Pe LPS… „Ce vină au juniorii pentru faptul că U are un litigiu?”

Dacă derbyul câştigătoarelor seriilor lor, LPS Banatul – CFR Cluj 5-1, de fapt în mare măsură jocul ce ar putea decide calificata în semifinale, a decurs în mod normal, în schimb incertitudinea în jurul neprogramării tinerilor alb-albaştri din Bănie la turneul timişorean a oferit dovada că fotbalul nostru e o mare păcăleală nu doar în Liga 1, ci şi în sectorul juvenil. „Ce vină aveam noi, echipa de juniori a clubului, pentru faptul că Universitatea are un litigiu!?”, s-a explicat antrenorul craiovenilor, Dandu Ustabacieff, descinzând cu stafful său tehnic pentru jocul din Grupa D a Campionatului Naţional de juniori B, cu Gaz Metan Mediaş, amânat de la 11,30 pentru ora 16, joi după-amiază, după ce oltenii nu fuseseră iniţial programaţi în competiţie, în ciuda faptului că şi-au obţinut acest drept prin calificarea de pe locul 2 în faza regională.

Delegaţia craioveană ştia la ora deplasării spre Timişoara, în vederea alinierii în turneul cu 3 jocuri, că are drept de participare în competiţie, ca o continuare a prezenţei sale de-a lungul sezonului în Campionatul Naţional al juniorilor B. Doar că decizia federală legată de conflictul pe ruta Universitatea – Piţurcă a dus la neprogramarea oltenilor, de pe-o zi pe alta. Ce se alegea oare de patrulaterul timişorean de sub egida FRF!? La ora începerii jocului LPS Banatul – CFR Cluj, joi dimineaţa, se ştia că din… patru negri mititei au rămas doar trei.

„Norocul nostru cred că a fost Şedinţa Comitetului Executiv de astăzi, când s-a ridicat şi problema neprogramării noastre. Dacă n-ar fi fost şedinţă, unde să se poată întoarce decizia, nu mai era nimic de făcut…”, a mai explicat Ustabacieff. Aşadar într-o zi în care s-a discutat soarta poliştilor, s-a ajuns în cele din urmă şi la cea a juniorilor olteni. Dat fiind că aseară aflaseră de neprogramarea lor la turneu, deşi ajunşi la Timişoara, jucătorii craioveni „n-au mai prea respectat programul prealabil competiţiei”, după cum a admis Bogdan Pâncu, delegatul clubului. Iar cum la ora 11,30 FRF nu revenise asupra deciziei, nici Universitatea şi adversara sa, Gaz Metan, n-au sosit la terenul LPS Banatul.

Anecdotic, se pare că Universitatea n-a pledat să evolueze pe teren propriu în acest turneu, ferindu-se de găzduirea sa, pentru că patronului Mititelu îi era teamă în actuala conjunctură de reacţia fanilor craioveni, care ar fi avut astfel prilejul să se adune la meciurile juniorilor.

În fine, Universitatea a învins-o pe Gaz Metan în jocul de debut, 1-0 (0-0), dintr-o lovitură liberă de la 18 metri executată de doiarul Ciocârlă spre mijlocul reprizei secunde, ulterior Marica, de la craioveni, apărând un penalty executat de medieşeni, când mai erau nici zece minute de joc. La egalitate, s-ar fi recurs la lovituri de departajare. Mâine se joacă U – CFR, de la 9,30, iar de la 11,30 LPS Banatul – Gaz Metan, pe când duminică sunt programate Gaz Metan – CFR Cluj, de la 9,30, şi U – LPS Banatul, de la 11,30, ori de la aceeaşi oră 10 în cazul unei improbabile dispute directe chiar şi în ultima zi pentru primul loc calificant.

Întrebaţi de reacţia existentă la Mediaş la ora deciziei neacordării licenţei timişorenilor, un membru al staffului ardelenilor a spus că odată şi odată trebuiau luate asemenea măsuri, dând exemplul retrogradării popularei Ferencvaros din prima ligă maghiară. „Când i-au venit de hac lui Ferencvaros, la tradiţia sa, era ca şi cum ar fi fost retrogradată în România Steaua…”, a opinat delegatul medieşean.

FCU Craiova (antrenor Dandu Ustabacieff; delegat Bogdan Pâncu): 12. Alexandru Marica – 2. Bogdan Ciocârlă, 6. Gabriel Miu, 28. Lucian Avram, 25. Vasile Stănia, 18. Lucian Pătru, 15. Ionuţ Mârzeanu, 7. Bogdan Ianoşi, 17. Alex Pârvulescu, 19. Claudiu Bălan, 11. Georgian Dinu. Pe bancă: 1. Cosmin Dragu – 10. Robert Chira, 5. Cosmin Popescu, 26. Costinel Stancu, 3. Cosmin Drăgan, 77. Cosmin Bârlan, 13. Mihai Bălan (ultimii doi juniori sunt născuţi în 1995, într-o garnitură exclusiv de ´94).

Gaz Metan Mediaş (antrenor Dumitru Solomon): 12. Radu Ciciună – 2. Cristian Pajco, 3. Claudiu Rozor, 4. Horaţiu Cercea, 14. Alexandru Fulea, 11. Iulian Aniţei, 7. Wolfgang Guib, 6. Lucian Cristea, 5. Ioan Şuşu, 8. Frederich Bârcea, 10. Alexandru Potra. Pe bancă: 22. Adrian Stanciu – 16. Daniel Gîdiu, 20. Stelian Iuhas, 9. Daniel Orban, 15. Adrian Secăşan, 18. Giuliano Ţili, 17. Marius Bărbat.

Arbitri: Dorian Micloşină – Silviu Haramuz (ambii Reşiţa), Ionuţ Drulă (Dr. Tr. Severin).

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


8 × doi =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: