Nou-promovata Petrolul Ploiești a mai cucerit încă 3 puncte tot printr-un unic gol marcat din lovitură de la 11 metri, precum vinerea trecută pe ”Ilie Oană” contra Ripensiei, de astă dată în Timișoara în dauna lui ACS Poli, prahovenii apropiindu-se astfel la un singur punct de liderul Ligii 2, Chindia. Deși n-au convins, galben-albaștrii au învins, pregătindu-se de inaugurarea penultimei runde a turului, joi de la 19:30, acasă cu UTA. Dar iată ce-a spus antrenorul interimar Octavian Grigore după triumful de pe ”Electrica”, semnat de căpitanul Marinescu în sfertul de oră de după pauză: 0-1.
”Este o meteahnă a noastră nu de azi, de ieri, ci de la începutul turului, și anume că ne creăm ocazii de gol, suntem prezenți în fața porții, dar finalizarea lasă de dorit. Că execuția finală lipsește, că este lipsa de concentrare, că este această presiune de a se câștiga cele 3 puncte, pusă pe umerii jucătorilor și care cântărește destul de mult, lipsește calitatea execuției în ultimul moment”.
Fostul fundaș central multiplu marcator care și-a legat întreaga carieră pe gazon de galben-albastrul Petrolului n-a pus prestația oaspeților de pe podium pe seama dimensiunilor suprafeței de joc: ”Este un teren cu o lungime mai mică decât cea cu care suntem obișnuiți dar nu fac din asta un motiv pentru faptul că am ratat, și am enumerat motivele. Cred că jucătorii poate că n-au cea mai bună execuție pentru că ne dorim cu ardoare cele 3 puncte puse în joc”.
Despre faptul că elevii săi au fost luați la întrebări după meci de fanii formației prahovene, descinși lângă ”Gara Mică” în două grupuri, ex-fundașul câștigător cu Petrolul al Cupei României și cu apariții în selecționata de tineret a ”tricolorilor” a spus că ”sunt probleme care aparțin relației cu suporterii, care sunt probabil nemulțumiți că randamentul unor jucători nu este la nivelul așteptărilor lor sau că jocul echipei nu este la nivelul așteptărilor, dar am mai spus-o de la început că e foarte greu să faci o echipă care să și ofere spectacol dar să și adune puncte. Am oferit varianta care cred că este pe placul celor care investesc, de a aduna puncte, și cred că partea cu spectacolul o putem lăsa într-o fază următoare, în care să ne mai relaxăm un pic, să fim într-un control al poziției, și nu de pe 7 să urcăm pe 2. Important este să acumulăm puncte, asta-i important acum. Uitați și Chindia, a făcut un meci mai puțin reușit la o echipă în subsolul clasamentului, deoarece e un campionat greu, un campionat care nu e ușor de dus cu un lot făcut în vară, și consider că și din acest punct de vedere avem mult de lucru ca obținere de plusvaloare, dar suntem pe un drum pe care ni l-am dorit, și anume acela de a duce Petrolul până la final de tur în primele două locuri de promovare!”
Grigore a admis că nivelul valoric al competițiilor interne lasă de dorit prin calitatea jucătorilor și al formațiilor protagoniste: ”Normal că mă doare să văd, mă aștept la foarte mult din partea lor, la un alt randament, poate și la o altă atitudine față de joc, o mai mare dorință, dar nu e asta numai la Petrolul, ci în fotbalul nostru național, puține fiind echipele cu calitate foarte bună, puține care pot face față cluburilor de afară”.
Fostul fundaș cu aproape 500 de apariții pentru Petrolul timp de aproape două decenii dar și zeci de goluri marcate, 441 fiind meciurile jucate în Divizia A pentru prahovenii la care a evoluat în perioada 1981-2000, după care, în deceniul trecut, i-a antrenat pe două tronsoane distincte, a răspuns întrebării referitoare la despărțirea ploieștenilor de Leo Grozavu, alt fundaș pe care l-a înlocuit în termeni interimari: ”A fost o situație puțin delicată despărțirea, dar nu, nu din cauza durității sale, ci din lipsa rezultatelor, ne-a pus în situația de a rezilia contractul, căci ne-am propus de la începutul campionatului să fim în primele două locuri de promovare. Iar când te îndepărtezi de obiectiv, cauți să iei măsuri, și e foarte clar că e un antrenor bun, dar se pare că i-a lipsit șansa rezultatelor care să ne ducă acolo, și asta-i viața antrenorului, vedeți că sunt schimbați și când câștigă campionatul, când promovează, și eu am pățit-o după ce am promovat, asta e viața…”
Despre învestirea viitorul antrenor principal al nou-promovatei: ”În momentul acesta nu e de actualitate cine vine sau rămâne, căci mai sunt etape de disputat și probabil la sfârșitul sezonului de toamnă, după următoarele 4 etape, vom trage linie, și în funcție de ceea ce se dorește de către partenerul de finanțare, vom găsi cele mai bune soluții…”
Iar cât despre România – Lituania diseară de la ora 21:45 pe ”Ilie Oană” din Ploiești în eșalonul 3 din Liga Națiunilor, ”gazonul arată foarte bine, e întreținut, rezistă, și este și mâine un meci, cel al Selecționatei Artiștilor cu Naționala Generației de Aur, va face față celor două meciuri, pe noi ne interesează să fie cât mai bun joi seară cu UTA! La gazon nu mă pricep dar cred că se pot găsi și variante pentru un gazon bun pe Arena Națională!”
Rezultatele de astăzi din Liga 2, programul viitor și clasamentul, pe coloana datelor tehnice.