Ocaziile se răzbună în ultima fază: Timişul – CSM Lugoj 2-2

Liderul Diviziei D Timiş, CSM Lugoj, poate regreta ocaziile risipite în deplasarea de sîmbătă la Şag, din etapa a XXVIII-a a ligii a patra, fiind egalat cu ultima acţiune de atac a unor gazde cu un unic succes în ultimele 8 etape. Surprinzător, liderul este la a doua „ieşire” la rînd, după eşecul de la Jimbolia, 1-0, în care nu se impune: Timişul Şag – CSM Lugoj 2-2 (1-0).

Se părea că deplasarea liderului la Şag va fi una uşoară dar nu a fost să fie, întrucât lugojenii au ratat din toate poziţiile pe care le-au avut, chiar şi din 6 metri, şi au trimis balonul ori peste poartă ori i-au dat prilejul goalkeeperului Ionuţ Ciobanu să respingă în extremis.

Şi când nu reuşeşti să înscrii, adversarul te taxează, cum s-a întâmplat în minutul 20, când şutul puternic de la 20 de metri al lui Mihai Boşca a propulsat mingea direct sub transversală. Vorba aceea, … gol de portar. Marcator, un portar convertit mijlocaş.

Asediul la poarta gazdelor a continuat, ocaziile rarisime ale lui Tulcan, Bota şi Barburescu l-au exasperat pe antrenorul Cosmin Stan, care mult nu a lipsit să intre pe teren. După pauză, lugojenii, muştruluiţi de tehnicianul lor, aveau să aibă o altă atitudine. Chiar dacă au mai ratat din situaţii favorabile, ratangiul Flaviu Tulcan a reuşit în sfîrşit să restabilească egalitatea în minutul 72. După numai cinci minute vizitatorii au beneficiat de o lovitură liberă de la 18 metri, pe care a transformat-o cu măiestrie Călin Bota. În continuare am asistat la aceeaşi dominare netă a oaspeţilor, care s-au întrecut în ratări.

Şi cum ocaziile se răzbună, ultimul minut de prelungiri avea să aducă bucuria în tabăra gazdelor. Astfel, la un contraatac purtat pe flancul stâng de Dan Miuţă, acesta a plecat nestingherit spre poartă, a intrat în careu şi de la 8 metri lateral a şutat la colţul lung, mingea a lovit stâlpul porţii şi a ricoşat în plasă. Fluierul final al arbitrului Cătălin Botaş a consemnat al doilea egal înregistrat în acest campionat de liderul CSM.

Timişul Şag: Ionuţ Ciobanu – Florentin Petrescu (min. 85, Dean Ianoşev), Florin Sima, R. Foldi, Dan Miuţă – Cătălin Costea, Adrian Papadopol, Florin Damian, Mihai Boşca – Ciprian Palade, Saşa Iancovici (min. 75, Constantin Matei). Antrenor: Adrian Ianoşev.

CSM Lugoj: Sorin Micşa – Răzvan Solomon, Marian Patrona, Mihăiţă Hromei – Claudiu Ardelean, Petru Ploscariu, Flavius Tulcan, Bogdan Bărbulescu (min. 55, Denis Vânătu; min. 81, Vlad Moza) – Călin Bota, Dinu Rebenciuc (min. 68, Lucian Dovlete), Remus Barburescu (min. 87, Rene Anghel).  Antrenor: Cosmin Stan.

Arbitri: C. Botaş – H. Lotrean şi A. Ghiurcan. Observator de arbitri: S. Caia; observator de joc: D. Iovan.

Reacţii la cald… Adrian Ianoşev (antrenor Timişul Şag): „Am obţinut un rezultat nesperat în compania liderului. Le mulţumesc jucătorilor că au dat tot ce au putut din ei, să reuşească acest rezultat neaşteptat. Adversarii noştri au fost superiori, dar aşa este în fotbal, ei au ratat iar noi am marcat, de aceea este fotbalul frumos”.

Cosmin Stan (antrenor CSM Lugoj): „Dacă ai cel puţin zece ocazii monumentale şi primeşti două goluri din două şuturi la poartă, înseamnă că suntem nişte proşti. Să ne fie ruşine pentru felul cum am gestionat finalul de meci! Cu o asemenea echipă, aşa jucători experimentaţi să facă o gafă în ultimul minut de joc, este inadmisibil. Lipsa de concentrare în faţa porţii a lăsat de dorit. Mergem mai departe!”

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal, Timişene și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


opt − = 1

 


Alte articole legate de acest subiect: