”Municipal” Timișoara, etapa a 18-a: nouă schimbare de lider. FOTO

Eșalonul al șaselea local a programat în această săptămână etapa a XVIII-a, iar Electrica a trecut înapoi în frunte în urma rezultatului de egalitate reuşit de ACS Ghiroda II în faţa fostului lider din Seria I, pe când în Seria a II-a cei din Albina păstrează diferenţa în faţa Chişodei, care joacă mâine. De urmărit așadar ce se va mai întâmpla în ultimele 4 etape ale ediției…

În tot cazul, așadar o nouă schimbare de lider după ce UVT doar a remizat 1-1 la Ghiroda în Seria I din Campionatul Municipal Timișoara, Timișul Albina menținându-se în schimb în fruntea Seriei a II-a grație unui succes la scor în deplasare.

Seria I

Electrica – ASU Politehnica II 6-1 (2-0)

Au marcat: Nicolae Sofran, Florin Ilea şi Alexandru Dănilă – fiecare câte două goluri, respectiv pentru echipa a doua a secund divizionarei în minutul 90 din lovitură de la 11 metri. Cu această victorie, Electrica a trecut din nou în frunte, cu un punct mai mult decât UVT.

ACS Ghiroda II – Universitatea de Vest din Timişoara 1-1 (0-0)

Cosmin Saizu a deschis scorul în minutul 55, ca apoi Ionuţ Vucea să egaleze cu 10 minute înainte de final. Cu acest semieşec, trupa lui Remus Datcu a trecut din nou pe locul secund. Săptămâna viitoare, luni 7 iunie de la ora 18, pe terenul  CFR se va juca derbiul seriei între UVT şi Electrica.

CSŞ Bega – Luceafărul 6-1 (2-0)

Au marcat: Sebastian Buciuta și Bejan Cocoţan – câte două goluri fiecare, Lucian Toman şi Alin Cârpaci – câte un gol, respectiv Cristian Mitre din lovitură de la 11 metri.

Echipele CFR şi Auto au stat în această etapă.

+

Seria a II-a

Dedy Mid Sânmihaiu Român – Timişul Albina 2-7 (1-4)

Victorie la scor în deplasare pentru trupa lui Vasile Popaluca, care păstrează primul loc. Cele şapte goluri au fost marcate de 4 jucători, trei care au reuşit o ”dublă”, și anume Dudan Barb, David Lazăr şi Gabriel Marcu, respectiv Florin Grigoraş.

Mâine de la ora 18 mai sunt două meciuri, Giarmata Vii – Chişoda şi Giroc – Kids Sânmihaiu Român.

Echipele Unirea II Cerneteaz şi Srbianca au stat în această etapă.

Atletico Timişoara – Electrometal Timişoara 5-4 (2-0)

Au marcat: Liviu Ardel un hat-trick în minutele 35, 70, 85, și Adrian Bungău (min. 40 şi 67 din 11 metri), respectiv Goran Corojor (min. 48), Ioan Doboşan (min. 65 şi 90+1) şi Mark Corojor (min. 81).

Au jucat formaţile:

Atletico: Dăbâcă – Buzatu, Dancia, Dărăbanţu, Stănescu, Chiriac, Brândaş, Popescu, Radu, Bungău şi Ardel.

Au mai jucat: Borgan, Rada, Cercel, Brândaş.

Electrometal: Filip – Goran Corojor, Doboşan, Toca, Rednic, Şchiopu, Mark Corojor, Peter, Sima, Abu Awad Hasem, Nicolin.

Au mai jucat: Hamza, Chioţan şi Cunete.

Fotografii de la acest meci, în unele remarcându-se că steagurile de la colţurile terenului nu au fost regulamentare, lipsindu-le drapelul, aspect care a fost poate sesizat sau nu de arbitrii Alexandru Maxim – Bogdan Balaj şi Andrei Rain respectiv observatorul Paia Pecarov. Ori s-o fi modificat între timp ceva la regulamentul ligii a VI-a.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Municipiu și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


noua − = 2

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: