Peste 100 de echipe și 3 zile de jocuri într-un prim weekend la 4 categorii de vârstă între 2008 și 2014 la a III-a ediție a ”Cupei de Vară Ghiroda”: FOTO

Ilegal și neconstituțional atacată în războiul psihologic de condiționare prin terorizare și arestare la domiciliu ca parte a conspirației ocultei satanice mondiale de control total al maselor și ulterioară masivă depopulare, fibra întregii existențe a noilor generații a suferit din plin din martie 2020 și în ceea ce privește esențiala viață sportivă, fotbalul juvenil resimțind acut tragerea sa pe tușă sub cele mai false pretexte ale ”pLandemiei”. Campionatul Județean Timiș de juniori a rămas în suspensie primăvara trecută în returul ediției 2019-2020 și nu s-a disputat deloc în sezonul 2020-2021, și alte turnee juvenile fiind aruncate pe butuci, iremediabile pierderi în ciuda faptului că numai și numai 277 de români au decedat în anul 2020 de așa-zisul ”virus”, număr recunoscut oficial de Ministerul Sănătății abia în mai 2021, la peste un an de la debutul farsei ”pLandemiei”, când populația fusese însă deja decisiv dusă de nas pe pista falsă a deloc necesarului ac, scop de moment al manipulării prin fals și minciună. Comparativ, conform datelor oficiale ale Institutului Național de Sănătate Publică, 488 de români au decedat după așa-zisa ”vaccinare” începând din decembrie 2020 și 27.274 au suferit efecte adverse după injectarea prin înțepătură mincinos poreclită ”vaccinare”, nici vorbă de vreun vaccin, nici vorbă de vreo vaccinare propriu-zisă ci sintetizare genetică pentru patentare. Pentru toată mascarada asta pe calea inevitabilă spre prăpastie s-a renunțat la un sezon și jumătate de fotbal juvenil, cu tot binele său. Stăpânirea a mai slăbit însă temporar strânsoarea lesei, cruntă amăgire pentru alte diversiuni cu alte scopuri ascunse, oferind totuși un respiro favorabil reluării unor reuniuni de tradiție pentru copii și juniori. Una, începută vineri la Ghiroda. Rândurile de mai jos și fotografiile, din partea organizatorilor, cu nota redacției că n-a existat nici un ”context pandemic”, nici măcar o epidemie nefiind declarată oficial în 2020 în România pentru că nu era deloc cazul, dat fiind neîndeplinirea condițiilor pentru un asemenea demers. Pentru cunoscători, ”virusul” nici nu există de fapt.

Una dintre cele mai reușite competiții organizate sub egida Clubului Sportiv Comunal Ghiroda și Giarmata Vii este ”CUPA DE VARĂ”. Încă de la prima ediție organizată în 2018,
organizată la un an distanță de la inaugurarea stadionului ”Emilian Pavel” din Ghiroda, această competiție a adunat peste 100 de echipe de fotbal juvenil, împărțite pe 6 categorii de vârstă, atât din țară, cât și din străinătate.

Iată-ne la cea de-a treia ediție, ar fi trebuit la cea de-a patra, însă contextul pandemic
nu ne-a permis organizarea în 2020, și constatăm cu mare bucurie că interesul arătat de
cluburile sportive din țară a devenit tot mai mare. Astfel, Cupa de Vară Ghiroda 2021, ediția a III-a, reunește anul acesta peste 100 de echipe, unele echipe venind în premieră la
competiția organizată de CSC Ghiroda și Giarmata Vii.

Date fiind condițiile speciale în care se desfășoară aceste evenimente, am dedicat 2
week-end-uri acestui eveniment sportiv, astfel că în data de 28 mai am dat start-ul primelor serii de meciuri, care au fost disputate de categoriile de vârstă 2008, 2010, 2012 și 2014.

Au fost trei zile pline de emoție, fair play, victorii și totodată înfrângeri, însă ca întotdeauna, cei mici ne-au demonstrat că în fotbal putem fi inamici pe teren, dar prieteni în afara lui! Nivelul competițional a fost unul foarte ridicat, acest lucru făcându-ne să privim cu mândrie și entuziasm spre viitor.

Fericirea pe care o aduce participarea copiilor la Cupa de Vară Ghiroda este nemăsurată și faptul că avem parte de o participare în număr atât de mare, a unor echipe consacrate din toată țara, ne convinge că această competiție este poate cea mai reușită competiție de fotbal juvenil din vestul țării.

Am avut în teren echipe bine construite, cu posibilități de progres, tineri cu calități, disponibili la efort fizic și psihic. Părinții sunt deosebiți, sufletiști și susținători atât la bine, cât și la mai puțin bine!

Organizarea Cupei de Vară Ghiroda nu ar fi fost posibilă fără susținerea și sprijinul
Primăriei Comunei Ghiroda și Consiliului Local, Poliției Locale Ghiroda, ADP Ghiroda și Școlii Gimnaziale Ghiroda.

De asemenea, partenerii acestei competiții sunt: Federația Română de Fotbal, AJF Timiș, CJA Timiș, Joma Mingi Select (minifotbal.ro), SenseBal România. De asemenea, le mulțumim celor de la: Vest Training Sport Camp Covaci, Anette Resort, La Fântâna, Vivral Trans, Lockout Systems, Hotel Arta, Complex Senator, Ice Dyp Resort&Spa.

De azi, pregătim următorul sfârșit de săptămână, în care pe teren vor evolua echipe din categoriile de vârstă 2006, 2009, 2011 și 2013, așadar vă așteptăm alături de noi să le fim alături!

Fotografii

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Juniori și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase + = 13

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: