Mânjii Jimboliei, exemplu în D. Papp, Ardelean şi Ţoţu, la lot?

Un fost atacant polist care ştie valoarea încrederii acordate unui tânăr jucător este Marcel Baban, iar clubul său de fotbal din Jimbolia, divizionar D, aplică o remarcabilă politică de promovare a juniorilor, pregătind de aceeaşi manieră şi noul sezon, inclusiv cu jucători din generaţia 1994 convocaţi într-o selecţionată vestică de ´93 şi cu un turneu în Serbia.

Aşadar la graniţa cu mai performanţii noştri vecini în fotbalul juvenil şi nu numai se menţine aceeaşi benefică linie de creştere şi stimulare a tinerelor talente, antrenorul Sorin Bălu, aflat la startul primului său sezon „plin” la FC Marcel Baban Jimbolia, remarcând că principalul ţel al grupării lui Baban este modelarea şi propulsarea tinerilor juniori selecţionaţi atât spre diviziile superioare cât şi, în mod ideal, chiar spre loturile naţionale. „Suntem încurajaţi de remarca făcută de Cornel Jurcă, din partea forului federal, cu ocazia jocului selecţionatei vestice de ´93, disputat miercuri în Timişoara, la care a asistat, apreciind că 3 juniori ai clubului nostru au reuşit o foarte bună figură”, a spus Bălu, referindu-se la Papp, portar, fundaşul central Ardelean şi mijlocaşul central Ţoţu, selecţionaţi aşadar de coordonatorii zonali Maşcovescu şi Chimiuc în garnitura de ´93 a judeţelor vestice, deşi juniorii sunt născuţi în 1994.

„Speranţa noastră este ca ei să ajungă într-o bună zi chiar la loturile naţionale, la Bucureşti”, a nădăjduit Bălu, care i-a utilizat pe juniori într-o foarte tânără garnitură a Jimboliei, „cu o medie de vârstă de 17 ani neîmpliniţi”, şi în ultimul joc amical disputat înaintea debutului sâmbăta viitoare în Divizia D Timiş.

Popescu a marcat unicul gol în meciul de vineri, câştigat cu 1-0 cu ex-divizionara C Unirea Sânnicolau Mare, acum în Campionatul Judeţean Timiş (liga a cincea), joc revanşă după remiza de marţi, 1-1 pe teren advers. Bălu i.a aliniat pe Papp – Proteasa, achiziţionat de la Minerul Uricani, Ardeleanu, Chitucea, Mitru – Rus, Ţoţu, Popescu, Marius Ţăranu – Adrian Ţăranu, Hîrdău. Portarul Sima a evoluat din minutul 46, la reluare fiind utilizaţi şi juniorii de 1996 ai pepinierei clubului, cooptaţi la echipa divizionară, şi anume portarul Ciubotariu, Doda, Stan, Vilmoş şi Achim.

Desigur, Divizia D Timiş nu va fi uşoară pentru juniorii Jimboliei, având de dat piept cu destui jucători mai experimentaţi la acest nivel. „Nu ne va fi uşor încă din start, în prima etapă, la Deta, care s-a întărit prin sosirea antrenorului principal Imi Vascko, dar ne vom juca şansa, cu curaj!”, a anticipat Bălu, amintind că FC Marcel Baban va avea parte de două jocuri internaţionale într-un turneu de două zile, în Serbia, pe 24-25 august, ca parte a unei reciprocităţi ce urmează a fi onorate de vecinii sârbi la o dată ulterioară.

Altfel, jimbolienii, care îi au momentan pe Cănuci şi Neagu accidentaţi, şi rămaşi fără vârful Şerban, trecut la Jiul Petroşani, au înregistrat 3 succese în cele 9 jocuri amicale din pregătiri, unele şi cu divizionare C, rezultatele fiind 4-4 după 4-0 la pauză acasă cu Vulturii Bazoş, „o echipă bună, împotriva căreia am utilizat la reluare jucători de ´96”, 2-0 acasă şi 1-2 în deplasare cu CFR Timişoara, de două ori 0-2 cu Nova Mama Mia Becichierecu Mic, 0-3 şi 5-1 cu Pobeda Dudeştii Vechi, 1-1 şi 1-0 cu Unirea.

Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 9 = treisprezece

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: