Membrii afiliaţi AJF Timiş au tot dreptul de a scăpa de baremul majorat prin a-l invalida în Adunarea Generală. Dar va avea măcar un club iniţiativa de a solicita săptămâna aceasta AJFT înscrierea speţei pe ordinea de zi a AG? „Asociaţia” încalcă din nou vădit regulamentul

Cluburile afiliate AJF Timiş au dreptul legitim absolut de a scăpa de mult discutatele noile „bareme” în perspectiva sezonului de primăvară şi de a le readuce la nivelul lor precedent, mai mic, cu ocazia Adunării Generale Ordinare tocmai anunţate de Asociaţia Judeţeană de Fotbal pentru luna viitoare.  

Iar asta pentru că forul suprem al activităţii fotbalistice judeţene e tocmai Adunarea Generală a membrilor afiliaţi, convocată cu data de 28 februarie 2025, doar în subordinea acesteia activând Comitetul Executiv al AJF, aspect esenţial în baza căruia cluburile afiliate au absolut tot dreptul asigurat de statut şi regulamente de a spulbera decizia din vara lui 2024 a celor din CEx al AJF Timiş.

Căci acea hotărăre numărul 16 din 31 iulie 2024, prin care CEx al AJFT modifica baremul, n-a fost încă şi validată prin vot de către membrii afiliaţi, dat fiind că n-a fost convocată de-atunci şi o Adunare Generală Ordinară, în cadrul căreia s-ar supune scrutinului o asemenea validare.

Iar astfel stipulează regulamentele de organizare ale activităţii fotbalistice, că toate hotărârile Comitetului Executiv trebuie să fie validate prin vot de către membrii afiliaţi la proxima Adunare Generală, ocazie ivită înaintea sezonului de primăvară. 

Deoarece, esenţial, Comitetul Executiv are doar misiunea de a gestiona activitatea între două Adunări Generale Ordinare consecutive, însă ceea ce hotărăşte CEx nu constituie automat şi „literă de lege” cu aplicabilitate imediată.

Iar în cazul în care, prin votul din Adunarea Generală, membrii afiliaţi resping acea hotărâre, respectiva decizie şi devine nulă de drept, încât, ca atare, devine retroactiv nestatutar tot ceea ce s-a întreprins în raport cu respectiva hotărâre pe perioada de la care a fost lansată.

Mărirea baremelor constituind un motiv real de nemulţumire, nu doar restrâns la cercul unui anumit număr de membri afiliaţi, ci relativ răspândit în general în fotbalul timişean, având dreptul peste nici 6 săptămâni de a invalida decizia din vară, dinaintea turului, şi de a se elibera de „dijma suplimentară”. 

Membri afiliaţi neavând altceva de întreprins decât să se asigure printr-un demers în acest sens de existenţa pe ordinea de zi făcută publică a Adunării Generale Ordinare a unui punct special destinat validării acelei hotărâri a CEx din iulie 2024, aşa cum, la fel de bine, pot asigura înscrierea pe aceeaşi ordine de zi şi a altor puncte special destinate validării altor hotărâri luate de CEx în întruniri ale „Executivului” efectuate de la data precedentei Adunări Generale Ordinare până la cea din februarie 2025.

Căci, deoarece nu Comitetul Executiv al AJF Timiş conduce Adunarea Generală Ordinară, ci Adunarea Generală conduce CEx, ca atare, ceea ce hotărăşte CEx nu e „literă de lege” şi nicidecum nu-i „bătut în cuie”, fiind doar cu titlu strict provizoriu, căpătând unul oficial numai şi numai după ce hotărârile „sunt trecute” prin Adunarea Generală, aşadar strict doar după validarea lor în Adunarea Generală. 

Încât, ceea ce au de făcut membrii afiliaţi, sau măcar fie chiar şi doar unul dintre aceştia, este de a înştiinţa AJF Timiş dinspre clubul afiliat intenţia de a fi introdus pe ordinea de zi a Adunării Generale un punct separat şi explicit specificat în legătură cu invalidarea hotărârii CEx nr. 16 din iulie 2024, ori la fel de bine, să solicite introducerea şi altor puncte pe ordinea de zi, în vederea validării şi altor hotărâri.

Iar asta pentru că nu s-a „întâmplat” doar în iulie 2024 ca suflarea fotbalului judeţean să fie „dusă cu preşul” sub forma altor hotărâri „nepopulare”. 

Atunci, în cazul solicitării dinspre unul sau mai mulţi membri afiliaţi a introducerii unui punct pe ordinea de zi a Adunării Generale, AJF Timiş este obligat a introduce punctul respectiv, dacă a primit solicitarea de la un club afiliat.

Cu specificaţia că solicitarea poate fi efectuată doar înaintea ultimelor 30 de zile rămase până la data Adunării Generale, căci altfel, dacă AJF n-a primit cu măcar o lună înaintea AG nici o solicitare a introducerii vreunui punct pe ordinea de zi – ceea ce „Asociaţia” ar prefera bineînţeles să evite, atunci şi ordinea stabilită de CEx devine cea oficială a Adunării Generale.

Solicitarea din partea unui membru afiliat putând fi efectuată strict doar înaintea ultimelor 30 de zile până la AG, aşadar, conform datei anunţate a adunării, 28 februarie 2025, numai şi numai până săptămâna viitoare. 

Şi este de subliniat, la modul cum a procedat AJF Timiş şi-n cazul anunţării AG, că a căutat să profite de membrii afiliaţi.

Nu de alta dar, în mod normal, Adunarea Generală Ordinară trebuie anunţată cu 60 de zile înaintea datei desfăşurării acesteia, tocmai pentru ca în primele 30 de zile să le lase posibilitatea membrilor afiliaţi de a-şi exercita drepturile în anticiparea participării la AGO.

Ori, conform Hotărârii numărul 20 din 16 ianuarie 2025, de joia trecută, AJF Timiş a anunţat Adunarea Generală pentru 28 februarie, aşadar după numai şi numai 43 de zile de la data deciziei, nicidecum cele 60 stipulate prin reglementări.

Ba mai mult, anunţul hotărârii a fost făcut public în mod oficial cu şi mai mare întârziere şi tocmai într-o după-amiază de sâmbătă, pe 18 ianuarie la ora 15:40, conform înscrisurilor de pe frf-ajf.ro, când s-ar presupune că oamenii se bucură mai degrabă de timpul liber, decât de „a fi pe fază” în mediul online. 

Una peste alta, din data anunţării oficiale a AGO, 18 ianuarie – după-amiaza, şi până la 28 februarie, când se va desfăşura, rămânând de fapt nici 6 săptămâni, însă nici pe departe cele 60 de zile regulamentare, ci aşadar doar vreo două treimi din acestea.

Şi de ce asta?

Pentru a nu se sesiza membrii afiliaţi şi a nu avea în consecinţă nici la fel de mult timp la dispoziţie în primele 30 de zile pentru a întreprinde demersurile la care sunt cu totul îndreptăţiţi? 

Poate, dar cert e că, doar ca o scurtă paranteză, şi acest anunţ publicat în 18 ianuarie e tot la trântă cu… limba română. 

Căci ceea ce intenţionează a dezbate şi eventual supune la vot spre invalidare şi trebuie să solicite în limita primelor 30 de zile pentru a fi înscris pe ordinea de zi a Adunării Generale, propunând AJF Timiş dacă doresc introducerea unui subiect de discuţie pe respectiva ordine de zi. 

Aşadar, la un calcul sumar, doar până spre începutul săptămânii viitoare, până cel târziu în jurul zilei de marţi 28 ianuarie, mai pot fi operate modificări de către AJF Timiş pe ordinea de zi, după care ceea ce-au hotărît cei din CEx rămâne pe desfăşurătorul AG de la finele lunii viitoare.

Şi nu-i greu de dedus de ce decidenţii din AJFT n-au anunţat încă de la finele lunii decembrie 2024 desfăşurarea Adunării Generale pentru 28 februarie 2025, aşa cum s-ar fi cuvenit dar mai ales cum ar fi fost regulamentar.

Însă abia la mijlocul lunii ianuarie, ba chiar după mijlocul acesteia conform anunţului din 18 ianuarie de la 15:40. Şi-atunci de ce n-ar fi stabilit data AG, mai corect, pe 19 martie 2025, adică după cele 60 de zile stipulate!?

Dar mai ales de ce n-a anunţat CEx încă din decembrie 2024, cu 60 de zile înainte, data convocării AGO la 28 februarie 2025!?

Astfel fiind statutar obligatoriu, atât în privinţa anunţării organizării Adunării Generale cât şi a prezentării listei punctelor pe ordinea de zi, încât să dea posibilitatea membrilor afiliaţi a fi în totală cunoştinţă de cauză. 

Dar şi de a le da răgaz să înscrie şi alte puncte pe ordinea de zi.

Iar aspectul e cât se poate de important pentru că există deja măcar cel puţin un precedent. 

În cazul mult discutatului şi controversatului Regulament Disciplinar – cel incluzând şi stabilirea de amenzi şi sancţiuni, provocând şi acelea vădite nemulţumiri ulterioare în timp. 

Şi care nici măcar nu exista inclus la vremea aceea pe ordinea de zi a unei precedente Adunări Generale, fără a mai insista pe aspectul că Adunările Generale, care, conform statutului şi regulamentelor, ar trebui să se deruleze anual, nici măcar nu s-au desfăşurat an de an. 

Deşi absolut orice modificare, şi mai ales una într-atât de importantă precum cea legată de Regulamentul Disciplinar, trebuia specificată în ordinea de zi, sublimă specificare dar… lipsind cu desăvârşire. 

Fiind înscrisă numai şi numai între punctele diverse ale ordinii de zi, însă inexistentă între punctele propriu-zise ale ordinii de zi, cu totul bătător la ochi în raport cu importanţa Regulamentului Disciplinar în baza căruia „se amendează” şi la ora actuală.

Şi care stârneşte atâtea şi-atâtea reacţii negative de nemulţumire în fotbalul judeţean din Timiş. 

Ori dacă atunci, într-una dintre rarele Adunări Generale, şi-n tot cazul nu anuale, s-a putut pune la cale aşa ceva, de ce n-ar fi de suspectat mai marii fotbalului judeţean că nu acţionează din nou tot „la adormirea audienţei”?

Căci „adormiţi” şi aveau a fi atunci membrii afiliaţi cu „pilulele somnifer” ale atâtor anoste şi tărăgănate dări de seamă din partea conducătorilor ajefişti, încât, testându-le memoria celor din fenomen, nici măcar nu-şi mai amintesc faptul că Regulamentul Disciplinar era „furişat printre rânduri” doar în completare „la diverse”, pe când, odată cu înaintarea în „Adunare”, nici nu mai erau la fel de atenţi şi concentraţi, ba mai degrabă de-a dreptul plictisiţi şi cu gândul deja şi la altele.

Iar chiar de-aceea au şi inclus ajefiştii Regulamentul Disciplinar la „diverse”, pentru a-şi spori şansele de a fi eventual trecut cu vederea, ceea ce s-a şi întâmplat.

Având astfel şi „acoperirea” pentru a se apăra ulterior, în caz de reproşuri şi „critici”, cu remarca „Dar voi aţi aprobat!”, fără a se pune şi problema că membrii afiliaţi nu mai erau tocmai stăpâni pe ceea ce au aprobat.

Iar dacă vreme de peste 3 decenii s-a tot aprobat din interţie cu asemenea ocazii în mandatele lui Dănuţ Laţa, ar fi cazul unei treziri la realitate din partea membrilor afiliaţi, şi cu-atât mai mult cu cât atâtea şi-atâtea cluburi îşi manifestă ulterior vădita nemulţumire pe varii speţe, plângându-se public şi semnalând că sunt chiar dispuse a se retrage din competiţii.

La ceea ce consideră a fi felurite nedreptăţiri din partea Asociaţiei Judeţene de Fotbal. 

Ori la actualele nemulţumiri existente şi prin apariţia baremelor mărite din vara lui 2024, adiţionale sancţiunilor şi amenzilor din Regulamentul Disciplinar – care au stârnit peste ani atâtea animozităţi, membrii afiliaţi se pot pur şi simplu manifesta, fiind dreptul lor, a se declara în AG a fi împotriva hotărârii din vara lui 2024, încât să nici nu o aprobe prin vot, tocmai în ideea revenirii la vechile bareme. 

Cât se poate de simplu şi direct, cu amendamentul că trebuie totuşi a se „trezi” măcar un membru afiliat să sesizeze de pe-acum AJF Timiş în privinţa introducerii speţei ca punct pe ordinea de zi a AG.

Şi nu-i ca şi cum chiar toţi, toţi membrii afiliaţi sunt fie prea nepăsători vizavi de propria activitate dar şi de drepturile de care beneficiază, fie prea mult în necunoştinţă de cauză în raport cu stăpânirea „literei” Statutului şi regulamentului de desfăşurare al activităţii fotbalistice, încât să nu poată întreprinde măcar un asemenea demers. 

Cu-atât mai mult că mai există de fapt şi alte aspecte demne de luat în seamă, în sensul îmbunătăţirii lor.

Căci în regulamentele FRF se stipulează că dacă un meci nu se joacă din anumite motive, atunci clubul organizator are obligaţia de plată a transportului delegaţilor şi a mâncării, însă nicidecum şi a baremului.

Ori în hotărârea de Comitet Executiv a AJF Timiş există modificarea că fie şi dacă nu se dispută partida, gruparea organizatoare trebuie totuşi să plătească baremul.

Şi nu numai atât, ci stipulate fiind şi consecinţe negative în caz de nerespectare a prevederii. În sensul că echipa respectivului club nu ar mai fi programată la o dată viitoare, ba şi că dacă două meciuri la rând n-ar mai disputa în rostogolirea nefastă a evenimentelor, ar sfârşi a fi exclusă din întrecere şi decăzută la cea mai scăzută categorie competiţională. 

Ceea ce, prin înfricoşare, imprimată fiind frica de repercusiuni, aduce a constrângeri nelegitime şi chiar şantaj emoţional.

Ori astfel este oare impulsionată şi însufleţită activitatea fotbalistică!? 

Prin a-i face pe membrii afiliaţi a fi temători de consecinţe?

Fără a trece cu vederea şi aspectul că hotărârea din iulie 2024, legată de mărirea baremelor, se referă doar la cel al arbitrilor şi al observatorilor de arbitri, deşi delegatul de joc este însuşi conducător al întregii delegaţii trimise la meci de AJFT, supervizând inclusiv activitatea observatorului de arbitri, ceea ce nu înseamnă însă şi că decizia nu s-ar aplica şi pentru delegaţii de joc, şi-aceştia beneficiari ai baremului balonat.

Destule depinzând de nivelul la care stăpânesc membrii afiliaţi litera regulamentului, şi implicit drepturile de care totuşi beneficiază, dar şi de gradul de independenţă şi autodeterminare al cluburilor membre afiliate în raport cu AJF Timiş.

Iar în acest caz, dat fiind cunoscuta imixtiune a pseudo politicului curat murdar în lumea arenelor, nesănătoasa dependenţă din păcate primează. Aducând chiar a complicitate, constrângând grupările a se face părtaşe întreţinerii unui anumit statu-quo, de parcă ar „cădea cerul” şi s-ar „sfârşi lumea” în situaţia unei… „ieşiri din rând” pentru a semnala o anumită speţă nelalocul ei. 

Nefiind clar nici de ce membrii afiliaţi sunt într-atât de „vrăjiţi” prin prisma percepţiei nefondate că decidenţii din AJF Timiş ar fi şi nişte competenţi cunoscători brici ai Statutului şi Regulamentului, ori chiar nu mai este cazul precum în mandatele fostului Secretar General al AJFT, Florian Mierea, care le stăpânea temeinic, la ora actuală decăzându-se la un cu totul alt nivel, mai scăzut în cazul actualilor conducători, inclusiv de exemplu a înlocuitorului său, Poclid. 

Iar şi de-aceea, pentru că nu stăpânesc la fel litera regulamentului dar şi pentru că simt că-şi pot permite în raport cu masa membrilor afiliaţi, prea puţin vigilenţi şi-n cunoştinţă de cauză, decidenţii din Asociaţia Judeţeană de Fotbal Timiş îşi arogă cu detaşare convenienţa de a convoca Adunarea Generală Ordinară doar… „din an în Paşti”, dar în orice caz nu anual, cum s-ar impune de la sine. 

Şi să nu fi mocnit vădita nemulţumire a tot mai multor membri afiliaţi, cochetând chiar în această iarnă cu iniţierea Adunării Generale Extraordinare de demitere a actualilor conducători, n-ar fi exclus ca imperativ necesara Adunare Generală să nu fi fost convocată nici în acest început de an. 

Pentru că în fotbalul din Timiş absolut orice este posibil, din moment ce este şi unicul a cărei Asociaţie Judeţeană de Fotbal asigură 3 posturi de vicepreşedinte, în condiţiile în care altele se descurcă deţinând chiar unul singur. Şi care sunt cu-adevărat atribuţiile tuturor celor 3 vicepreşedinţi, n-ar fi pesemne în clar nici măcar cei în cauză.  

Atâtea fiind întrebările şi cele de pus la punct în „fotbalul mic” timişean încât e şi de datoria membrilor afiliaţi de a întreprinde şi altceva spre binele „sportului rege” din judeţ decât să tot achite „din banca lor” bareme, amenzi, taxe şi alte sume. 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Judeţ, Municipiu, Promoţie și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


2 − = unu

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: