar ghirozenii au scos-o totuşi la capăt prin a lega victoriile în deplasări consecutive, încât au ajuns la 3 triumfuri la rând, ceea ce-i menţime la numai 4 puncte în urma liderului din Peciu Nou. 

Fiind pentru a doua oară în actualul campionat ca galben-albaştrii lui Sorin Bălu să nu primească gol, reuşită răsplătindu-i pe măsura victoriei cu 1-0 din Sânmartinul bihorean, în tur la Lotus Băile Felix, astăzi de la ora 14 pe „Comunalul” Periamului, la startul returului, în runda a X-a.

Avântul aşteptându-i cu înfrigurare, dat fiind faptul că localnicii, deşi cu ex-ghirozeanul Răzvan Trandu în echipă, dispuneau de numai şi numai 6 nume înscrise în dreptul rezervelor, iar nu toţi cei de pe bancă intrând cu adevărat în calcule pentru a fi introduşi, printre absenţii de pe convocator numărându-se şi căpitanul de regularitate Ovidiu Oancia, banderola fiind preluată de Rareş Mureşan.

Iar gazdele au efectuat prima schimbare abia spre final, din cele două la care au apelat, pe când favoriţii au mutat deja de la pauză iar apoi în bloc pentru ultimele 25 de minute, cu 3 noi jucători.

Dar chiar şi-aşa, precum în ultimele apariţii, în care fie a rezistat până la capăt la Pecica, remizând 0-0, fie s-a văzut învins la limită, 1-2 pe „Comunal” de către nou-promovaţii arădeni respectiv cu 1-0 la Sânmartin vinerea trecută, Avântul s-a ţinut tare atât cât a putut, fără a evita în cele din urmă primirea golului, în minutul 85, din partea şeptarului căpitan al vizitatorilor.

Încât cei din Periam au legat în premieră în acest campionat un şir nefast de 3 înfrângeri, rămânând cu numai şi numai două puncte adjudecate în ultimele 8 apariţii, alarmant pentru penultimii clasaţi despărţiţi în această seară de un singur gol de… „lanterna roşie”.

Clasamentul actualizat nefiind surâzător alb-albaştrilor, singurii rămaşi cu o unică victorie în primele 10 runde, tocmai înaintea întâlnirilor cu colegii de suferinţă, la Cermei şi acasă cu CS Timişul Şag, după care ieşirea la Peciu Nou. 

Avântul Periam suferind astăzi chiar a patra înfrângere consecutivă pe propriul „Comunal”, partide în care a marcat strict doar o singură dată, încât victoria acasă din etapa a II-a cu codaşii din Cermei nu mai ţine de cald. 

Propriu-zis, cu doar două goluri marcate în ultimele 7 etape, după pauză la Lupeni şi până la pauza precedentului meci acasă cu Viitorul Arad, cei din Periam sunt într-o situaţie tot mai delicată. 

De care ghirozenii ar fi regretat să nu poată profita, cea de-a treia victorie în deplasare în acest campionat, dar şi cel de-al cincilea succes în ultimele 6 etape fiind pe cât de greu conturat, pe-atât de preţios în economia campionatului.

Favoriţi în asemenea întâlniri, Mancaş&Co au dovedit în cele din urmă că echipa mai valoroasă poate smulge rezultate pozitive şi fără a fi convingătoare, campioana Seriei 7 avansând de la o partidă cu Avântul la alta prin a trece de la o remiză la Ghiroda la o victorie în deplasare la Periam, unde imprecizia în faţa porţii i-ar fi putut costa însă. 

Iar pe galben-albaştrii lui Bălu îi aşteaptă o altă deplasare, la Şag, după care Mancaş şi compania vor mai juca „afară” în retur la Pecica, Cermei şi în Timişoara. 

Programul viitor, pe coloana clasamentelor şi rezultatelor secţiunii Fotbal.

La Periam, ocupanţii locului 3 după tur au început cu Flonta – Coroiu, Butnăraşu, Fridrich, Datcu, Popovici, Precup, Pop, Mancaş, Trip şi Buţu.

Avântul s-a înclinat în alcătuirea Antonescu – Filip, R. Mureşan, Baeram – Ştefanciuc, Gaşpar, Trandu, Cristea, Mager, Praţa, Baranyi, acesta din urmă fiind înlocuit în minutul 80 de Mânecan, iar Mager după primirea golului, de către Clipotă, în vreme ce Dobricean, Giurici şi David respectiv Elias Smalbergher au rămas pe bancă.

„Victoria noastră este meritată. Am întâlnit o echipă harnică, muncitoare şi bine organizată, care a avut şi ea una-două situaţii de a marca. Am fost echipa mai omogenă, care a împins jocul în treimea lor şi în final am reuşit să fructificăm doar o ocazie din multele pe care le-am avut. Mă bucur că am câştigat şi imi felicit jucătorii!”, a spus Sorin Bălu la final.

Ilie intrând de la pauză în locul lui Coroiu, iar din minutul 65 Velcotă, Stoi şi Jichici la schimb cu Buţu, Precup şi Popovici. după gol şi Stupu în locul lui Trip, în timp ce Ciocan – Cluci, Tătaru şi Miclău au rămas pe margine.

„Cred cu sinceritate că azi tinerii mei jucători meritau să câştige măcar un punct. Am întâlnit o echipă experimentată şi pot spune ca am reuşit să ne ridicăm la nivelul lor, cu toate că avem numeroase absenţe în cadrul lotului”, a semnalat după înfrângere Răzvan Adrian Leuca, antrenorul principal al gazdelor. 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt + 7 =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: