Păzea, Poli cedează rezervelor lui Debrecen şi proprii jucători

Poli Timişoara, fără Dorin Goga, n-a cedat sâmbătă seară la Gyula în faţa titularilor ocupantei locului doi în NB I, prima ligă maghiară, cum ar părea la prima vedere şi după cum lasă loc de interpretări clubul alb-violet, în condiţiile în care campioana din 2009 şi 2010 Debrecen VSC-TEVA joacă duminică seară, în ultimul meci al etapei a patra, la Kecskemeti TE, ci în faţa garniturii secunde a roş-albilor, 1-2 (1-0), în faţa căreia a condus la pauză, repetând eşecul din prima partidă de verificare din vară, 1-2 cu Ferencvaros.

Într-adevăr, Debrecen VSC-TEVA e neînvinsă în NB I, cu 9 puncte din 9 posibile şi golaveraj 8-2, şi poliştii au adăugat astfel jocurilor din această vară cu Ferencvaros, Tatran, Tetovo şi Baku dintre celelalte prim-divizionare întâlnite, sâmbătă fiind însă vorba de rezervele prim-divizionarei, şi care ar putea întări inclusiv echipa a doua a roş-albilor, ocupantă a locului 8 în liga a doua pe 2010-´11, NB II Est, şi care va debuta în noul sezon la Mezokovesd, tot pe 20 august, când „violeţii” vor primi vizita orădenilor.

În încercări de salvare a aparenţelor şi corectare prin manevre de PR (public relations) a şifonatei imagini a grupării, clubul polist a prezentat astăzi cartea de vizită a gazdelor maghiare omiţând însă aspectul că Debrecen are mâine meci de campionat în NB I şi deci şi-a aliniat rezervele în amical, şi continuă prin a face paradă pe canale media din Bucureşti pe seama cedării lui Costel Pantilimon, drept o lovitură de imagine pentru Timişoara, când este totuşi destul de clar – şi prin prisma unor declaraţii din anul precedent lansate tot de surse din cadrul grupării bănăţene pe tema sumei de transfer a unuia ca portarul României şi a aşteptării momentului oportun pentru creşterea cotei sale de piaţă – că pe de-o parte Poli nu l-ar fi cedat acum dacă n-ar fi fost declasată iar pe de altă parte în mod cert nu l-ar fi transferat ca o soluţie de urgenţă şi pe o asemenea sumă.

Lepmets, Dăruială şi Mera au fost unicii titulari menţinuţi şi sâmbătă faţă de victoria de miercuri cu Gyula, 3-1 cu divizionara C, Velcea şi Rotariu preferând acum să alinieze prima garnitură, cu potenţialii titulari la startul viitoarei campanii, mai puţin Dorin Goga.

Maghiarii au egalat în minutul 58 prin Lucas Marcolini Dantas Bertucci, cu un şut dinafara careului, şi au marcat golul victoriei în minutul 86 prin Vjatseslav Zahovaiko, după ce Mircea Axente deschisese scorul în minutul 5, cu al şaptelea său gol în pregătiri, pe o listă pe care mai figurează Goga, cu 6 reuşite, Popovici, cu 4 goluri, Ricketts şi Nikolic, cu câte două, şi Rocha, Curtean, Poparadu, Zăgrean şi Rotariu, cu un gol.

Poli a jucat în formula Lepmets (86, Ostafie) – Dăruială (61, Iovan), Mera, Scutaru, Sava (61, Sandu)  – Ricketts, Poparadu (75, Zaluschi), Tameş (81, Pătraş), Curtean (70, Rocha) – Axente (75, Popovici), Zăgrean (70, Popa). Alb-violeţii au jucat în aceeaşi alcătuire vreme de 61 minute, neschimbând garnitura la pauză, semn că formula de start ar putea fi în linii mari cea pentru debutul sezonului, cu 6 titularizaţi sâmbăta trecută contra lui Naţional Sebiş, într-unul dintre cele doar două jocuri disputate de polişti în Timişoara în această vară, alţi patru titulari de sâmbătă evoluând în acelaşi meci după pauză iar Sava fiind cooptat în lot pentru înlocuirea disciplinară a lui Laszlo Sepsi.

Ricketts, de ziua sa de naştere în rol de mijlocaş dreapta, sâmbătă împlinind 24 ani, a fost stopat în 3 rânduri în prima parte, când Mera a fost sancţionat cu cartonaş galben în minutul 36.

La patru zile după plecarea din Timişoara fără un jucător respectiv preparator fizic ce constituiau parte integrantă a poliştilor în sezonul trecut, şi anume Sepsi respectiv Alexandru, alb-violeţii fără de-acum 13 jucători dintre cei implicaţi activ în retur şi cu alţi câţiva ca amintitul Sepsi sau Luchin, Curtean ori Goga de asemenea în pragul unor posibile transferuri, au disputat al 11-lea joc amical, cu două săptămâni înaintea debutului după exact zece ani în B2. Poli a încheiat astfel stagiul de pregătire la Gyula.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Păzea, Poli cedează rezervelor lui Debrecen şi proprii jucători

  1. vai si amar spune:

    …acestea sunt rezultatele marelui antrenor ..velcea….pana nu o sa dispara acesta de la Poli….o sa ne amagim degeaba….la naiba pe asta nu-l vrea oierul..( ma ref la velcea)

  2. george pruteanu spune:

    …Era să uit. Caftoiul STANCU era să o ia în mufă de la Sepsi. Ce păcat că nu l-a plesnit pe îcrezutul acesta de MITIC. Părera ma este că, dacă mai să mult pe aici nu este exclus să-l umfle borșul…Văd că nimeni nu se înghesuie să comenteze apucăturile piticotului triumis de Becali pe plaiurile Banatului. Cică este manager spoprtiv. Hai, de, ce față de nimeni are… Hai, sictir căciosule!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 × noua =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: