Pobeda, 1-1 cu Șoimii la Jimbolia. Vasilcin: ”Parcă s-a jucat pe puncte”

Doar mâine nu e poimâine, trec zilele, trec, spre mijloc de februarie, iar luna martie va aduce și reluarea returului seriei vestice în Liga 3, în vederea căreia divizionarele ”C” își testează capacitatea, și nu oricum, în încleștări directe fără menajamente. Cum a fost cazul sâmbătă la prânz pe teren neutru pentru Pobeda Star Bîșnov și Șoimii Lipova.

”Bulgarii” au demarat pregătirile la 15 ianuarie, pe plan local, completate cu un prim meci amical, jucat cu Cocoşul Orţişoara în deplasare şi pierdut cu 3-1, după care, în perioada 4-11 februarie au efectuat un cantonament la Băile Herculane.

Din 2022, cei din Dudeștii Vechi nu se vor mai baza pe Bilia, Staicu şi Bârloveanu, care au plecat la alte echipe, nou sositi în lot fiind F. Ardelean, de la vecinii din Periam, Gabriel Gînju (Ortişoara) și Bogdan Andriucă (Moşnita Nouă), iar alții fiind și ei așteptați.

La sfârşit de 2021 ”bulgarii” ocupau locul 7 in Seria a 8-a din Liga 3, cu linia de clasament 13 4 2 7 13-19 14 puncte.

Rândul de sus (de la stânga la dreapta): antrenorul-jucător Vasilcin, Ginju, maseurul D. Epure, T. Budur, S. Budur, I Boboiciov, C. Lungu, F. Ardelean, Gh. Stoianov – portar și antrenor; pe rândul de jos (de la stânga la dreapta): B. Andriucă, B. Rusu, B. Darloman, Bogdan, D. Chistrugă, A. Danilă, A. Mărgărit, L. Vincu și A. Romanov.

”Bulgarii” au revenit vineri după săptămâna de stagiu centralizat în sudul județului Caraș-Severin iar sâmbătă de la ora 11:30 au jucat al doilea meci de verificare, pe terenul din localitatea Jimbolia, cu CS Şoimii Lipova, parteneră de întrecere în C8 cu care a încheiat la egalitate, 1-1, după ce la pauză scorul a fost alb.

Pentru Pobeda a marcat Vasile Vincu în minutul 52, cu un sut de la 20 de metri, iar lipovenii au egalat în minutul 74.

Au jucat: Toroc (min. 60, Stoianov) – Lungu, Ardelean, Miculescu, Vincu, Rusu, Toma Budur, Briciu, Sebastian Budur, Gînju, Andriucă.

Au mai jucat: Dănilă, Costescu, Darloman, Mărgărit, Chistrugă şi Fabian Novac – care s-a întors din Austria.

Următoarele meciuri pentru cei de la Pobeda sunt programate cu Maşloc – miercuri, respectiv sămbătă cu Phoenix Buziaş.

Daniel Vasilcin a remarcat că ”a fost un meci pe viată şi pe moarte în sensul bun al cuvântului, parcă s-a jucat pe puncte. Sunt mulţumit de jocul echipei mele. Am întâlnit una din cele mai bune echipe din zona noastră din Liga 3. Doresc să-i mulţumesc domnului profesor Avram Rusu pentru condiţile pe care ni le-a asigurat pentru găzduirea acestu joc la Jimbolia. În privinţa cantonamentului de la Herculane, a fost dificil din cauza lipsei de infracstructură, care a lasat dorit. Nu a mai fost ca în anii trecuţi, când am avut la dispoziţie si terenuri de fotbal.”

Ultimele rezultate din 2021 în C8 și programul primei runde din 2022 în seria vestică a Ligii 3, antepenultimă rundă a returului, pe coloana clasamentelor secțiunii Fotbal. Ultimele rezultate la zi și programul viitor în Liga 1, pe aceeași coloană.

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 8 = cincisprezece

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: