Marcu, unic gol şi prim succes al Detei, după 3 goluri fără folos runda trecută

1-0 în runda 10. Un unic gol a adus sîmbătă primele 3 puncte stagionale „lanternei roşii” AS FC Deta, un club reprimit de pe-o zi pe alta în D Timiş, chiar înaintea inaugurării noii ediţii, după ce în prealabil retrograda în iunie în „Judeţ”. Iar învinsa sa de azi, FC Auto, pierduse un singur eci în precedentele 5 deplasări…

Iniţial nepregătit pentru a reintra în focuri la acelaşi nivel al ligii a patra, clubul detean s-a împiedicat din eşec în eşec, pînă cînd, în cele din urmă, a răsărit soarele şi pe uliţa sa. A fost necesară şi o nouă numire pe banca tehnică, ex-cavalerul fluierului Albu, iar odată cu o primă aliniere în acest sezon, Jude apărînd în premieră în teren sîmbătă, s-au mai strîns rîndurile şi… 1-0

De cealaltă parte, FC Auto a ratat ocazii cu seninătate dar nici măcar pe final, cînd vechea meteahnă a Detei a reapărut la lumină, condiţia fizică, sau mai bine zis diminuarea ei, n-a reuşit un gol egalizator.

Marcu, cel care înscria de 3 ori în eşecul survenit în minutul 95, sîmbăta trecută, la Bobda, cu 4-3, a înscris în prima parte, spre finele reprizei, după ce era angajat în adîncime, unde dribla un fundaş advers şi, din interiorul careului, uşor lateral stînga, ochea colţul scurt, deşi balonul era atins de portar: 1-0.

Marcu a mai avut şi şansa lui 2-0, driblînd şi portarul din preluare dar neochind poarta, iar Gheorghiţă a ratat la rîndul său.

Una peste alta, 3 puncte pentru elevii lui Florin Albu, preşedintele Erich Konig spunînd: „Sper să fie cu noroc! Am fost şi nepregătiţi la început de sezon, iar lotul e cam subţire. Jude de exemplu a prins abia primul său meci, după ce a făcut tot posibilul să vină astăzi, şi ne-a ajutat foarte mult. N-aveam la închidere şi a jucat foarte bine, iar apoi a trecut în locul lui Pripas, cînd acesta era înlocuit, ca fundaş central”.

Matei, de la FC Auto, a primit cartonaş roşu, pentru două galbene, în minutul 75, survenite din indisciplină respectiv un fault.

Cosur şi Faimoc au fost autori ai ratărilor oaspetei, 6-7 la număr conform antrenorului Emeric Vasko, care a deplîns neglijenţa lui Faimoc, irosind cu un şut alături o ocazie cu poarta goală: „I-am anunţat înainte de joc, joi, şi decizia aceasta nu este luată la cald, ci din cursul săptămînii, că renunţ la postul de antrenor principal. Este o problemă de atitudine, să ai asemenea ratări… N-a fost vorba de nerespectarea sarcinilor de joc, ci de atitudinea jucătorilor, despre care le-am atras atenţia. Felicit în schimb echipa de la Deta, tocmai pentru atitudinea sa”.

AS FC Deta: Marta – Picioruş, Pripas (Pantiş), Mioc, Anca – Pau, Duga (Stan), Jude, Gheorghiţă – Marcu, Rujan. Pe bancă: Ciomoş – Alexandrescu, Kremer.

FC Auto: Ionescu – Nagy (46, Coată), Vlădia, Matei, Taub – Cădariu (46, Rotaru), Nanu (65, Buda), Ursachi, Ignea (60, Pitic) – Cosur, Faimoc. Pe bancă: Sturza, Heller, Ilie.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


trei × = 18

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: