CS Timişul Şag a câştigat sâmbătă după-amiază pentru prima dată în deplasare de la promovarea în Liga a III-a, trecând tocmai de liderul Progresul chiar la Pecica, încât le-a provocat fruntaşilor abia primul eşec: 0-1 (0-0).
La primul meci pe teren advers cu Ciprian Urican pe banca tehnică, laureata Diviziei D Timiş s-a impus „în oglindă” după ce săptămâna trecută se înclina acasă pe final cu 0-1 Minerului Lupeni, divizionară „D” hunedoreană rămasă paradoxal unica fără înfrângere după primele 5 runde ale Seriei 9, odată ce şi pecicanii lui Dan Stupar au simţit gustul amar al eşecului, cedând fotoliul fruntaş „Comunalului” Peciului Nou, egal în propriul fief poliştilor „violeţi”, 2-2 de la 2-0 până-n minutul 85.
N-a fost care va să zică o etapă a mijlocului turului în C9 favorabilă gazdelor, vădit incomodate, o contribuţie în acest sens având şi Timişul Şag, care aborda ieşirea la lider de pe antepenultimul loc, ceea ce n-a împiedicat-o să forţeze furnizarea surprizei.
Urican apelând de astă dată la 2 noi titulari faţă de jocul pierdut acasă cu hunedorenii, şi-anume tânărul Cândreanu, dn generaţia 2005, respectiv rutinatul Făgărăşanu, care a şi înscris cu capul în urma unui corner unicul gol decisiv al întâlnirii din etapa a V-a, exact la mijlocul reprizei a II-a: 0-1.
Timişenii înscriind după pauză şi la singura lor deplasare de până acum în Liga a III-a, atunci la Ghiroda, unde se înclinau însă la scor, 6-1 pe fondul unei căderi în inferioritate numerică în repriza secundă, a doua ieşire în eşalonul terţ – prima însă în afara propriului judeţ, aducându-le o mare bucurie.
Şi uşurare totodată, dovedindu-şi că orice este posibil, bine de ştiut înaintea primirii uneia dintre ocupantele locurilor 3-4 cu numai 3 puncte în plus, Lotus Băile Felix, diferenţă care aşadar ar putea fi anihilată pe „Comunal”.
În tot cazul, încurcând socotelile galben-albaştrilor lui Stupar şi Bozian, învingătorii lor s-au apropiat astfel la numai şi numai 4 puncte de primele două clasate, din Peciu Nou şi Pecica, semnalând câte ceva despre comprimarea ierarhică, din păcate pe fondul nivelării în jos a valorii întrecerii, văduvită de dispariţiile din cadru în ultimul an şi ceva a unor formaţii cochetând cu play-off-ul, precum din Chişineu Criş, Lipova ori Buziaş, pe cînd actuala componenţă de 10 cluburi include şi două care, în baza criteriului sportiv şi al rezultatelor din teren, ar trebui a evolua în eşalonul inferior, liga a IV-a „D”, prin retrogradare în cazul cermeienilor, prin nereuşita promovării „în iarbă” în cazul Minerului Lupeni.
Dar nou-promovatei timişene îi poate surâde continuitatea în „C” a”Gloriei” Cermeiului, viitoare gazdă în Aradul vecin a Timişului Şag în etapa a VII-a, „roşii” neavând momentan absolut nici un punct, codaşi.
La Pecica, în fief-ul fruntaşilor, nou-promovaţii ţinând cu dinţii de rezultat, providenţial fiind şi tânărul portar Iovicin la finele minutelor de prelungiri, când a deturnat reluarea lui Salka din cădere, la ultimele asalturi ale arădenilor.
Nevenindu-le a crede deznodământul final, după ce tocmai triumfaseră vinerea trecută fără a primi gol la Ghiroda, 0-1, tot la zero tranşând şi meciurile acasă de până acum, 1-0 în runda de debut cu CSC Peciu Nou şi chiar 3-0 acum două etape cu cealaltă nou-promovată, Viitorul Arad.
Aşa cum s-au văzut uşor contrariaţi la intrarea la egalitate la vestiare, fără ca Şimăndan, autorul golului la Ghiroda, să fructifice o bună oportunitate în sfertul de oră dinaintea pauzei, deşi dintr-o poziţie ideală în careul Timişului.
Pe când oaspeţii, care după o jumătate de oră solicitau în van acordarea unui penalty pentru henţ, se simţeau tot mai confortabili odată ce nu le permiseseră fruntaşilor să-şi impună ritmul şi autoritatea, dimpotrivă, reuşind în mare măsură a menţine jocul într-un relativ echilibru, ba chiar prinzând nădejdi spre pauză, când Făgărăşanu l-a încercat de la semidistanţă pe Zamfir, întinzându-l lângă bară, apoi şi Caius Lungu din careu, fără însă a-l şi învinge dintr-un unghi închis.
Timişul trecând apoi cu bine şi de sfertul de oră după pauză, scăpat cu faţa curată din faţa liniei porţii la capul lui Kyrychenko din minutul 52 în urma unui corner, apoi şi la o altă reluare cu capul, peste transversală, a celui abia intrat, Mocanu, din careul mic.
Iar odată presiunea pecicanilor absorbită, promovaţii din Timiş au fructificat în schimb un corner pe care l-au obţinut, masivul Făgărăşanu plasând lovitura de cap lângă bară, decisivă în economia jocului: 0-1.
Încât, deşi au ratat startul, pierzând primele două apariţii în Liga 3, au şi învins între timp de două ori în ultimele 3 reprezentaţii, de fiecare dată prin a înscrie strict după pauză. De fapt, Timişul n-a marcat încă în prima repriză în eşalonul terţ.
Clasamentul actualizat, pe coloana rezultatelor şi programului viitor în secţiunea Fotbal.
ACS Progresul Pecica: Zamfir – Haloş (minutul 58, Mocanu), Iurasciuc, Wild – cpt., Aldan – Suslak, M. Salka – Borcea (68 Bozian), D. Călin (68, Olăroiu), Şimăndan – Kyrychenko.
Rezerve: Burtic – Arsene, Răchită, Bain, Hara.
CS Timişul Şag: Iovicin – Cândreanu, Podină, Taub, Zaharia – Munteanu – cpt., Făgărăşanu, Lungu, Ivanovici, Alex Popa, Drăghici.
Rezerve la start: Mereu – Viaşu, Şiel, Românu, Micşa, Foris, Mediop, Zaluschi, secundul Palade.
Arbitri: Răzvan Necrici (Chechiş / jud. Maramureş), Andrei şi Belenesi (ambii din Oradea); rezervă: Rusu (Şiria). Observator de arbitri: Por (Satu Mare); delegat: Oglindoiu (Drobeta-Turnu Severin).