Millenium Giarmata, rapid egalată din cornere, şi detronată

Millenium Giarmata a rămas neînvinsă în deplasare şi după cel de-al şaselea joc disputat pe alte terenuri în acest tur al Diviziei C, Seria a IV-a, cu ocazia unei a doua ieşiri la rînd în Caraş Severin, vineri de la ora 14, la Lupac, în penultima etapă a anului, cedînd însă şefia clasamentului după ce a încasat în urma a două cornere de… două ori mai multe goluri decît încasase în precedentele 5 ieşiri.

Millenium Giarmata, pregătită de Călin Cojocaru, are în deplasare 4 remize, dintre care 3 de 0-0 şi acest 2-2 la Lupac, şi două victorii

A fost Muncitorul Reşiţa – Millenium Giarmata 2-2 (0-1), golurile fiind semnate de L. Dobre, în minutul 48, şi Vasiliu (66), respectiv Moroşan (45) şi Bungău (64). Timişenii au fost de fapt egalaţi în două rînduri de nou-promovata cărăşeană, de fiecare dată din faze fixe şi la puţin timp după ce preluau conducerea.

„Nu prea ne-a mers astăzi şi suntem nemulţumiţi, pentru că am venit la victorie, dar n-am reuşit să păstrăm avantajele obţinute, primind goluri din faze fixe, primul în urma unui corner expediat spre colţul lung, celălalt în urma unei bîlbîieli, tot după un corner”, a spus Ilie Stoican, antrenor secund al Milleniumului, plasată acum la un punct în urma Minerului Motru, nou lider învingător la scor într-o deplasare în acelaşi judeţ Gorj.

Nou-promovata Muncitorul a muncit în van în prima parte, nepericlitînd poarta lui Nariţa, în vreme ce Millenium a fost echipa mai periculoasă, insistenţa sa dînd roade în penultimul minut al reprizei I, după o degajare lungă, urmată de centrarea expediată de Zaluschi spre Moroşan, intrat între timp în locul lui Corlăţeanu, accidentat, şi care a întors un adversar şi a şutat spre vinclu, fără speranţe: 0-1.

Iar după ce ghinionistul Corlăţeanu, aflat la prima sa retitularizare după oarece vreme, s-a accidentat de această dată în zona genunchiului, fiind înlocuit deja în prima parte a mitanului I, Millenium şi-a pierdut puţin după pauză şi vîrful de atac, pe Gideon, care, lovit în minutul 44, nu a mai putut continua la cîteva minute de la reluare, resimţind accidentarea suferită.

Francescu l-a înlocuit, trecînd fundaş central, de unde Zaluschi a fost avansat la mijlocul terenului, repriza a doua păstrînd în linii mari acelaşi scenariu, cu gazdele periculoase cel mult din faze fixe, mizînd pe alura unora dintre componenţii săi.

Chiar şi aşa însă, deşi egalată, Millenium Giarmata a repreluat rapid conducerea, cînd Rosenblum a centrat iar Bungău a reluat frumos peste portar: 1-2. Dar de-această dată avantajul avea să reziste chiar mai puţin, două minute… 2-2.

Pe un teren bun dar îngust al arenei din Lupac, Millenium a remizat la doi prin Nariţa – Hecsko, Zaluschi, Oneţ, Dancia – Rosenblum, Leucă – cpt. (80, Călin Marius), Bungău, Mihuţa (Tăbăcaru) – Corlăţeanu (20, Moroşan) – Gideon (48, Francescu).

Pe bancă: Ţurcaş – Băişan, Luchici.

Rezultatele etapei a XII-a, penultima a turului: Vulturii Lugoj – AFCM Reşiţa 0-3: G. Beloescu (44), Breşneni (50, 75); Flacăra Făget – Minerul Mătăsari 2-2: Silaghi (16), Speroni (74) / Gălan (25 – autogol), G. Luca (27 – pen); Jiul Rovinari – Minerul Motru 1-5: Şoşoi (83) / Dicu (5), Răduca (12, 73), Laurenţiu Marius (54), Rogoveanu (88).

Autocatania Caransebeş – Pandurii II Târgu Jiu se dispută mâine, de la ora 14:00.

CS Vladimirescu şi CS Apă Craiova stau.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase − = 0

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: