Codașa unicat prin prisma absenței victoriilor din bilanțul în noul campionat a suferit astăzi și cel de-al șaptelea eșec la rând în Liga 3, al treilea acasă în acest răstimp respectiv al patrulea per total pe teren propriu în ediția Seriei 8, primind goluri încă din primul sfert de oră al returului cu arădenii lui Sorin Bălu, singurii împotriva cărora a smuls de fapt un punct, 1-1 în deplasarea tur din 4 septembrie: CS Avântul Periam – ACS Progresul Pecica 1-2 (0-2).
Progresul, autoare a unei victorii cu 0-2 în 18 septembrie pe terenul actualului lider Crișul, după care a pierdut în deplasările la Ghiroda și CS Șoimii Lipova, a câștigat astăzi pentru a doua oară pe teren advers în campionatul Ligii 3, cu ocazia partidei de la ora 14 din etapa a XI-a în sezonul regular din Seria 8, a doua rundă a returului.
Nici nu începea bine meciul de pe ”Comunal” şi deja în minutul 4 Mînecan îl faulta din imprudenţă în careu pe Enciu, fără ca arbitrul să ezite, acordând lovitură de pedeapsă pentru pecicani. Iar acelaşi jucător Marco Enciu a executat pe mijlocul porţii, la semiînălțime, 0-1, Holca aruncându-se spre dreapta, plonjon inutil.
Avea să fie 0-2 în minutul 15, când Saizu a executat o lovitură de la colţul terenului, Telescu a prelungit cu capul la colțul lung, iar Cristian Țugulescu a pus latul din apropiere, avantaj de două goluri pentru vizitatorii antrenați de Sorin Bălu. Se contura un nou triumf arădean în Timiș în C8…
Prima oportunitate de gol a Avântului a venit abia în minutul 37, după ce Chistrugă a avansat pe zona centrală, Țugulescu faultându-l la marginea careului de 16 metri şi s-a acordat lovitură liberă, cartonaş galben pentru jucătorul arădean. Executa bine Artimon dar mingea a lovit bara dreaptă a porţii apărate de Zamfir.
Pentru mitanul secund, Bălu l-a introdus pe teren în locul lui Răchită pe juniorul de 15 ani Roberto Bănăţan, care a lăsat o bună impresie, la gazde debutând în poartă juniorul Bîlc.
Iar ocaziile de gol au fost irosite cu nonşalanţă de vizitatori, care în final au tremurat. Căci cei care au înscris au fost bănățenii, în minutul 88, când au beneficiat de o lovitură liberă de la 23 de metri, șut Mager, respins de Zamfir în lateral dreapta, de unde Alexandru Gaspar a redus din diferenţă cu latul: 1-2.
Patru minute de prelungiri dar pecicanii conservau minimul avantaj. Și îi așteaptă primirea Dumbrăviței, pe când Avântul va sta. Rezultatele etapei a 11-a în C8 și programul viitor, pe coloana clasamentelor.
*
Cosmin Mânecan (antrenor Avântul Periam): ”Mă simt vinovat de această înfrângere, întrucât am contribuit la acel fault dictat de arbitru, eu spun că uşor acordat; aşa a văzut faza dar asta este decizia lui, nu poate fi contestată. Nu pot pune rezultatul pe seama arbitrajului. De la 0-2 puteam reveni, după ce am redus din diferenţă. Cu puţin noroc puteam egala, dar mergem mai departe. Cei de la Pecica au o echipă foarte bună, cu mulţi jucători din Timişoara şi un antrenor cu mare experienţă. Eu le doresc succes în continuare!”
Sorin Bălu (antrenor Progresul Pecica): ”Un joc bun, am început cu 2-0 până în minutul 15, după care am controlat tehnico-tactic, dar fără să finalizăm. Gazdele au avut o singură ocazie mare, Artimon a trimis de la 18 metri din lovitură liberă o minge care a lovit bara laterală și a ieșit în aut de poartă, dar erau acolo pe fază Telescu și Zamfir. După pauză, în loc să ne distanțăm la 4, 5-0, fiindcă am avut ocazii monumentale, am luat gol pe final cu largul concurs al portarului. Așa e în fotbal, ocaziile mereu se răzbună. În ultimele patru minute am suferit, gazdele au forțat egalarea, dar ne-am apărat bine și am luat toate punctele puse în joc. Felicit jucătorii și ne pregătim mai departe cu un ciclu săptămânal normal. Suntem la doar două puncte de Dumbrăvița, echipă care ne va vizita sâmbătă.”
*
Periam: Holca (min. 80, Bîlc) – Siminiceanu (min. 80, Sebastian Dan), Artimon, Mureșan, Mager – Gaspar, Mînecan (min. 46, Petric) – Gălățan (min. 60, Toma), Chistrugă, Periat (min. 60, Viașu) – Buzdugan.
Antrenor principal: Cosmin Mînecan.
Rezerve: Ologu, Grimmer, Ciobănică.
Pecica: Zamfir – Ștefan (min. 89, Moraru), Telescu, Țugulescu (min. 60, Wild), Podină –Saizu (min. 75, Arsene), Oancia, Onișor (min. 89, Tambor) – Răchită (min. 46, Roberto Bănățan) – Enciu, Capătă.
Antrenor principal: Sorin Bălu
Rezerve: Burtic – Ovidiu Bănățan.
Au arbitrat: Flonta (Cluj) – Bumb şi Doarvoas (ambii din Hunedoara). Observator de arbitri: Pantea (Oradea); delegat de joc, Ştiube (Reşiţa).