Phoenix Buziaș conduce de 3 ori, în două rânduri în inferioritate numerică la Pecica, dar e egalată și din penalty, și în prelungiri: 3-3 cu Progresul

CS Phoenix Buziaș a înscris astăzi după-amiază în premieră 3 goluri într-un meci de la promovarea în Liga 3, cu ocazia deplasării din etapa a XI-a la Pecica, unde a condus de tot atâtea ori, inclusiv la pauză, egalată fiind însă în prelungiri după o întâlnire chiar cu de toate. Vecina ierarhică mai bine clasată, ACS Progresul, a evitat la potou un nou eșec succesiv pe teren propriu în fața unor vizitatori bănățeni, dar pe de altă parte nici n-a profitat de ocazia de a urca pe locul 4, în cazul unei victorii: 3-3 (1-2).

Dacă etapa seriei vestice a avut un 4-4 vineri la Dudeștii Vechi, trebuia să aibă și un 3-3 sâmbătă, din păcate savurat de puțini spectatori pe cocheta bază sportivă a Pecicăi, cu un gazon bun. O vreme și mai bună de noiembrie a îmbiat la fotbal, rezultând un joc plăcut, cu un gol marcat încă din primele minute, cu un cartonaș roșu dar și un penalty apărute tot în repriza I, cu trei momente în care nou-promovații din stațiunea balneoclimaterică au preluat curajos conducerea, nu însă și decisiv, arădenii egalând și în prelungiri dintr-o suspectă poziție de ofsaid, contestată ca atare de vizitatori. 

Însă n-avea probabil cum să fie altfel, după ce și jocul tur a ținut asistența cu sufletul la gură, atunci de la 0-1 la 2-1, când Phoenix a trecut pe lângă 3-1, remizând 2-2, scor la care lovea bara. Iar și sâmbătă la Pecica buzieșenii au trecut de puțin pe lângă majorarea avantajului la două goluri, în două cazuri. 

A fost așadar un meci spectaculos, binișor peste nota spectaculozității întâlnirilor din acest eșalon, presărat și cu o eliminare vremelnică, și cu o lovitură de la 11 metri pentru gazde la finele unei faze care stârnea proteste în rândurile oaspeților încă din prima parte, dar mai ales cu câteva ratări incredibile, fără ca nou-promovata Phoenix să profite de unele momente psihologice, de exemplu la scorul de 1-2, favorabil timișenilor, care ratau o ocazie mare, căpitanul Birău trimițând milimetric pe lângă bară,

Egalați în minutul 33 din penalty, bănățenii dădeau semne că ar putea trece din nou în avantaj până la pauză, la 1-1 portarul pecicanilor deturnând de sub bară o reluare a lui Nicolescu după un corner, ceea ce avea să se și întâmple în ultimele faze ale primei părți, 1-2.

La fel, precum la 1-2, Phoenix a trecut pe lângă dublarea avantajului și la 2-3, în pofida superiorității numerice pe contraatac, 5 contra 3, Roșca respingând in extremis șutul rezervei Giurgiu, intrat pentru ultimele zece minute.

Însă și Progresul a dat semne vădite în repriza a II-a că nu concepe să nu egaleze în superioritate numerică, la 1-2 având 3-4 situații mari de gol pe fondul unor minute de atacuri susținute, momente bune de joc, prevestind o nouă egalare.

A fost așadar un duel al ratărilor, însă în bună măsură și al reușitelor, în cele din urmă cu nu mai puțin de 6 goluri, însă chiar și-așa nu s-a făcut diferența. 

Progresul Pecica și Phoenix Buziaş n-au putut fi așadar despărțite nici în returul de la ora 14 din județul Arad, 3-3, după ce la Carani se înregistra o altă remiză cu goluri, 2-2. 

Cu alte cuvinte nici măcar 3 goluri nu le-au fost suficiente nou-promovaților reprezentând unicul oraș al Timișului cu divizionară ”C” – după ce ACS Poli n-a mai continuat la acest nivel de la începutul ediției trecute – pentru a cuceri toate cele 3 puncte în județul Arad, în cele din urmă contând pe undeva pierderea unui jucător prin eliminare încă din primele 20 de minute.

Pecicanii se aliniau sâmbătă din nou acasă după ce au smuls un punct din două deplasări consecutive, ei încheind aparițiile pe teren propriu din tur prin a ceda ghirozenilor, precum mai pierdeau acasă și în runda inaugurală, 1-2 cu Crișul, eșecuri intercalând o serie de 3 succese la Pecica. A venit însă și primul rezultat de egalitate, smuls de arădeni în prelungiri, ”cu cântec”.

Remizând vecinele de pe primele două locuri ale jumătății secunde a clasamentului, despărțite de 3 puncte, cu o victorie în plus în primele 10 runde în contul Progresului. 

În tot cazul, a contat mai mult faptul că gazdele au a treia cea mai permeabilă apărare din Seria 8, ceea ce s-a văzut, decât că vizitatorii dețineau al doilea cel mai ineficace atac din campionat, autori în medie ai unui gol pe meci, medie binișor depășită în deplasarea la Pecica.

Phoenix, învinsă săptămâna trecută la Carani cu 1-3 de reșițeni, a disputat cea de-a șasea deplasare, în primele 5 obținând 4 puncte, grație și unei victorii în etapa a II-a în județul Arad, la nou-promovata din Ineu, cu 1-2, dar și remizei albe din urmă cu 4 runde tot în Aradul vecin, la Chișineu Criș. 

Încă una în fieful unei tinere trupe cu elan, care, odată lăsată să se desfășoare, poate prinde curaj, motiv pentru care elevii lui Cosmin Petruescu au căutat din capul locului să preia inițiativa prin a ieși la joc, a pune presiune, forțând greșeala adversarului, ceea ce s-a întâmplat, Phoenix deschizând scorul în primele 5 minute și preluând apoi conducerea și în ultimele faze ale reprizei I deși în inferioritate numerică, inferioritate ce a șifonat planul care nu avea a fi dus la bun sfârșit. Doar un punct.

Fără Popovici, Țugui și Andrei Rus, în vreme ce Progresul nu conta pe Aldan, fundaș stânga accidentat chiar la jocul tur, dar și Wild, lovit în meciul trecut încă în primele 10 minute, CS Phoenix a deschis scorul prin Bogdan Ferțu deja în minutul 4, cu un voleu de la 14 metri sub transversală, în urma unei centrări după un șut respins.

Progresul Pecica a dominat apoi în ceea ce privește posesia mingii, Phoenix căutând căile de contraatac, însă oaspeții au trecut în dezavantaj deja după 16 minute în plan numeric, un integralist în primele zece runde, Popescu, văzând cartonașul roșu pentru un fault ca ultim apărător, împotriva lui Bozian, un fost elev al lui Petruescu la CSM Lugoj.

Egalarea a survenit după prima jumătate de oră, în urma unei pătrunderi din dreapta spre interior, cu o verticalizare de 30 de metri, Capătă retrăgându-se dintr-o poziție de ofsaid la îndemnul ”vulpoiului” Bozian, care îi striga neregulamentar ”Las-o!”, rezultând un contact la 14 metri de poartă, în careul Phoenixului, și smulgând penalty-ul transformat de Mirel Arsene, 1-1 în minutul 33.

Progresul căpăta încredere și căuta răsturnarea situației, în avantaj numeric fiind, în vreme ce Phoenix urmărea să se desfășoare pe tranziție pozitivă, pe contraatacuri, să obțină faze fixe.

Iar timișenii au fost cei care au marcat din nou până la pauză, preluând din nou conducerea, prin Roberto Artimon, într-un moment ideal, 1-2 în minutul 43, puțin după ce localnicii efectuau prima schimbare, Andrieș lăsându-i locul lui Puie, cel care avea a egala la doi. 

Așa avea să se întâmple puțin după mijlocul părții secunde și după o dublă modificare în linia mediană a buzieșenilor, 2-2 în minutul 69, la capătul unei faze mai îndelungate de atac, cu recentrări, Puie marcând dintr-o îngrămădeală în careu, bară-gol: 2-2. 

Era un gol care plutea în aer, după câteva minute bune de dominare susținută din partea Progresului, ratând însă cu nonșalanță.

O altă dublă schimbare la oaspeți și înaintea ultimelor zece minute, iar Butar, cel intrat în joc din minutul 66, a preluat și el conducerea pentru bănățeni în minutul 81, 2-3, după o pătrundere din stânga și un șut cu interiorul la colțul lung, la rădăcina barei, cu stângul.

Giurgiu n-avea a da lovitura decisivă, vizitatorii în zece jucători văzându-se în schimb egalați în prelungiri (minutul 90+2), după o centrare din stânga, mingea fiind recentrată iar Capătă finalizând pasa în fața porții dintr-o suspectă poziție de ofsaid, apărătorii buzieșenilor fiind la 7-8 metri de buturi, vârful împins al Progresului pe linia careului mic. 

Ceea ce-i scăpa asistentului, 3-3. Integralistul din acest sezon în poarta timișenilor, Lupu, scotea și pentru a treia oară mingea din plasă, Phoenix plătind tribut eliminării vremelnice a lui Popescu dar și inconstanței inevitabile în cadrul unui colectiv tânăr.

CS Phoenix Buziaș va juca vinerea viitoare la Carani cu cealaltă nou-promovată, ACB Ineu, iar ulterior la Dudeștii Vechi, ”acasă” mai având apoi în programul pe 2022 și primirea ghirozenilor, dar și ieșirea finală la Periam. 

”Un spectacol fotbalistic bun, frumos pentru nivelul ligii a treia. Îi felicit pe jucători pentru atitudine, pentru modul în care mai ales au luptat și pentru organizarea pe care am avut-o, pentru că dacă nu eram organizați, era destul de greu să plecăm cu punct de la Pecica. Un rezultat echitabil după aspectul general al jocului, deși am avut câteva situații bune de a înscrie, dar și gazdele au avut niște ocazii mari până la înscrierea golului egalizator de 2-2, vreo 10 minute bune, portarul nostru reușind niște intervenții in extremis, răstimp în care Progresul a exercitat o mare presiune”, a remarcat la final Cosmin Petruescu, antrenorul bănățenilor. 

Rezultatele etapei a 11-a în C8 și programul viitor, pe coloana clasamentelor la zi.

*

ACS Progresul Pecica: Roșca – Moraru, Hrezdac, Roșu, Sarkozy – Mihai, Arsene – cpt. – Borcea (84, Stanciu), Bozian, Andrieș (40, Puie) – Capătă. 

Rezerve: Roșu – Puta, Șerengău, Gomboș, Cîmpan, Indreica. 

CS Phoenix Buziaș: Lupu – Marius Musteța, Nicolescu, Artimon, Popescu – Avrămescu (66, Butar), Ferțu (66, Horcea), Birău – cpt., Filip, Petruș (79, Giurgiu), Matiș (79, Hrudei).

Rezerve: Cuzmanovici – Stemate, Mircea, Chistrugă, Marian Musteța. 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


× 7 = saizeci trei

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: