Naţionala de tineret a României, deja eliminată încă după primele două meciuri jucate săptămâna trecută la turneul final UEFA Euro U21 în faza grupelor, doar a redus din handicap marţi seară printr-un fundaş la apariţia finală din Slovacia, la scorul de 2-0 pentru gazde, însă n-a evitat o nouă înfrângere, şi cea de-a treia la actualele „Europene” în doar o săptămână, încât a încheiat pe ultimul loc şi chiar fără niciun punct Grupa A, aşadar cu un bilanţ mai slab până şi decât cel înregistrat în 2023 la precedenta apariţie, când se alegea cu cea mai modestă linie de clasament, fără niciun gol marcat şi un singur punct, deşi atunci acasă.
Multă, multă vorbărie s-a iscat în jurul acestei ultime prezenţe a reprezentativei sub 21 de ani a României la turneul final european, însă „tricolorii” au fost învinşi până şi de Slovacia, participantă doar în calitate de ţară organizatoare şi care nu se califica pentru ediţia din 2023 găzduită de România şi Georgia, slovacii fiind de fapt la doar a treia lor participare, după cele din 2000 şi 2017.
Însă „albaştrii” lui Kentos s-au desprins totuşi de români prin goluri marcate în primul sfert de oră al reprizelor, de fundaşul Obert deja în minutul 11 iar de şeptarul Suslov în minutul 57, la care „tricolorii” au replicat peste zece minute prin fundaşul Akdag, fără însă a încheia participarea la „Europene” altfel decât săptămâna trecută, când cedau Italiei cu 0-1 şi Spaniei cu 1-2.
Iar dacă Spania este într-adevăr vicecampioană continentală en titre la tineret, în schimb selecţionata de tineret a Italiei era eliminată încă din grupe la UEFA Euro U21 din 2023, din Georgia şi România, cât despre slovaci, nici măcar nu se calificau.
Şi totuşi, selecţionabilii lui Daniel Pancu n-au smuls nici măcar un punct în Slovacia, bilanţul 3 0 0 3 2-5 0 fiind mai slab decât cel înregistrat acum 2 ani la Bucureşti, 0 0 1 2 0-4 1 punct, atunci în urma unui eşec la debut cu Spania, 0-3, cedând şi vecinilor galben-albaştri de la nord cu 0-1, dar remizând alb cu Croaţia.
Tinerii fotbalişti români nici nu pot lega însă altfel de participări decât cu un punct sau fără puncte la turneele finale europene, cât despre cele mondiale – nici poveste de decenii, dat fiind faptul că au fost limitaţi prin constrângere formării şi creşterii într-un climat profund alterat al sportului în 11 din România, după chipul şi asemănarea FRF.
„Tineretul” României fiind doar o oglindă a fotbalului compromis de FRF şi de „sistemul” care o legitimează în complicitate, „fotbalul lui 272-0”, unul falimentar moral şi corupt.
Un recul aşadar de la o ediţie la alta, în 2023 smulgându-se un punct pe teren propriu, în iunie 2025 rezultând numai eşecuri în Slovacia, dar puţin de mirare.
Cât despre circul iscat în jurul naţionalei de tineret pe seama rezultatelor de la turneul final din 2019, mai nimic nu s-a ales în timp în profunzimea lucrurilor şi consistent de pe urma respectivei participări, totul din rău în mai rău, cât de cât oarecum rezonabil în 2022 în Ungaria dar ulterior aşadar cu un punct în cont acasă respectiv niciunul în Slovacia.
Unde „tricolorii” au ieşit din scenă în alcătuirea Hindrich – Strata, M. Ilie, Akdag, Borza (minutul 46, Amzăr) – Perianu (46, Mihai), Grameni (60, Burnete) – R. Ilie, Popescu (46, Corbu), Stoica (81, Mitrov) – Munteanu-cpt., pe bancă rămânând portarii Sava şi Rafailă, respectiv Sîrbu, Ignat, Duţu şi Vulturar.
Spania şi Italia s-au calificat în această ordine neînvinse cu câte 7 puncte de pe primele locuri în Grupa A, remizând 1-1 în cealaltă întâlnire din etapa a III-a şi ultima a patrulaterului.