Campionatul Județean Timiș: multe roșii și iarbă mare, asistent agresat și echipări pe teren

Etapă agitată în liga a V-a timișeană, cu multe cartonaşe galbene şi roşii, un arbitru agresat, la Jimbolia – Igriş, echipe şi arbitri dezechipați afară la Utvin și iarbă de jumătate de metru pe terenul din Chizătău, ceea ce nu înseamnă și că jocul nu s-ar fi disputat.

Gazdele au izbutit 12 succese, marcând 73 de goluri, iar oaspeţii numai 7 victorii, cu 49 de reușite. Iar două meciuri s-au încheiat la egalitate, Variaş cu 3-3 la Dudeştii Vechi, iar Autoliv la Chizătău, cu Voinţa Gruni.

Mureşul Cenad – AS Carani 5-3 (1-1). Oaspeţii au condus de două ori dar au fost egalaţi şi apoi întrecuţi spre final de elevii pregătiţi de Harkai Iosif. Tirul a fost reglat de Bogdan Wilheim, care a reuşit să perforeze poarta vizitatorilor de trei ori, ajutat fiind de Samir Colompar şi juniorul de 17 ani Alexandru Rus, aflat la primul său gol. Pentru trupa lui Florin Trifu au marcat: Cătălin Bagiu şi Florin Iancu, de două ori și tot din 11 metri.

Ripensia II Timişoara – Gran Plaz Liebling 3-0 (1-0). Trupa lui Radu Suciu a reuşit a treia victorie consecutivă la zero, fiind cu maximum de puncte. Cele trei goluri au fost marcate de Raul Simian, Ionuţ Berescu şi Andrei Popescu.

Inter Foeni – Gloria Uivar 9-0 (4-0). După numai 7 minute de joc antrenorul Milan Ţăran l-a pedepsit pe Ciprian Bota, pentru indisciplină, înlocuindu-l cu alt jucător al Interului. După aceea, jocul a mers şnur pentru cei din Foeni, aceștia reuşind scorul etapei. Jucătorul meciului a fost Nicolae Negru, cu 4 goluri marcate, urmat de Ovidiu Sâşcă şi Alin Balabasciuc, ambii cu câte două, plus Vasile Nae.

AS Gloria Utvin – AS Corneşti 4-3 (2-2). În premieră, ambele echipe şi brigada de arbitri s-au dezechipat în afara vestiarelor, lângă autoturismele cu care au făcut deplasarea la teren. Ce să mai vorbim de regulamente şi măreţia vorbelor de la începutul campionatului, când cu şedinţa reunind delegaţii echipelor… Pentru unii mumă iar pentru alţii ciumă.

Şi totuşi, jocul s-a disputat fără incidente… Motivul ar consta în faptul că gazdele au ajuns cu cheile de la vestiare cu 10 minute înainte de fluierul de început al arbitrului Răzvan Drăgoi. Iar cum micile vestiare sunt tare neîncăpătoare, protagoniștii s-ar fi topit în baraca respectivă.

Autorii golurilor: Mircea Gogoaşă – 2, unul din 11 metri, în minutele 19 şi 73; Costel Bârsan 38 şi Iulian Fleşcan 66, respectiv Valentin Bobuţ – minutul 13, din 11 metri, Alin Spanciu 45, și Pal Halasz 58. Cu trei minute înainte de final oaspeţii au trecut pe lângă egalare, ratând un 11 metri, prin Valentin Bobuţ, mai precis, șutul fiind respins de portarul gazdelor.

Voinţa Gruni – Autoliv Lugoj 3-3 (1-2). Meciul s-a disputat la Chizătău și se părea că oaspeţii vor câştiga lejer după ce, în minutul 5, conduceau cu două goluri diferenţă. Dar nu a fost aşa, căci gazdele de la Voinţa au egalat în minutul 93.

Vizitatorii au acuzat că iarba a fost mult prea mare şi de aceea nu au mai putut înscrie mai multe goluri, ci doar unul, care nu a fost suficient.

Au punctat: Alex Manea, Valentin Pogăceaş şi Marius Cădariu, respectiv Alexandru Turtă, Cosmin Ripan şi Emanuel Dănilă.

Nou-promovata din Recaș

Nou-promovata din Recaș

 

AS Recaş – AS Buziaş 2013 2-1 (1-0). Nou-promovata a reuşit primele trei puncte pe teren propriu, pentru elevii lui Gabriel Nicolae punctând de două ori Boby Grecica, în minutele 11 şi 63, după care Flavius Secula a înscris în minutul 80, din 11 metri. Mihai Palatin a fost eliminat pentru două cartonașe galbene, în urma unui fault din postură de ultim apărător.

Nuova Mama Mia II Becicherecu Mic – AS Seceani 1-2 (0-1). Şi după această etapă, trupa din Becicherecu Mic rămâne fără nici un punct, cedând din nou pe teren propriu, în faţa unei echipe care are mari pretenţii la promovare, în urma unei ediţii trecute în care rata primul loc. Au marcat: Adrian Roman şi Sorin Pop respectiv Valentin Terec.

Gloria Remetea Mare – Gloria Moşniţa Nouă 0-2 (0-1). Victorie în deplasare pentru elevii pregătiţi de Marian Ochea, prin reuşitele lui Andrei Şerban (minutul 10) şi Cosmin Cereceanu (65).

CSM II Lugoj – FC Bazoş 2-2 (1-0). După ce au condus cu două goluri diferenţă şi au controlat jocul, băieţii lui Cosmin Petruescu au fost egalaţi în finalul meciului. Au punctat: Caius Marta şi Petrică Stoichescu respectiv Răzvan Dobre şi Gheorghe Furcic. Marta, de la gazde, a fost eliminat de arbitrul Flavius Roşu pentru două cartonașe galbene.

AS Bacova – Viitorul Ştiuca 5-0 (4-0). Cu această victorie, trupa lui Eugen Coca a trecut în fruntea clasamentului, cu maximum de puncte după trei etape, fără gol primit şi 12 goluri marcate. Au marcat: Andrei Rigo, Armin Sulic – o ”dublă”, Eugen Coca şi Daniel Sârbu.

Flacăra Parţa – Unirea II Sânnicolau Mare 6-0 (2-0). Victorie cu un set la zero pentru trupa lui Daniel Drăgan, omul meciului fiind Gheorghe Sabău, care a reuşit o ”triplă”. Celelalte reușite le-au semnat Bogdan Andriucă, în două rânduri, şi Daniel Alexin.

Unirea Jimbolia – Mureşul Igriş 4-3 (1-2). După ce oaspeţii au condus la finele primelor 45 de minute, gazdele au întors rezultatul, câştigând la limită spre încheierea meciului. Golurile amfitrionilor au fost marcate de Adrian Fiştea, Mihai Dan, Marcu Stoica şi Viorel Coşa. La finalul partidei, pe când arbitrii se îndreptau spre vestiare, un spectator a pătruns pe teren şi l-a bruscat pe asistentul Gabriel Drăguţ. Agresorul a fost identificat de oamenii de ordine, fiind amendat de organele de poliţie.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Judeţ și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: