O treime din Liga 1, cei mai mulți de la Astra. Lotul lui Daum pentru România – Danemarca, din 9 campionate

Luna aceasta intră din nou în actualitate preliminariile Campionatului Mondial de fotbal al cărui turneu final va avea loc anul viitor în Rusia, iar majoritatea de 5 a cluburilor calificate în play-off-ul Ligii 1, cu excepția lui CFR Cluj, au selecționabili pe convocatorul lui Christoph Daum pentru meciul ce marchează încheierea primei jumătăți de parcurs în Grupa E, România – Danemarca, programat peste nici 3 săptămâni, duminică 26 martie de la ora 21:45, pe Cluj Arena.

Sigla FRF.550x1000x0resized

Turneul final mondial e programat în perioada 14 iunie – 15 iulie 2018 în Rusia, UEFA având repartizate 13 locuri de calificare din zona europeană, dintre care 9 câștigătoarelor grupelor preliminare iar alte patru învingătoarelor din barajul play-off din 9/11 și 12/14 noiembrie 2017, rezervat ocupantelor locurilor secunde în serii cu cel mai bun punctaj împotriva celor de pe pozițiile 1, 3, 4 și 5. România, în calitate de cap de serie la tragerea la sorți din iulie 2015, în urna 1 alături de Germania, Belgia, Olanda, Portugalia, Anglia, Țara Galilor, Spania și Croația, pe când Danemarca provine din cea de-a doua grupă valorică, Polonia din cea de-a treia, Muntenegru din urna 4, Armenia din penultima iar Kazakhstan din cea de-a șasea, n-a confirmat însă până acum statutul deținut, situându-se pe locul 4 în ierarhia seriei.

Campioana la zi și totodată cea mai longevivă reprezentantă a Ligii 1 în actuala ediție a cupelor europene, Astra Giurgiu, are și cei mai mulți fotbaliști convocați în lotul României pentru partida din runda a cincea, și anume trei, pe portarul Lung, Săpunaru și Budescu, alți 5 jucători din totalul de 24 fiind aleși din primul eșalon intern, doi de la vicecampioana FCSB și câte unul de la liderul FC Viitorul, CS U Craiova și Dinamo, ultimele două, calificate aseară în play-off (clasamentul elitei, pe coloana dreaptă), FCSB – cu doi și Dinamo fiind grupările autohtone cu sportivi convocați pe lista adițională de șapte.

Internaționalii din lotul de 24 de jucători convocat de selecționerul german Christoph Daum provin din alte opt campionate de peste hotare, în frunte cu cel al Belgiei, patru sportivi de la trei cluburi, dintre care Chipiciu și Stanciu implicați cu RSC Anderlecht pe 9 și 16 martie în optimile UEFA Europa League contra lui APOEL. Cele două treimi ale selecționabililor din străinătate sunt completate de câte doi jucători din Anglia respectiv Italia, din insulă de la ocupanta locului 13 în Premier League, Watford, dar și de la Reading, de pe poziția a cincea în Championship, eșalon secund, pe când din peninsulă de la ocupantele locurilor 3, SSC Napoli, care marți găzduiește returul optimii Champions League cu Real, respectiv opt, Fiorentina, precum și de la Real Betis, locul 14 în La Liga, din fotbalul bulgar, 2 jucători de la Ludogorets, tot doi din Turcia dar și din Rusia, inclusiv de la Rostov, aflată înaintea optimii din Europa League cu Manchester United, plus unul din fotbalul arab. Pe lista adițională mai sunt înscriși și alți jucători evoluând la formații de club din Italia și Rusia, dar și din Croația respectiv Israel, în vreme ce Florin Andone (Deportivo) este suspendat pentru meciul cu Danemarca pe motiv de acumulare de cartonașe galbene.

România n-a strălucit deloc în 2016 în Grupa E a preliminariilor C.M. 2018, serie ce le mai include și pe Danemarca, Polonia, Muntenegru, Armenia și Kazahstan, elevii lui Daum încheind fără gol marcat ultimele două apariții, la Astana și acasă cu Polonia, într-un usturător 0-3, după ce debutau în urmă cu 6 luni, pe 4 septembrie, prin a remiza acasă cu muntenegrenii, 1-1, prin golurile marcate în minutul 85 de Adrian Popa, recent transferat în eșalonul secund din Albion, respectiv Jovetić, în minutul 87. Unicul succes al ”tricolorilor” s-a consemnat în 8 octombrie, 5-0 în Armenia, prin golurile lui Stancu, în minutul 4 din penalty, Popa (10), Marin (12), Stanciu (29) și Chipciu (60), trei zile mai apoi survenind remiza albă din Kazakhstan, iar în 11 noiembrie înfrângerea pe teren propriu cu alb-roșii, semnată de Grosicki în minutul 11 și Lewandowski în minutele 83 și 90+1, din penalty.

România va mai avea în cea de-a doua jumătate a preliminariilor alte două meciuri acasă și 3 în deplasare, într-un program complet al Grupei E incluzând și jocurile:

– 26 martie 2017: Armenia – Kazahstan (ora 19:00), Muntenegru – Polonia, România – Danemarca (ora 21:45);
10 iunie 2017: Kazahstan – Danemarca (ora 19:00), Muntenegru – Armenia, Polonia – România (ora 21:45);
1 septembrie 2017: Kazahstan – Danemarca (ora 19:00), Danemarca – Polonia, România – Armenia (ora 21:45);
4 septembrie 2017: Armenia – Danemarca (ora 19:00), Muntenegru – România, Polonia – Kazahstan (ora 21:45);
5 octombrie 2017: Armenia – Polonia (ora 19:00), Muntenegru – Danemarca, România – Kazahstan (ora 21:45);
8 octombrie 2017: Danemarca – România, Kazahstan – Armenia, Polonia – Muntenegru (ora 19:00).

Lotul:

– portari: Ciprian Tătărușanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Watford), Silviu Lung (Astra);

– fundași: Cristian Săpunaru (Astra), Romario Benzar (FC Viitorul), Vlad Chiricheș (Napoli), Alin Toșca (Betis), Dragoș Grigore (Al Sailiya), Cosmin Moți (Ludogorets), Iasmin Latovlevici (Karabukspor);

– mijlocași: Răzvan Marin (Standard Liege), Andrei Prepeliță (FC Rostov), Mihai Pintilii (FC Steaua București), Eric Bicfalvi (FC Ural), Nicolae Stanciu (Anderlecht), Sergiu Hanca (Dinamo), Dorin Rotariu (Club Brugge), Constantin Budescu (Astra);

– atacanți: Bogdan Stancu (Bursaspor), Andrei Ivan (CSU Craiova), Adrian Popa (Reading), Denis Alibec (FC Steaua București), Alexandru Chipciu (Anderlecht), Claudiu Keșeru (Ludogorets).

Lista adițională îi cuprinde pe Florin Niță (FC Steaua București) – Steliano Filip (Dinamo), Gabriel Tamaș (FC Steaua București), Alexandru Mățel (Dinamo Zagreb), Ovidiu Hoban (Hapoel Be’er Sheva), Adrian Stoian (Crotone) și Gheorghe Grozav (Terek Groznyi).

În celelalte jocuri de până acum ale primelor 4 runde, pe 4 septembrie 2016, Danemarca – Armenia 1-0 (Eriksen 17) și Kazahstan – Polonia 2-2 (Khizhnichenko 51, 58 / Kapustka 9, Lewandowski 35-pen.), în 5 octombrie Muntenegru – Kazahstan 5-0 (Tomašević 24, N. Vukčević 59, Jovetić 64, Bećiraj 73, Savić 78) și Polonia – Danemarca 3-2 (Lewandowski 20, 36-pen., 48 / Glik 49-autogol, Y. Poulsen 69), pe 8 octombrie Danemarca – Muntenegru 0-1 (Bećiraj 32) și Polonia – Armenia 2-1 (Mkoyan 48-autogol, Lewandowski 90+5 / Pizzelli 50), iar în 11 noiembrie: Armenia – Muntenegru 3-2 (A. Grigoryan 50, Haroyan 74, Ghazaryan 90+3 / Kojašević 36, Jovetić 38) și Danemarca – Kazahstan 4-1 (Cornelius 15, Eriksen 36, 90+2, Ankersen 78/ Suyumbayev 17).

Clasament

Polonia 4 3 1 0 10-5 10
Muntenegru 4 2 1 1 9-4 7
Danemarca 4 2 0 2 7-5 6
ROMÂNIA 4 1 2 1 6-4 5
Armenia 4 1 0 3 4-10 3
Kazahstan 4 0 2 2 3-11 2

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 1 și etichetat cu , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Comentariile nu sunt permise.


Ultimele articole din categoria Fotbal: