Nu sunt un susținător al lui Devis Mangia, dar trebuie să recunosc că acest antrenor italian a încercat să introducă ceva nou în fotbalul nostru. A promovat cu mult curaj sistemul 3 – 5 – 2 care se transforma atunci când era cazul în 5 – 3 – 2. Un alt fapt demn de subliniat este că niciodată nu a dat în propriii jucători, căutând să găsească explicații chiar și atunci când aceștia (mai) greșeau.
Numirea lui Sorin Cîrțu ca președinte al clubului Universitatea Craiova mi-a creat un presentiment că Devis Mangia nu va mai rămâne mult la Craiova. Mai mult ca sigur că Sorin Cîrțu s-a implicat în problemele echipei, dând sfaturi, pe care probabil Mangia le-a evitat și astfel antrenorul a fost schimbat. Venirea lui Corneliu Papură spune totul. Nu mă îndoiesc nici o clipă de priceperea lui Papură, dar mă gândesc că el este mai ușor de strunit.
O altă numire greu de înțeles este cea a lui Iuliu Mureșan în postul de președinte al clubului Hermannstadt Sibiu. Aici l-a reîntâlnit pe vechiul său colaborator Vasile Miriuță care, cu siguranță, a pus umărul la aducerea lui Mureșan la Sibiu.
În competiția play-off, CFR Cluj s-a distanțat la cinci puncte față de FCSB, care nu a reușit decât un rezultat de egalitate cu Viitorul. În cealaltă întrecere, play-out, lucrurile sunt mai complicate, chiar dacă echipele din Sibiu, Călărași și Chiajna sunt cele mai expuse retrogradării.
Academica Clinceni s-a desprins de urmăritoare și se pare că va câștiga campionatul ligii a doua. Chindia Târgoviște, prin egalul de la Arad cu UTA, și-a redus avansul avut față de „U” Cluj, echipă care a câștigat la Brăila cu un neverosimil 8 – 0. De aici putem să ne dăm seama cât de diluată este competiția. ACS Poli pierde tot mai mult teren și se pare că retrogradarea va fi greu evitată. Duelul Ripensia – ASU Politehnica a dat câștig de cauză oaspeților, care au urcat în clasament, situându-se pe un loc relativ liniștitor.
În liga a treia, probabil lupta pentru promovare se va da doar între două echipe: CSM Școlar Reșița și Șoimii Lipova. Din păcate, CS Dumbrăvița s-a împiedicat pe teren propriu de CSM Lugoj, o echipă care a adunat doar nouă puncte în clasament.