”Nu pot înțelege de ce am fost așa timorați în prima repriză”. GALERIE FOTO: Unirea – ASU Politehnica 2-3 (2-0)

Imagini și declarații de la cea de-a 13-a victorie în retur a liderului ASU Politehnica Timișoara, 3-2 la Sânnicolau Mare, cu gazda CS Unirea, acesta fiind doar al doilea succes la limită al alb-violeților în 2015.

Nicolae Căprărescu, antrenor al Unirii Sânnicolau Mare, ne-a spus la final că ”Toţi am văzut acelaşi joc şi cred că suntem de aceeași părere că jocul nostru s-a rupt în momentul eliminării jucătorului meu. Mi se pare uşor acordat acest cartonaş roşu! Adversarii noştri au fost surprinşi pe contraatac, mai ales în poziţie de ultim apărător, şi nu au primit ce s-a cuvenit. Astăzi, diferenţa a făcut-o domnul Mureşan. A fost greu în 10. Băieţii mei au dat totul, au făcut un joc foarte bun, chiar dacă cele două reprize au fost total diferite. Nu este uşor să joci cu un om în minus mai bine de o repriză. Îmi pare rău că am pierdut dar tot aşa de uşor puteam să câştigăm, dacă eram puţin mai atenţi. Felicit oaspeţii, care au ştiut ce au vrut, și le doresc succes!”

Sorin Brîndescu (antrenor ASU Politehnica): ”Am sperat în victorie chiar şi în cele mai grele momente. Am avut încredere în noi, dar nu pot să înţeleg de ce am fost aşa de timoraţi în prima repriză, când am primit două goluri foarte repede, pe greşelile noastre. Am făcut unele greşeli nepermise și probabil că încărcătura de meciuri  jucate şi antrenamentele se fac resimţite, oboseala… Totuşi, nu e uşor să evoluezi cu presiune pe tine, însă am arătat atitudine şi astfel ne-am dovedit valoarea şi cel mai bun a câştigat. Ştiam că vor fi energici la început şi vor da totul, ca să înscrie, lucru ce l-au reuşit, dar noi am sperat că îi prindem pe contraatac, dar nu ne-a reuşit. Sunt mulţumit că am reuşit să întoarcem rezultatul în favoarea noastră şi să obţinem cele trei puncte, pentru a păstra distanţa de ocupanta locului secund. Cu noi toate echipele vor să câştige, suntem neînvinşi de multe etape iar toţi se mobilizează contra noastră. Felicit băieţii că au demonstrat că merită locul unu şi totodată galeria, care a fost azi la înălţime şi și-a încurajat favoriţii şi când au fost conduşi, pentru care au primit răsplata de la jucători”.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 + sapte =

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: