Acum, că tot e în toi turneul final al Campionatului Mondial sub 17 ani din Indonezia, unde nici vorbă ca România să fie cumva prezentă, şi că tot s-a mai adăugat recent încă un an de la îndepărtata rară prezenţă a „tricolorilor” sectorului tânăr la un „Mondial”, deja 42 de la „bronzul” cucerit” de „cangurii” în frunte cu Gabor la turneul final sub 20 de ani din octombrie 1991 din Australia, dar mai ales că parcă li s-a luat unora minţile cu posibilitatea calificării seniorilor la Campionatul European de anul viitor din Germania, fără a fi realişti în sensul că reuşita s-ar înregistra la o adică dintr-o grupă preliminară strict cu alde Elveţia şi Israel şi în condiţiile în care două deplasări ale selecţionabililor lui Iordănescu jr. s-au racordat marelui avantaj de-a fi pe teren neutru în Ungaria vecină, şi nu în Belarus respectiv Asia Mică, ei bine, ar fi de lansat o întrebare retorică. N-a pierdut FRF totalmente numărul şirului fără sfârşit al absenţelor naţionalelor juvenile de la turneele finale mondiale?
În toată această cacofonie a oportunităţii prezenţei „tricolorilor” seniori alături de alte 23 de naţionale la mult prea balonatul şi implicit căzut în derizoriu turneu final continental ce şi-a erodat menirea de căpătâi a strângerii „cremei cremelor” la evenimentul la vârf, de exemplu strict şi numai 8 calificate pe sprânceană până la UEFA Euro 1988, FRF se lasă din nou dusă de val şi exersează ceea ce-i place mai mult şi mai mult, să se mintă frumos, întru salvarea aparenţelor sub forma emanării falselor impresii.
În realitate, cu toată campania preliminară încă imbatabilă înaintea hopurilor finale de sâmbătă şi marţi de la Felcsut şi Bucureşti în faţa Israelului şi Elveţiei, şi cu toată starea de mai bine indusă de adierile şi miresmele turneului final, adulmecate de FRF – iar o eventuală calificare chiar trebuie să fie motiv de mare bucurie, şi chiar să se bucure fotbalul românesc din plin în cazul reuşitei!, restriştea este însă totuşi cât se poate de mare într-un fenomen al sportului rege în Carpaţi care nu s-a mai bucurat de nespus de mulţi ani de vreo prezenţă la un turneu final mondial juvenil.
Semn al capacităţii de-a creşte noi generaţii cu potenţial.
La un moment dat, suficient de recent, selecţionatele juvenile ale FRF ajunseseră chiar într-atât de necompetitive încât mai degrabă erau eliminate încă după prima fază autumnală a tururilor preliminare spre turneele finale europene, minimum pare-se lăsat totuşi în urmă de dată şi mai recentă, când reprezentativele au tins a fi prezente la faza secundă din primăvară, ba chiar şi la turneul final din vara lui 2022 din Slovacia, prin naţionala sub 19 ani, completând calificările celei de tineret la fazele finale din 2019 şi 2021.
Un oarecare vag reviriment ar fi aşadar detectabil, în această toamnă şi o nouă generaţie a selecţionatei U19 asigurându-şi prezenţa în primăvara europeană, ultim hop înaintea turneului final nord-irlandez, dar marea întrebare ţine de propagarea în timp şi în continuare a acestui impuls favorabil.
Un şi mai mare semn de întrebare încheind interogaţia legată de anul revenirii unei reprezentante juvenile sau tinereşti a FRF la un turneu final mondial, căci Federaţia Română de Fotbal a pierdut totalmente numărul şirului parcă fără sfârşit al absenţelor naţionalelor juvenile de la turneele finale mondiale.
De-aceea, una-i una şi alta-i alta, bucuria unei eventuale calificări într-adevăr la turneul final de anul viitor al „Europenelor” de seniori ar trebui savurată din plin, în sensul că, măcar de când UEFA a trecut la un număr sporit de participante, 16 de la Euro 1996, România ar fi evitat să absenteze de la două ediţii consecutive, ceea ce sugerează că n-ar fi decăzut chiar şi mai mult decât oricum a făcut-o în reculul ultimilor ani, dar pe de altă parte realitatea factuală obiectivă totuşi trebuie să îndemne la ponderare şi sobrietate în faţa tabloului de ansamblu ce semnalează absenţele fără şir ale naţionalelor juvenile de la „Mondiale”.
Mai absentează când şi când şi reprezentative ale unor naţiuni fotbalistice puternice de la „Mondiale” juvenile, dar ca o excepţie şi nu regulă, ori faptul că România pur şi simplu nici nu există la acest capitol sugerează ceva neîndoielnic cât se poate de serios şi semnificativ, dând de gândit.
Este dovada de netăgăduit că hibele „sistemului” îl împiedică să „producă” şi „livreze”. O dată-i o întâmplare, de două ori la rând – coincidenţă, dar fenomenul intern, fie chiar şi cu Hagi în cadru trăgând din greu în sectorul juvenil, este deja obişnuit de-a binelea cu aerul stătut al preliminariilor ratate, fără a mai fi suficient de capabil pentru a-şi croi drum spre aerul tare al turneelor finale mondiale juvenile.
Cap de pod al oricărei reconstrucţii viitoare pe baze mai solide.
Ori până nu se reînnoadă nişte calificări la turnee finale juvenile competitive, FRF poate să-şi frece cât vrea palmele a satisfacţie pentru vreo calificare a „seniorilor” din 8 în 8 ani la „Euro”, 25 fiind în schimb deja de la ultima prezenţă la nivel global, la Coupe du Monde 1998, echivalentă în marea schemă a lucrurilor mai degrabă unei frecţii la piciorul de lemn în raport cu ansamblul fotbalului intern.
Prezenţele mondiale ale „tricolorilor” seniori din anii 90 au avut cumva la temelie acel salt al „Cangurilor” din 1981 pe treapta a treia a turneului final sub 20 de ani din Australia, cu Romulus Gabor dublu marcator în triumful din sferturi cu Uruguay dar şi autor al unicului gol al finalei mici la bronz cu englezii, iar până când nu se va face ordine în vraiştea internă a sectorului juvenil şi nici la selecţionatele juvenile păstorite de FRF, pentru a se crea premizele apropierii de o calificare la un „Mondial”, s-ajungă o reprezentativă a Federaţiei Române de Fotbal în actuala postură a seniorilor de-a fi la 90 de minute distanţă de „Euro”, nici nu va exista vreun indiciu real şi veritabil al regenerării organice a fenomenului.
„Sistemul” şi tarele sale sunt piedicile cele mai mari ale regenerării, metehnele legându-se în mare măsură de sămânţa rea a mentalităţilor discutabile, iar cum mentalităţile sunt şi cel mai greu de schimbat, e de estimat că aşteptarea se va prelungi în ceea ce priveşte croiul unei noi calificări juvenile la un turneu final mondial.
Semnalmentele că sunt într-adevăr greu de schimbat parvenind şi zilele trecute dinspre şefia FRF, atunci când, într-o nouă beţie cu apă rece, fiul purtător de ochelari de vedere şi aşadar vizionar doar cu obturator al unui ex-prim-divizionar băcăuan, l-a dat pe gât înainte de-a opina pe nerăsuflate că „tricolorii au trecut la un nou nivel al performanţei sportive”, cu referire la seniorii pe cale de calificare la „Euro”. Ori îţi trebuie ceva curaj a te lansa în asemenea afirmaţii, pe post de sugestii elocvente în sensul că mentalităţile sunt într-adevăr cel mai greu de schimbat, iar de-acolo ar pleca şi toată paguba.
Căci în vreme ce sub poleiala pragului acestei calificări e mai degrabă în special vraişte şi deşertăciune, cu zeci de ani de nereuşite în campanii preliminare de accedere la mondiale juvenile, încât preşedintele FRF nici nu s-a putut bucura de vreuna în viaţa sa, durerea mai mare constând în aspectul că nici nu sunt create premizele reînnodării unor asemenea prezenţe. Premize ca prim pas esenţial.
Că situaţia curentă e cea care e, cu salvarea aparenţelor prin prisma situaţiei favorabile a seniorilor şi hilare considerente de moment de natură pseudo psihologică în flecăreala mioritică despre situaţia din Israel şi aşa-zisul impact asupra fotbaliştilor acestuia, de parcă s-ar şi stăpâni cu-adevărat prin Carpaţi istoria şi s-ar avea habar despre minime noţiuni de bază ale „cazanului cu pulbere” din Asia Mică, nici c-ar fi vreun bai, dar FRF n-are soluţiile autentice de redresare pentru ca sectorul juvenil să „producă” şi „livreze” cu vedere spre un turneu final la nivel global.
De la un moment dat nu mai e esenţial cât de jos ai ajuns, ci să deţii soluţiile de ameliorare a declinului şi treptată redresare. Iar prin prisma acestei absenţe vitale din arsenalul FRF – a soluţiilor viabile, bucuria unei eventuale calificări a seniorilor la „Euro” nu trebuie nicidecum înfrânată, însă adevărata mare bucurie tot se va lăsa încă aşteptată. Până la furnizarea dovezii fără tăgadă că sectorul juvenil chiar poate contura o generaţie de turneu final mondial.
La „Mondialul” sub 17 ani în curs din Indonezia, Maroc şi Ecuador s-au calificat în această ordine din Grupa A, iar Spania, Mali şi Uzbekistan din Grupa B, urmând a fi stabilite zilele acestea şi celelalte participante la optimile de finală, calificate din alte 4 serii.
