Mancaș, unic gol în amicalul timișenelor din play-off-ul Ligii 3: CSC Ghiroda și Giarmata Vii – CSC Dumbrăvița 1-0 (1-0) pe teren neutru

Nou-promovații dumbrăvițeni în Liga 2 au încheiat cea de-a treia săptămână a pregătirilor de vară, din totalul celor 5 înaintea debutului oficial la Târgu Jiu în eșalonul secund, prin a suferi astăzi întâia lor înfrângere în amicalele estivale, după o serie de 3 victorii. Învingători ai ”verzilor”, foștii lor oponenți galben-albaștri din faza play-off a Seriei 8 în Liga 3, ”vecinii” de la Pădurea Verde, pentru care Cosmin Mancaș a înscris unicul gol după mijlocul primei reprize a întâlnirii pe terenul neutru al Lugojului.

Dumbrăvițenii au jucat sâmbătă de sâmbătă în ”luna lui Cuptor”, trecând pe 9 iulie la Arad de juniorii mari ai prim-divizionarei UTA cu 1-5 (1-2) iar săptămâna trecută de noua lor colegă de eșalon CS Unirea, tocmai pe terenul acesteia, la Dej, unde noua achiziție Ungureanu a stabilit scorul pauzei partidei adjudecate de timișeni cu 1-2 (0-1), după care săptămâna aceasta au mai fost testați pe teren neutru și la Bazoș, 5-4 (4-1) cu divizionara ”D” a Sânnicolaului Mare, astăzi făcând față căldurii caniculare pe arena ”Tineretului” din Lugoj, unde CSC Ghiroda și Giarmata Vii s-a impus cu 1-0 prin golul marcat de Cosmin Mancaș, în minutul 25.

Cu alte cuvinte, dumbrăvițenii care au obținut promovarea în Liga 2 în condiții de deplasare, la Reșița, după ce câștigau la scor în ieșirea la Simeria pentru a-și asigura calificarea în finala barajului de accedere din Liga 3, au jucat meciurile de verificare tot în deplasare sau măcar pe teren neutru, prima lor partidă oficială pe teren propriu, pe arena ”Ștefan Dobay”, fiind abia peste 3 săptămâni, cu CS Unirea Dej. Până atunci, la mijlocul săptămânii viitoare este anunțat jocul de pregătire cu colega de eșalon Ripensia.

Astăzi, nou-promovații au dominat jocul cu secondanții lor în faza play-off a Seriei 8 în Liga 3, care au mai mult timp de pregătire la dispoziție până la începerea campionatului eșalonului terț, însă n-au marcat în premieră în această lună, deși Tismonar, Simon și Pașcalău au avut ocazii bune până la pauză, iar în partea a doua, în care Cosmin Stan a efectuat 9 modificări în minutul 60, Bryneus, unul dintre înlocuitori, a ratat de două ori din situații unu la unu cu portarul ghirozenilor.

Iar astfel, a fost pentru prima oară din 4 iunie, de la jocul tur acasă al finalei barajului de promovare cu reșițenii, 0-0 pe ”Ștefan Dobay”, ca ”verzii” să nu marcheze. După 5 partide.

Alb-verzi astăzi fără Blickling – cu probleme stomacale, portarul Mikloș și Olaru – menajați, D. Popa – accidentat la antrenamentul de ieri și Paulevici, care va reveni pe teren peste o lună și jumătate. Pe de altă parte cu Oliver Bryneus, un mijlocaș lateral suedez în vârstă de 23 de ani crescut în pepiniera clubului Halmstadt, și care a evoluat în ultimii ani în campionatul universitar din SUA.

De partea cealaltă, divizionarii ”C” ai Ghirodei au avut în rândurile lor foști componenți ai Dumbrăviței, antrenorul Răzvan Leucă folosind garnituri diferite în cele două reprize, cu Hecsko și Mancaș menținuți de la o parte la alta. 

Învingătorii au început cu Mosoarcă – D. Bălace, Hecsko, Rosuș, Velcan – Schinteie – Mancaș, Jichici, Zavaleche, Coroiu – Făgărășanu, iar în repriza a doua s-au axat pe Ciocan – Datcu, Miclău, Hecsko, Ad. Ilie – Popovici – Iștoc, Precup, Crișan, Al. Ilie – Mancaș.

Cosmin Stan a schimbat la pauză doar portarul: Trifon (46, Ciui) – Bura-Koț (60, Ilan), Zurbagiu (60, Bain), A. Sabău (75, S. Sabău) – Tismonar (60, Amariei), Ungureanu (60, Curea), Tănase (60, T. Bodri), C. Toma (60, Grancea), L. Bodri (60, Ghinescu) – Simon (60, Bryneus), Pașcalău (60, Grigoriu).

Antrenorul Ghirodei, Răzvan Leuca, a remarcat că a fost ”un joc disputat pe o căldură mare, dar în care am încercat să oferim minute egale tuturor jucătorilor care se antrenează cu noi. Am jucat o bună parte din meci cu 10 juniori în teren și acest lucru ne întărește convingerea că Ghiroda va avea echipă competitivă în următorii ani. Sunt mulțumit de cum a arătat echipa la acest prim joc și sper să ne îmbunătățim de la meci la meci. Urmează o perioadă de acumulări fizice în care ne dorim să ridicăm nivelul de exprimare din timpul campionatului. Lucrăm în perioada aceasta la finalizarea lotului și ne dorim să îmbunătățim partea ofensivă.”

Cosmin Stan (CSC Dumbrăvița) a spus că „paradoxal, cel mai bun meci al nostru de până acum, ca mișcare, așezare, poziționare și dorință, a rezultat într-o înfrângere. Cred că e un eșec binevenit în momentul de față, ne arată exact unde suntem acum. Din păcate, facem greșeli individuale de nivel inferior, pe care obligatoriu trebuie să le eliminăm. Nu e un clișeu ceea ce zic, pentru că sunt mulți antrenori care vorbesc despre greșelile individuale. Noi chiar trebuie să lucrăm foarte mult și să eliminăm aceste erori, care ne arată că suntem încă de nivel inferior. În momentul în care vom rezolva aceste probleme, cred că vom arăta ca o echipă de Liga a II-a. Am terminat partea de pregătire fizică, de ieri am început să lucrăm cu mingea și tactic. Cred că în următoarele 10 zile o să arătăm tot mai bine și o să fim tot mai proaspeți pentru începutul campionatului. Așa am gândit pregătirea, ca în prima etapă, în ceea ce privește prospețimea să fim la un nivel acceptabil”.

Stan s-a referit la Bryneus prin a spune că „mi-a lăsat o impresie bună. L-am văzut încă de miercuri la lucru. Se vede că nu are o pregătire în spate, dar e un jucător de calitate, care atacă tot timpul poarta”, în ceea ce privește lotul apreciind că „stăm foarte bine, din punctul meu de vedere. E drept, ne-au plecat doi mijlocași centrali, Schinteie și Martinov, ambii titulari în sezonul trecut. Am stat mult după ei, am crezut că vor rămâne și am pierdut câțiva jucători pe care îi puteam lua atunci. Poate ne mai trebuia un mijlocaș central box-to-box. Mai avem nevoie de un junior de vârstă mică, născut în 2004 sau 2005. În rest, stăm bine, am încercat să facem un lot competitiv, un lot în care să nu se cunoască când lipsește un jucător. Toți trebuie să fie la același nivel și cred că așa stăm în momentul de față la nivelul lotului”.

Primele rezultate din etapa a II-a în SuperLiga, fostă Liga 1, precum și programul etapelor 2-3, pe coloana datelor tehnice și a clasamentelor secțiunii Fotbal, accesibilă și pe pagina secțiune a Ligii 1 în Sporttim, aici. Programul rundei I în Liga 2, pe aceeași coloană a ierarhiilor secțiunii Fotbal.

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Liga 3 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 4 = douazeci patru

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: