Petruescu (ASU Politehnica), 0-0 acasă: ”Pentru mulți jucători aceste 23 de săptămâni de pregătire consecutive sunt foarte multe, nu erau familiarizați unui astfel de ritm. Suntem undeva la 3-4 puncte sub ceea ce am estimat la început”

ASU Politehnica Timișoara a căutat astăzi să-și ia revanșa în fața Energeticianului pentru eșecul din tur cu 2-1 la Petroșani, însă nu s-a impus în fața nou-promovatei care n-a câștigat nici un meci în deplasare în campionatul Ligii 2, alb-violeții prelungind la 5 seria aparițiilor acasă fără succes dar și mărind la 4 reprezentațiile pe teren propriu fără gol marcat în sezonul de toamnă: 0-0. ASU mai remiza alb și în cel de-al doilea meci acasă al ediției, cu Luceafărul. Implicit, un punct din ultimele 6 posibile sau 5 din ultimele 24, ”violeții” încheind anul 2018 pe 11, la egalitate de puncte cu Ripensia dar cu un golaveraj superior, grație unui gol, pe când cei din Valea Jiului pe locul 8.

ASU Politehnica a încheiat aparițiile pe teren propriu din actualul sezon de toamnă cu un bilanț negativ, 11 3 3 5 8-11 12 puncte, dar și cu o mare deficiență, cea legată de înscrierea golurilor, manifestată și astăzi de la ora 14, într-un duel pe ”Știința” abordat cu numeroase absențe contra celor din Valea Jiului.

Cosmin Petruescu a spus: ”Suntem Politehnica Timișoara și avem deviza obligatoriu înainte, așa încât un rezultat de egalitate acasă la sfârșitul sezonului de toamnă nu poate să ne mulțumească, indiferent de numeele și valoarea adversarului, dar dacă luăm în calcul contextul general în care am fost nevoiți să abordăm acest meci, consider rezultatul echitabil. Chiar dacă ne vine greu să recunoaștem, rămâne un punct câștigat, raportat la contextul general al partidei. Abordată cu accidentări, suspendați, absențe pentru jocul de azi, iar și cele 3 schimbări au fost de ordin medical, pe care am fost nevoit să le fac. Astfel, este totuși un punct câștigat și fără gol primit. Și care ne dă speranțe și prin faptul că am debutat un junior din generația 2003…”

Petruescu a continuat: ”Într-adevăr, Ionuț Popa ne-a luat-o în față și a debutat un junior și mai tânăr, dar și UTA are 28-29 de puncte și și-a permis, căci dacă aveam și noi acel punctaj, fiți convinși că ofeream mai multe debuturi, și alții intrau dintre cei de 2003, astăzi 5 am avut pe bancă, și sperăm ca din retur o parte să își facă debutul în Liga 2, iar cei care au deja câteva minute, vor acumula și mai multe la prima echipă”.

Într-o privire de ansamblu, ”e foarte bine, am mai spus-o că pentru mulți jucători aceste 23 de săptămâni de pregătire consecutive sunt foarte multe, nu erau familiari cu un astfel de ritm, iar mare parte au avut și 23 de apariții oficiale, 21 în campionat plus în Cupa României. Iar după cum bine ați remarcat pe parcursul acestui tur, mare parte provin de la copii și juniori, din Liga 3 sau din eșaloane inferioare, și a nu se înțelege prin asta că n-aș avea încredere în ei, din contră, am foarte mare încredere în ei, și cu toții au crescut mult și o vor face și în continuare, dar numărul de apariții din sezonul anterior este inferior celui cu care s-au confruntat acum, în 5 luni, în 23 de săptămâni de pregătire de la primul antrenament al verii. Era așadar normal ca pe final să întâmpinăm dificultăți, dat fiind ritmul în care s-au pregătit, oboseala acumulată, toate deplasările, antrenamentele, intensitatea efortului, altele decât la echipele la care au activat anterior, și era și normal să apară și accidentările. Dar multe sunt de contact și mai puține sunt musculare… Este bine venită pauza, una nu foarte lungă, dar importantă este recuperarea accidentărilor, recuperarea fizico-mentală, astfel încât să abordăm cu altă încredere partea a doua a campionatului”.

Petruescu a mai semnalat: ”Cu cele 25 de puncte suntem undeva la 3-4 sub ceea ce am estimat la început, mi-am dorit să mergem cu o proporție de 1,5 puncte pe meci pentru a fi într-un grafic fără emoții legate de zona nisipurilor mișcătoare, vorba prietenului meu Alexandru Pelici”.

O singură dată a înscris ASU Politehnica pe teren propriu mai mult decât un gol într-un meci din acest campionat, și acela pierdut, 2-3 cu FC Argeș.

Anticipând puțin, în linii mari, ”ne vom reuni în primele 10 zile din 2019, în intervalul 7-10 ianuarie, însă nu am definitivat total programul de pregătire, pentru că eram încă foarte prinși cu ultimele etape, și intermediare, deplasări… Aș vrea în încheiere să mulțumesc suporterilor, care ne-au încurajat enorm în toate meciurile, și acum, și să urez Sărbători fericite, îi așteptăm și în 2019 alături de noi, le mulțumesc și La Mulți Ani!”

Rezultatele etapei a XXI-a în eșalonul secund, clasamentul actualizat și programul rundei de debut din 2019, pe coloana datelor tehnice.

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2 și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 7 = patruzeci doi

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: