Pelici (Ripensia): ”Trag un semnal de alarmă jucătorilor, să se trezească. Să învățăm din greșelile altora, nu din ale noastre”

Ce-a extras din Valea Jiului pe mere, a dat astăzi pe ”Dan Păltinișanu” pe pere. Ripensia a pierdut al treilea joc din ultimele 4 apariții pe teren propriu, 0-1 (0-0) în duelul local cu ASU Politehnica, triumfătoare din penalty în primul minut de prelungiri. Este totodată și al doilea meci cedat consecutiv acasă la zero, dar și al doilea duel direct timișorean considerat pe teren propriu și încheiat pe scut tot în prelungiri, după 2-3 aici în tur cu ACS Poli. Roș-galbenii, pierzători cu 0-1 în 2019 și astăzi, precum cu ACS Poli la prima înfățișare din februarie, atunci pe ”Electrica”. Urmează ieșirea de vinerea viitoare la Cluj, înaintea căreia Alexandru Pelici a lansat și un S.O.S. 

”Cred că mai echitabil era un rezultat de egalitate, iar meciul se și îndrepta spre o remiză, după ce și noi și Poli am creat situații de a marca. Ei în special la fazele fixe au fost periculoși, noi și în debut și pe final am avut două ocazii monumentale, dar a venit acest penalty, că a fost, că n-a fost…”, a spus mai întâi antrenorul principal al Ripensiei.

Care a admis apoi că ”nu ne pică bine deloc înfrângerea, să ne fie rușine pentru acest rezultat… Speram să prestăm un joc bun, prin care să tranșăm mult mai repede meciul, astfel încât adversarul să nu ajungă pe final în postura de a ne putea învinge. S-a pierdut posesia la Străuț, nu s-a mai respectat așezarea în teren, iar dacă a fost imprudență, penalty sau nu, nu mai contează. Am pierdut și trag un semnal de alarmă jucătorilor să se trezească, să fim conștienți că încă nu am evitat retrogradarea, iar acest eșec poate atârna greu în economia returului. La Energeticianul am înscris pe final, dar trebuie să învățăm din greșelile altora, nu ale noastre”.

Pelici a mai zis: ”Îmi cer scuze suporterilor, care și-au dorit foarte mult victoria, și mai echitabil, repet, era egalul, spre care se mergea, iar și ASU Politehnica, prin ultima sa schimbare, se arăta mulțumită cu punctul”.

În fine, ”a apărut o crispare în evoluție, speram la un joc mai frumos, dar ăștia suntem, atât putem oferi la momentul acesta, însă dacă se înscriau goluri mai devreme, altfel se juca…”

Ripensia are 6 puncte avans, cu 7 locuri mai bine clasată în fața ocupantei primei poziții de retrogradare, ASC Daco-Getica, învingătoare astăzi acasă cu 1-0. Au mai rămas 7 runde din retur. Rezultatele zilei, clasamentul și programul viitor, pe coloana dreaptă.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


6 + opt =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: