Ordonanța 13 există! A „reînviat” în fotbal la Timișoara: partea I. ”Cu lupa pe ei…”: XXXXV

Nu sunt un bisericos, dar sunt credincios. Cu toate acestea n-am crezut nici o clipă că o să o văd și pe asta. Ceea ce confirmă, de fapt, că viața noastră, cea de toate zilele, e plină de surprize.

Spuneam cu ceva timp în urmă că justiția trebuie să fie… oarbă! Însă nici chiar așa de „oarbă” nu mă așteptam să fie, încât să nu vrea să vadă evidența!!!! Dovedită cu acte, nu cu vorbe! Însă, pentru că totuși trăim în România, de fapt țara tuturor posibilităților, un loc minunat de pe Pământ, păcat că e locuit, am ajuns, cum nu credeam, în noaptea minții!!!

Ca să-și salveze pielea, după ororile pe care le-au făcut pentru a se ajunge, membrii „găștii cât o țară” și-au depășit orice limită! Nu mai știu ce să cred! Dar, după ce am lecturat ordonanța de clasare a dosarului penal deschis pe numele lui „Romeo Malac & asociații” – pentru clarificare aceștia sunt: Ciprian Dan Trancă, Raul Constantin Ghiciulescu, Ionel Poclid, Dănuț Lața, Florian Mierea, Dorin Ioan Micșa, Adrian Nicolae Pleșa, Elena Tiuch, Constantin Ghiciulescu, Nicu Vasile Bodgan – reacția firescă, normală, a oricui are un coeficient de inteligență chiar și puțin sub medie, a fost să-și facă nenumărate cruci!!! Dacă n-ar fi de plâns, cu siguranță că am râde în hohote după o atare lectură!!!

Intenția lui Observel era să „observe” din spatele ”Lupei pusă pe ei” cum evoluează lucrurile, data de 18 februarie 2021 fiind termenul decis prin Hotărâre judecătorească definitivă de către judecătorul de drepturi și libertăți pentru finalizare dosarului penal și soluționarea acestuia în conformitate cu dovezile existente!!! Nu am dorit în niciun fel să interferăm cu actul de justiție și, deși am prezentat facsimile cu câteva documente existente, doar pentru a vă face o imagine reală asupra cazului, în condițiile în care „gășcarii” clamau pe toate drumurile că nu e nimic adevărat, că sunt simple fabulații și că ei sunt… „albi ca zăpada”, am considerat că justiția trebuie să-și facă datoria.

Sigur, ne-am mirat nițel atunci când am văzut că se schimbă procurorul de caz precum ne schimbăm noi, oamenii obișnuiți, ciorapii! Unu, doi, trei și apoi patru! Da, patru procurori de caz au fost schimbați! Oare de ce??? Stând strâmb și judecând drept am ajuns la concluzia că undeva cumva cineva nu și-a văzut de treabă și, probabil, au „cerut” unele păreri respectivilor angajați ai sistemului. Ceea ce, din nou probabil, i-a pus pe aceștia pe gânduri și s-au făcut luntre și punte ca să scape de dosar! Intuind unde poate duce acesta!

După trei „încercări” ratate, s-a găsit totuși, până la urmă, un al patrulea procuror care, sub presiunea timpului și probabil nu doar a lui, a făcut… „treaba” ce i s-a „cerut”! În activitate, în Timișoara, din 12 aprilie 2019, domnul procuror Mihail Andreca, a alcătuit 13 pagini de ordonanță de clasare a cauzei!!! Totul ar fi ok dacă ar fi motivat profesionist, pe bază de dovezi și interpretări corecte ale legii!! Însă, surpriză totală!!!

Dacă documentul, semnat și confirmat și de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara – fie vorba între noi, nu credem că a studiat dosarul și nici n-a citit ordonanța, mergând pe încrederea în subordonatul său – reprezintă adevărata valoare a cunoștințelor juridice dobândite de domnul procuror de caz pe băncile școlii, atunci credem că sistemul juridic din România este în mare pericol!!! Și ne gândim cu groază ce se poate întâmpla cu cineva care ajunge pe mâna unui astfel de „profesionist”! Moare cu dreptatea în mână!!!

Și atunci, clișeul cu „încrederea în justiția din România” devine mai mult decât desuet!

Trecând la concret, vă propunem să luăm, pe rând, fiecare caz în parte și să vedem, împreună, soluția propusă de „profesionistul” în ale acuzării, comparativ cu actele existente, lăsându-vă pe dumneavoastră să trageți singuri concluziile! Vă avertizăm că va fi o lectură mai lungă, dar suculentă și care merită dusă până la capăt! Probabil veți face și dumneavoastră gestul pe care l-am făcut și noi: vă veți crucii!!!!

Prima dovadă de „înalt profesionism” este dată de un detaliu minor, numele reclamantului!! Pe care onor domnul procuror îl schimbă de câteva ori pe parcursul documentului. Și ar trebui, conform folclorului, să-i dea reclamantului mielu de Paști. Alo, dom procuror, reclamantul se numește Tanasoglu Nicușor, nicidecum Tănăsoglu Ciprian!!!!

Amănuntul ilustrează, dacă mai era nevoie, superficialitatea cu care a fost, de fapt, alcătuit documentul!

„Gurile rele” din târg au emis două variante: ori autorul este în cel mai bun caz slab pregătit, ori a cedat „sunetelor de sirenă” sau poate chiar „stimulentelor” împricinaților! Noi nu știm ce să credem, care e varianta corectă???

Să nu uităm, totuși, de legătura de rudenie a unui membru marcant al „găștii”, vicele Raul Constantin Ghiciulescu, cu doamna Nicoleta Ghiciulescu, membră a Colegiului de conducere al Tribunalului Timiș!!! Sperăm că soluția n-are nici o legătură cu onorabila doamnă.

Haideți să vedem, mai întâi, o scurtă istorie a cazului, pentru a se înțelege contextul. În 24 februarie 2018 a avut loc Adunarea Generală de alegeri la AJF Timiș, prima în care eternul Dănuț Lața urma să predea frâiele fotbalului județean. La funcția de președinte și-au depus candidaturile Gabi Stoicovici, Romeo Malac, Adrian Onica și Ioan Mureșan. La funcția de vicepreședinte și-au depus candidaturile Ciprian Dan Trancă, Raul Constantin Ghiciulescu, Ionel Poclid, Pavel Velcotă, Dorin Ioan Micșa, Nicolae Adrian Pleșa, William Harasim și Nicușor Tanasoglu.

Cu toate că în Statutul AJF Timiș scrie clar că selecția și confirmarea candidaturilor este făcută de către Comitetul Executiv al AJF (Cap. C, Art. 36, pct. 6), „Dănuț Lața & Co” au decis înființarea ad-hoc a unei comisii speciale de validare a dosarelor, alcătuite din avocații Costel Dumitru Subțire, Marian Ioan Perii, Ovidiu Constantin Bota.

Cică, după analiza dosarelor, comisia a decis să valideze toate candidaturile, mai puțin pe cea a lui Nicușor Tanasoglu. Acesta din urmă a contestat decizia la AJF, dar fără succes, cunoscând faptul că, cu excepția lui William Harasim, toți candidații la funcția de vicepreședinte trebuiau invalidați de către numita comisie. Văzând că nu s-a ținut cont de solicitarea sa, Ciprian Dan Trancă, Raul Constantin Ghiciulescu și Ionel Poclid, fiind aleși în funcție, Nicușor Tanasoglu a decis să facă plângere penală împotriva fostei și actualei conduceri a AJF Timiș. Dosarul trenează de trei ani de zile, reclamantul apelând la judecătorul de drepturi și libertăți pentru a solicita urgentarea completării dosarului cu documentele esențiale pentru stabilirea adevărului. Prin sentința  penală nr. 2156/21.08.2020 judecătorul a decis termenul de 18 februarie 2021 pentru finalizarea dosarului și a stabilit dreptul de parte vătămată a numitului Nicușor Tanasoglu. După mai multe tergiversări, procurorul de caz decide prin ordonanță, în 20 ianuarie 2021, clasare cauzei, motivația deciziei fiind una halucinantă.   

Reamintim prevederile Statutului AJF Timiș referitor la candidaturile la ocuparea funcțiilor de conducere – președinte, vicepreședinți – conform Cap. C, Art. 36:

„(1) Președintele AJF este ales de Adunarea Generală a AJF. Mandatul președintelui începe la sfârșitul Adunării Generale electorale și, de obicei, ia sfârșit în al patrulea an al următoarei Adunări Generale electorale. Președintele poate fi reales.

(2) Dacă alegerile au loc după împlinirea termenului de 4 ani, președintele continuă să-și exercite atribuțiile până la încheierea procesului electoral.

(3) Persoanele propuse pentru a candida la funcția de președinte al AJF trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții:

  1. a) cetățenia română;
  2. b) studii superioare;
  3. c) nu au suferit condamnări penale privative de libertate, în acest scop candidații au obligația de a depune cazier judiciar eliberat cu cel mult 10 zile anterior depunerii;
  4. d) au îndeplinit pentru o perioadă de minim 4 ani una din următoarele funcții: președinte AJF/LPF/FRF, vicepreședinte AJF/LPF/FRF, președinte al unei comisii permanente din cadrul AJF/LPF/FRF sau președinte de club/asociație indiferent de nivelul de competiții;

Dovada îndeplinirii acestei condiții se face cu o declarație pe propria răspundere, legalizată la notar.

  1. e) nu au fost declarate persona non grata de către Adunarea Generală a FRF/AJF;

1) vârsta maximă 68 de ani.

(4) Pentru alegerea președintelui asociației este necesară obținerea majorității absolute (jumătate plus unu) a voturilor exprimate și validate.

 (5) Alegerea și mandatul vicepreședinților:

  1. a) vicepreședinții sunt aleși de Adunarea Generală a A.J.F. pe o perioadă de 4 ani;
  2. b) persoanele propuse pentru funcția de vicepreședinte trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

– să aibă cetățenie română,

– studii medii,

– nu au suferit condamnări penale cu privare de libertate, urmând ca în termen de 10 zile de la alegere să prezinte cazier judiciar,

– să nu fi fost persona non grata declarate de Adunarea Generală A.J.F.,

– vârsta maximă 68 de ani,

– să îndeplinească pentru o perioadă de minim 2 ani funcții de conducere în cadrul Asociațiilor Sportive sau Cluburilor Sportive afiliate la A.J.F. Timiș sau F.R.F.

(6) Validarea dosarelor președintelui și a vicepreședinților:

– Comitetul Executiv al A.J.F. Timiș va aproba validarea dosarelor, care vor fi supervizate de un reprezentant desemnat de Direcția de Sport Timiș.”

Aici este necesar să definim în clar ce înseamnă conducerea unui club / asociație sau a oricărei alte instituții. Persoanele din orice conducere sunt exclusiv acele persoane care au drept de semnătură și de reprezentare a respectivei entități în relațiile cu terți, incluzând justiția. Doar actele semnate de aceste persoane sunt acte oficiale și produc efecte juridice. Niciodată un director sportiv, șef de department sau delegat al unei entități sportive NU POATE semna contracte legal valabile și nici ordine de plată către bănci.

  1. Romeo Malac – președinte al AJF Timiș

A depus la depus la dosar, printre altele, și o adeverință eliberată de Asociația Clubul Sportiv Unirea Cerneteaz, prin președinte Lenuța Tiuch, care atestă deținerea funcției de vicepreședinte al clubului din 16.08.2010 până în prezent, adică data depunerii dosarului de candidatură, 26.01.2018.

Numai că, la Judecătoria Timișoara există o decizie care atestă faptul că Romeo Malac nu deține funcția de vicepreședinte, cel puțin din data de 30.10.2017. Cele două documente bătându-se cap în cap.

Mai mult decât atât, Romeo Malac dă o declarație pe propria răspundere, în fața notarului public, că îndeplinește condițiile de candidatură. Deși știa că adeverința este un fals din start și că nu poate proba cu acte ocuparea respectivei funcții.

Ce spune domnul procuror în textul ordonanței de clasare?

Iată însă ce spune Ministerul Tineretului și Sportului cu privire la documentele necesare pentru afilierea entităților sportive. Rețineți datele de emitere a prevederilor legale în baza cărora trebuie să-și desfășoare activitatea entitățile sportive!

ÎN CONFORMITATE CU LEGISLAŢIA ÎN VIGOARE :

LEGEA NR. 69/2000, cu completările şi modificărilor ulterioare.

HOTĂRÂREA DE GUVERN NR. 884/2001;

HOTĂRÂREA DE GUVERN NR. 141/2010;

ORDONANŢA GUVERNULUI NR.26/2000, cu completările şi modificărilor ulterioare.

ORDINUL MINISTRULUI JUSTIŢIEI NR.954/B/C/2000

PENTRU OBŢINEREA CERTIFICATULUI DE IDENTITATE SPORTIVĂ (CIS) SUNT NECESARE URMĂTOARELE ACTE :

CAZUL I – A1:

CLUBURI SPORTIVE PERSOANE JURIDICE DE DREPT PUBLIC

Completarea cererii de acordare a avizului şi autorizării funcţionării structurii sportive şi a cererii de înregistrare în Registrul Sportiv (anexa nr. 5 şi anexa nr. 3 din H.G. 884/2001 )sub sanctiunea nulitatii se vor depune urmatoarele acte:

  1. Actul de dispoziţie la organului administraţiei publice centrale sau locale (ordin de ministru, ordin sau decizie de preşedinte, hotărâre de consiliu local, judeţean etc.);
  2. Regulamentul de organizare şi funcţionare ;
  3. Dovada de sediu – (contract de comodat);

CAZUL II – A2:

CLUBURI SPORTIVE PERSOANE JURIDICE DE DREPT PRIVAT FĂRĂ SCOP LUCRATIV

Completarea cererii de acordare a avizului şi autorizării funcţionării structurii sportive şi a cererii de înregistrare în Registrul Sportiv (anexa nr. 5 şi anexa nr. 3 din H.G. 884/2001)sub sanctiunea nulitatii se vor depune urmatoarele acte:

  1. Statutul clubului sportiv – formă autentificată de notar sau legalizată de notar;
  2. Actul constitutiv al clubului sportiv – formă autentificată de notar sau legalizată de notar;
  3. Hotărâre judecătorească (definitivă şi irevocabilă) – Copie legalizată de Instanţă;
  4. Certificat de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial (eliberat de instanţă) – Copie legalizată de notar;
  5. Dovada de sediu – (contract de comodat – fotocopie);
  6. Dovada de patrimoniu – ( extras de cont – fotocopie);
  7. Dovada disponibilităţii denumirii – (fotocopie);

Cu alte cuvinte, onorabila doamnă președinte Lenuța Tiuch se află în eroare totală, pentru că în anul 2004 toate aceste cerințe erau în valabilitate și trebuiau îndeplinite. Că nu au fost respectate nici de fostul președinte Dănuț Lața și nici de fostul director al Direcției Județene pentru Tineret și Sport, Adrian Tal, care nu le-au pretins membrilor pe care i-au afiliat „după ureche” respectarea legii, asta este cu totul altceva. 

Și domnul procuror continuă:

Durerea vine în continuarea „textului”:

Mai pe-nțelesul tuturor, Romeo Malac avea reprezentarea că este vicepreședinte chiar dacă în acte el de fapt nu era. Și, dacă el avea reprezentarea, pe cale de consecință, era vicepreședinte!!!! La fel avea reprezentarea și doamna președinte Lenuța Tiuch.

Și încheierea în „pledoaria” referitoare la Romeo Malac e … apoteotică!

Deci, dacă cineva are convingerea că ocupă o poziție, conform raționamentului domnului procuror, atunci este demonstrat matematic că respectivul chiar ocupă acea poziției!!! Iar adeverinșa chiar dacă e falsă, ea a fost în fapt doar o simplă eroare a doamnei președinte Lenuța Tiuch!! Care este nițel „urecheată” și avertizată să nu mai facă așa ceva. Iar mai la vale, domnul procuror conchide:

Stăm și ne întrebăm oare ce dosar a studiat domnia sa? Că pare cu totul altul!

  1. Ciprian Dan Trancă – vicepreședinte AJF Timiș

A depus la dosar adeverință că a fost ”în ultimii 4 ani director sportiv și delegat” al Clubului Sportiv Cocoșul Orțișoara, act eliberat de președintele Viorel Moisă. Trecem peste formularea respectivei adeverințe și peste precizarea ambiguă privind „ultimii patru ani”, fără a se preciza perioada exactă în care numitul ar fi îndeplinit funcțiile din adeverință. Pe lângă faptul că directorul sportiv n-are cum să fie și delegat, la fel cum nici invers nu este posibil. Însă, actul este clar făcut „pe genunchi” și doar de formă, pentru că, așa cum avea obiceiul Dănuț Lața să spună, „și așa nu vine nimeni să mai verifice”!!

Și a dat și declarație notarială că îndeplinește condițiile de candidatură.

Ce spune domnul procuror referitor la acest caz? Iată:

Adică este suficient să fie de notorietate pentru a fi automat și adevărat că numitul Ciprian Dan Trancă era director sportiv și delegat al echipei din Orțișoara, iar dacă mai confirmă și ceilalți acuzați, Mierea, Lața, Malac și Ghiciulescu, cu știința și a lui Tanasoglu, atunci adevărul devine absolut!!!!!

Și concluzionează onor dom procuror Andreca:

După cum precizam mai sus, directorul sportiv are atribuții doar din punct de vedere sportiv, așa cum îi spune și denumirea, dar nu face parte din conducerea clubului pentru că nu poate semna cu putere legală vreun act cu terții!! Deci, nu îndeplinea condițiile de candidatură, însă ESTE în prezent în funcția de vicepreședinte!

Ce poate spune un om cu scaun la cap despre astfel de judecăți și interpretări???

  1. Raul Constantin Ghiciulescu – vicepreședinte AJF Timiș

„Capodopera” continuă în același ritm și stil.

Comparați vă rog semnăturile de pe acte și veți constata că nici vorbă ca această adeverință să fi fost întocmită și semnată de Constantin Ghiciulescu – tatăl, fapt ce poate fi ușor demonstrat în urma unei expertize grafologice!! Ca să nu mai vorbim că respectiva adeverință nu are număr de înregistrare! Dacă era un act valabil el trebuia să figureze înregistrat într-un registru numerotat al asociației, altfel este o simplă bucată de hârtie, fără nici o valoare juridică, ce putea fi emisă de absolut oricine!

Iată ce răspunde Judecătoria Lugoj referitor la existența AS Tapia Lugoj:

Și priviți ce prevede Codul fiscal în legătură cu o asociație de drept privat la Art. 28, pct. 2, lit. d:  că avea obligația de a depune declarații fiscale trimestriale!

Ce credeți că au făcut Ghiciuleștii? Nici vorbă de vreo înregistrare fiscală!!! Deși în contractul de asociere este prevăzut. Și aveți un fragment elocvent din acesta. Urmăriți art. 17.

Ultima ediție de campionat în care a mai evoluat AS Tapia Lugoj a fost cea din 2012-2013, după care echipa trebuia dezafiliată. Nu s-a întâmplat asta decât la Adunarea Generală de alegeri din 2018.

Aveți aici lista publicată în Hotărârea Cex. din 26.01.2018 prin care AS Tapia Lugoj a fost propusă spre dezafiliere, fapt produs cu ocazia Adunării generale din 24.02.2018.

Cluburi propuse pentru dezafiliere provizorie la Adunarea generală din 24.02.2018

  1. AS BANATUL NERAU
  2. AS MORAVITA
  3. AS SOLVENTUL TIMISOARA
  4. AS FC INTER FOENI
  5. AS AGROTRIFAN SANMIHAIU ROMAN
  6. AS AVANTUL CHIZATAU
  7. AS FC LORENA GIARMATA VII
  8. AS FC CHEVERES
  9. ACS REMETEA IANOVA 2008
  10. AS OLIMPIA 1967 BUCOVAT
  11. AS FC CENEI
  12. AS TEREMIA MICA
  13. AS OLIMPIA LENAUHEIM
  14. AS CHECEANA CHECEA
  15. AS FC GLORIA REMETEA MARE
  16. AS BARATEAZ
  17. AS ATHLETIC TIMISOARA 2011
  18. AS CALACEA
  19. AS INTER BENCECU DE JOS
  20. AS SPERANTA BAZOSU NOU
  21. AS SOIMII PUSTINIS
  22. AS VIITORUL PADURENI
  23. AS OBILICI SANMARTINU SARBESC
  24. AS FLAMINGO OFSENITA
  25. AS PARTIZAN CRALOVAT
  26. AS OLIMPIA NITCHIDORF
  27. AS VOINTA IOSIFALAU
  28. AS SOIMII GHIZELA
  29. AS UNIREA LUCARET
  30. AS VOINTA GRUNI 2013
  31. AS UNIREA LEUCUSESTI
  32. AS TAPIA LUGOJ
  33. AS CARTIER IC DRAGAN LUGOJ
  34. AS MONDIAL LUGOJ
  35. AS PADESUL NADRAG
  36. AS FC REAL DRAGSINA
  37. CS GIROC
  38. AS TRIPLEX BEBA VECHE
  39. AS BYA LIVEZILE
  40. CS FC PORTO BEGA
  41. AS RECOLTA CALACEA
  42. CS FORTUNA COVACI
  43. ASC FRONTIERA TIMISOARA
  44. AS JUVENTUS PISCHIA
  45. CS BEGA BELINT
  46. ACS SPORTING TIMISOARA
  47. AS BARATEAZ
  48. ASU AGRONOMIA TIMISOARA
  49. FC AVICOLA 1994 BUZIAS
  50. AS ASTRA TIMISOARA
  51. AS VOINTA DROMEUS LUGOJ
  52. AS ARSENAL LUGOJ
  53. AS LEU GIARMATA
  54. AS RARIS TIMISOARA
  55. ACS UNITED TIMISOARA
  56. AS PECIU NOU JUVENIL
  57. AS SCOLAR OLIMPIA FAGET

Cu alte cuvinte, din 2013 până în 2018, AS Tapia Lugoj, deși nu mai participa la nici o competiție, a fost ținută artificial afiliată. Bănuim că exact pentru ca Raul Constantin Ghiciulescu să poată candida la funcția de vicepreședinte și să aibă cel puțin un vot sigur.

          Și acum hai să vedem cum a gândit-o dom procuror pe asta?

Tocmai ce am precizat că după anul 2000 documentele necesare afilierii erau deja obligatorii, dar Dănuț Lața și Adrian Tal nu au respectat condițiile, ultimul eliberând fără dosar complet Certificate de Identitate Sportivă oricui i se adresa, iar Lața afilia fără jenă chiar dacă se încălca în mod cras Statutul AJF!

Și aici dom procuror e în plină confuzie pentru că Adunarea generală de alegeri a AJF Timiș a avut loc în 2018, nu în 2019!!! Sau i-o fi scăpat… „pixul”???

După cum se poate vedea și aici raționamentul procurorului ține cont de notorietatea faptului că Raul Constantin Ghiciulescu era vicepreședinte al AS Tapia Lugoj, care, cică, mai există chiar dacă a fost dezafiliată. Interesant este faptul că Raul Constantin Ghiciulescu este angajat la compartimentul IT al Consiliului Județean Timiș și în calitate de funcționar public are obligația de a completa anual declarații de avere și de interese. Și, i-a ghiciți, el declară că este președinte la AS Micro Lugoj, nicidecum la AS Tapia Lugoj!!! O simplă căutare pe site-ul oficial al CJT poate lămuri adevărul afirmației noastre.

Adică ce contează că nu există documente care să certifice veridicitatea celor înscrise în adeverință, asta nu înseamnă deloc cum că sunt neconforme cu realitatea, zice procurorul. Cu alte cuvinte, băieți, liber la furturi și falsuri, că dacă este de notorietate, atunci nu vă face nimeni nimic și dosarul se clasează!!!

  1. Ionel Poclid – vicepreședinte AJF Timiș

Acesta a prezentat la dosarul de candidatură două adeverințe, una de șef departament IT și alta de consultant informatică la ACS Politehnica Timișoara.

După care a și declarat în fața notarului că îndeplinește condițiile de candidatură!!!

După cum am explicitat deja mai sus, un șef de departament NU face parte din conducerea unui club, pentru că nu poate emite și semna acte legal valabile cu terți, cazul său fiind cel mai clar de încălcare flagrantă a Statutului și de declarație în fals dintre toți cei reclamați!!!

Cu toate acestea domnu procuror „vede” lucrurile cu totul altfel!

În loc de concluzii, iată ce prevede Codul penal în mod explicit:

“Articolul 321 – Falsul intelectual: (1) Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.”

”Articolul 323 – Uzul de fals: Folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, când înscrisul este oficial, și cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, când înscrisul este sub semnătură privată.“

Articolul 326 – Falsul în declarații: Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”

„Fiecare om mai greșește, dar numai prostul repetă greșeala”!!!

Nene Iancule, e groasă rău monșer??

Rămânem „Cu lupa pe ei”! Ne așteptăm și la alte „becuri” de spart…

Concluzia finală: respectarea statutului și a regulamentelor nu este opțională! E obligatorie!

P.S. 1: Nu spunem, dar zicem, impresia pe care ne-o lasă documentul „buclucaș” este că, pentru a ieși basma curată unul dintre vicepreședinți, procurorul Mihail Andreca a trebuit… să-i „scoată” pe toți cei acuzați! Partea proastă e că domnia sa s-a umplut de penibil cu astfel de motivări, dovedind o lipsă de profesionalism, care ne ridică serioase semne de întrebare cu privire la competențele sale profesionale.

P.S. 2: Nici o grijă! Va urma și partea a II-a. Pentru că mai avem împricinați de analizat. „Spectacolul” continuă!

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


unu × = 3

 


Ultimele articole din categoria Divizia D Timiş: