O periclitată în liga a treia, Mama Mia Becichierecu Mic, a învins miercuri după-amiază cu 1-0 pe liderul eşalonului patru timişean, CSM Lugoj, într-o primă descindere pe „Municipalul” de pe malul Timişului la 4 zile în urma jocului alb-violeţilor cu Autocatania, amical al poliştilor pe marginea căruia www.diviziasport.ro dezinforma ulterior că „de menţionat, a fost ultimul meci jucat pe stadionul din Lugoj, pe acest teren urmând să fie construit un centru comercial”.
Desigur, Poli n-a făcut istorie în a fi ultimul club care a jucat pe terenul din Lugoj, ce-i drept echipa „casei”, Clubul Sportiv Municipal, intrînd pe propriul teren în 2012 abia după timişoreni, dar aceasta e altă poveste, consumată. Gazonul divizionarei D din Lugoj a fost tăvălugit în urma meciului amical de sîmbătă şi a fost bun de joc la ora partidei de miercuri după-amiază, rezistînd bine.
N-a rezistat însă Lugojul, care cedează astfel cu 1-0 şi altei divizionare C, după ce se înclina cu acelaşi scor şi în faţa lui Millenium Giarmata. Centea a marcat în minutul 75 unicul gol al unui meci în care a debutat pentru lugojeni mijlocaşul la închidere Patrona, trecut la pauză din rolul de mijlocaş la închidere în formula de 3 fundaşi centrali testată în această iarnă de antrenorul Cosmin Stan, care ne-a spus după meci: „Ca dăruire şi atitudine în joc, băieţii s-au autodepăşit, dar la reuşite lăsăm de dorit. Nu suntem încă pentru campionat şi mai avem de reglat unele aspecte. Este însă de înţeles, ne-am axat pe acumulări fizice şi cu pregătirea n-am forţat, ci am anticipat bine că se va amîna returul – vîna va fi pentru campionat”.
Stan intenţionează să utilizeze alţi componenţi din lotul lărgit de 26 de jucători, 27 cu Patrona, cu ocazia primului joc oficial al anului, duminică la ora 11, în Cupa României, la Belinţ, cu Bega, urmând a-i alinia în competiţia K.O. pe fotbaliştii care la ora amicalului de astăzi s-au antrenat separat pe terenul II al clubului.
CSM Lugoj a evoluat în sistemul de joc 3-4-3, cu Micşa – Solomon, Hromei, Rebenciuc (60, Horia Onae) – Ploscariu (60, Dovlete), Patrona, Bota (70, Tudor Onae), Marcu (46, Argatu) – Stoica (70, Ardelean), Tulcan, Barburescu. Denis Vînătu a preluat la pauză rolul de închizător, de la Patrona, care l-a înlocuit în defensivă pe Solomon.
„Sunt mulţumit de rezultat dar foarte nemulţumit de atitudinea în joc a fotbaliştilor noştri şi spun că este cea mai slabă evoluţie pe care a avut-o Mama Mia de cînd am venit la echipă – n-am avut nimic faţă de fotbal, ci o prestaţie foarte palidă. Mîine voi avea o discuţie cît se poate de serioasă cu jucătorii, să ne trezim la realitate. Este totuşi îmbucurător faptul că jucând slab câştigăm dar aştept mult mai mult de la ei, pentru că altele sunt pretenţiile mele”, a spus Sorin Bălu, antrenor principal la Mama Mia, după succesul de la Lugoj, conturat de Centea, pe fază la 10 metri lateral stînga, de unde a reluat cu dreptul în plasă balonul respins de portarul Micşa la şutul lui Telescu.
Mama Mia: Culda – Zurbagiu, Burduhos, Telescu, Hecsko – Hodiş, Radu, Glava, Buda – Dragodan, Bâldea. Au mai jucat portarul Iacob şi Centea, Scânteie, Jilcu, Ştefanovici, Semenea. Au absentat Costescu şi Luţă, care au revenit în pregătiri cu alergări separate, respectiv portarul Filip, cu degetul luxat.
Dacă lugojenii debutează în week-end în întrecerile oficiale, în schimb Mama Mia mai are timp de două jocuri amicale, sîmbătă la ora 15, la CS Vladimirescu, iar apoi marţi, cu Voinţa Biled, în primul joc pe teren propriu din acest an.
Bine faceti ca va axati pe Lugoj! Daca pleaca Iancu, oricum Poli se desfiinteaza si atunci va trebuie alta piata de desfacere.
Bună ziua,
Mulţumim frumos că ne scrieţi!
Nu ne axăm neapărat pe un subiect anume, noi încercînd să reliefăm cît mai mult şi în amănunţime din diferite sporturi, după cum puteţi observa inclusiv de exemplu din tenis de masă, kaiak-canoe sau badminton, altfel mai puţin mediatizate.
Fiecare sportiv de performanţă sau nu care „face mişcare” merită măcar o menţionare într-o publicaţie de profil: ethosul este de a publica despre oameni din propria comunitate, care fac sport.
Cît despre dificultăţile lui Poli, vă asigurăm că în cel mai rău caz, al desfiinţării de care pomeniţi, am fi foarte „acoperiţi” în ceea ce priveşte subiectele pe care le reliefăm tocmai pentru că, o raritate în mass-media, n-am avut o fixaţie pe a scrie despre Poli, Poli şi iar Poli. Dacă răsfoiţi arhiva ziarului, înţelegeţi despre ce vorbim, la cît s-a scris despre alte discipline, aproape trecute cu vederea de o pondere semnificativă a presei, naţionale sau locale.
N-avem nici cea mai mică temere în privinţa lipsei subiectelor.
Aşteptăm în continuare comentariile Dumneavostră şi ale tuturor cititorilor, care pot fi dintre cele mai acide – bineînţeles! Şi desigur că nu avem nici cel mai mic „dinte” pentru nicicare dintre cititori, o altă percepţie eronată ce răzbate din unele împunsături – cum ar putea cineva să-i placă sau nu de altcineva pe care nici măcar nu l-a întîlnit şi cunoscut?
Singurul nostru of a fost de fapt că suntem suspectaţi de a avea oarece interese obscure, ceea ce deranjează, din moment ce suntem 100% independenţi şi bineînţeles că nu încasăm nici un şfanţ pe ochi frumoşi, pentru a scrie într-un anumit fel. Atît. În rest, puteţi să mă trimiteţi în cele mai negre locuri, dacă vă simţiţi bine astfel – oricum totul este o mare iluzie iar acest „online” cu atît mai mult – ireal.
Toate cele bune, cu urări de sănătate şi cu respect,
Mihai Comşulea, proprietar, administrator http://www.sporttim.ro