Pătraşcu, „dublă” într-o simplă manevră pentru CFR Timişoara

Ştiţi vorba aceea cu „scor de Judeţ”CFR Timişoara, nou-promovată din Campionatul Judeţean, a irosit şansa de a debuta în Divizia D Timiş cu un scor de rugby, ratând nonşalant în faţa vicecampioanei descompuse a ligii a patra în sezonul trecut, dar şi aşa fiind prima lideră a noii ediţii, fie măcar şi pentru o zi. Totuşi, prin prisma nivelului valoric etalat, numele grele din lumea fotbalului local prezente la meci, Aurel Şunda, Ioan Timofte, Remus Steop, Gheorghe Chimiuc sau Florian Mierea, vicepreşedintele AJF Timiş şi reprezentant aşadar al forului judeţean la joc, n-au prea avut multe de văzut, ceea ce le-ar putea da de gândit diriguitorilor timişeni în privinţa substanţialei decăderi a întrecerii, peste vară deja…

Nu trebuie uitat că disputa CFR Timişoara – Juventus Pişchia, încheiată cu 5-1 (3-0) sâmbătă la amiază, pe o căldură toridă, în spatele Gării Mari, era precedată după încheierea campionatului trecut, pe acelaşi teren, de duelul direct din finala fazei judeţene a Cupei României, câştigată de oaspeţii pişchieni. Însă ce schimbări n-aduc nici două luni de vară, „verzii” fiind o foarte palidă umbră a vicecampioanei cu Stan la timonă, acum între titulari doar cu Caraiman, Iosof, Mariş, Brânzan şi căpitanul Vali Martin dintre jucătorii care erau convocaţi în zi de meci în sezonul trecut, pe când CFR, la rândul ei cu numeroase noutăţi, mai bine de o jumătate de echipă, mai degrabă s-a întărit pentru efectuarea saltului la <D>.

Emanuel Pătraşcu: două goluri şi o pasă de gol la deschiderea scorului

Emanuel Pătraşcu: "dublă" şi pasă de gol pentru 1-0

Sugestiv este că Juventus a efectuat 3 înlocuiri la pauză, de nevoie, datorită stării de oboseală a unor componenţi ce-au aruncat prosopul în canicula lui august…

De aici şi diferenţa clară, ruptă odată cu minutul 28, când Alin Molcuţ a profitat de viteza sa şi a marcat cu dreptul printre picioarele portarului la capătul unei curse pe flancul drept, în urma unei combinaţii cu decarul Pătraşcu: 1-0. Mai era oare cale de întoarcere pentru elevii lui Vali Miculescu?

Deloc, odată ce fundaşul stânga Handrache a greşit nepermis, cadorisindu-i balonul pe flancul său lui Ioan Popa, care a pătruns în careu şi i-a aşezat perfect lui Emanuel Pătraşcu, „drept” plasat la semiînălţime, spre colţul lung, în minutul 37: 2-0 şi istoria jocului era deja scrisă. Pătraşcu a clarificat lucrurile în minutul 45, în urma unei combinaţii cu Molcuţ, stabilind scorul la pauză, 3-0, care ar fi putut fi şi mai mare dacă fraţii Popa, Ioan şi Constantin, nu s-ar fi fâstâcit în paşi, singuri cu portarul, la 0-0 respectiv 2-0…

Iureş şi la reluare, dar în ceea ce priveşte ratările cât roata carului. Deşi căpitanul Constantin Popa a dus scorul la 4-0 încă din minutul 51, dintr-o lovitură liberă executată la colţul lung cu dreptul, de la 20 de metri lateral stânga, unde Gheju era faultat de portarul de rezervă Butoi din postura de ultim apărător, centralul Costel Dobrişan fiind însă indulgent şi acordându-i doar cartonaşul galben, scorul n-a căpătat apoi proporţiile scontate, şi asta pentru că vişiniii şi-au pierdut busola şi sângele rece în faţa porţii.

E drept, veteranul antrenor secund Sorin Gheju a fost semnalizat într-un ofsaid inexistent pentru ceea ce ar fi putut fi 5-0, tot vârful revenit de la Făget reluând razant peste după o acţiune cursivă pe centru, în minutul 67, iar apoi spărgând gheaţa cu stângul, în minutul 72, dar finalul a fost marcat de ratările ceferiştilor, singuri cu portarul, spre disperarea sau mai degrabă ilaritatea „Leoparzilor” din tribună.

Purda, care tocmai scosese din şpagat mingea de pe linia porţii, la prima mare ocazie a oaspeţilor, prin Mariş, a ratat apoi la rândul său, singur cu portarul, fiind copiat pe rând de Pătraşcu, Ungur şi Oberşterescu.

Iar pentru ca gazdele să le facă un favor complet pişchienilor, nu doar că Mărăndescu a izbutit golul de onoare în minutul 83 de pe acelaşi flanc stâng pe unde pătrunsese şi Mariş, dar rezerva ceferistă Cornu a ratat şi un penalty executat în picioarele lui Butoi, în minutul 86. De prisos de spus că Ungur, cel faultat în careu de Handrache, s-ar fi pretat mai degrabă a bate lovitura de la 11 metri, având opt minute în plus în joc, fiind mai conectat deja la meci…

Doar 5-1, pe când, realist vorbind, era vorba de un gen 13-2…

CFR Timişoara (antrenori Florin Bugar, Silviu Nişu, Alin Ionescu): 13. Graţian Rain (1985) – 16. Petru Purda (1982), 5. Daniel Oberşterescu (1989), 3. Lucian Ţigănaş (1980), 14. Beniamin Tescu (1989; 77, 19. Daniel Ciobanu – 1991) – 17. Constantin Popa – cpt (1989; 66, 9. Ciprian Nicolaie – 1988) – 7. Ioan Popa (1988; 84, 26. Petrică Cornu – 1996), 10. Emanuel Pătraşcu (1981), 8. Nicuşor Boubătrân (1987) – 18. Alin Molcuţ (1986), 11. Sorin Gheju (1977; 76, 21. Daniel Ungur – 1991).

Juventus Pişchia (antrenori Vali Miculescu şi Richard Meleşcanu): 72. Ovidiu Caraiman (1983; 46, 1. Eduard Paul Butoi – 1995) – 13. Gabriel Iosof (1989), 3. Sorin Butnaru (1973), 5. Sergiu Pârvan (1987), 4. Ionel Handrache (1984) – 7. Gabriel Vulturar (34, 6. Claudiu Balint – 1990; 46, 11. Mircea Mariciek – 1980), 14. Marius Brânzan (1993), 12. Vali Martin – cpt (1989; 46, 25. Vali Miculescu – 1975), 16. Daniel Mărăndescu (1989) – 10. Mircea Mariş (1985), 9. Gheorghe Jurj (1982).

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Divizia D Timiş, Fotbal și etichetat cu , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


patru × 2 =

 


Alte articole legate de acest subiect: