Pobeda pierde acasă cu Crișul, Avântul Periam trădată de absența Ambulanței

După-amiază neagră de sâmbătă pentru ultimele două sosite din Divizia D Timiș în seria vestică a ligii a treia, CS Avântul Periam ratând încă din start șansa primei victorii în noul campionat dat fiind absența celei de-a doua Ambulanțe de la teren, meci nedisputat, iar Pobeda Star Bîșnov rămânând și aceasta în continuare fără succes, învinsă la limită acasă în aceeași etapă a V-a. Beneficiare, vizitatoare arădene.

După ce timișenele fruntașe au remizat vineri 2-2 pe ”Ștefan Dobay”, timișenele codașe fără victorie în Seria 8 au clacat la mijlocul turului Ligii 3, pe teren propriu, în întâlniri cu arădenele.

Cea de la Periam nu s-a mai disputat deoarece gazda organizatoare CS Avântul nu a beneficiat la teren de cea de-a doua Ambulanță iar oaspeţii de la CS Gloria Lunca-Teuz Cermei vor câștiga cel mai probabil la ”masa verde”, săltând astfel peste dumbrăvițeni, pe locul 2, la 3 puncte în urma liderului.

S-a jucat în schimb de la ora 17 pe ”Hristo Stoichkov” din Dudeștii Vechi, Pobeda Star Bişnov – CS Crişul Chişineu Criş 0-1 (0-1).

Iar astfel Crișul a urcat pe podium, umăr la umăr cu omologii arădeni din Cermei, tot cu 10 puncte. Peste 200 de spectatori au plecat dezamăgiţi că echipa lor favorită nu a reuşit să câștige nici în această etapă, la a doua încercare acasă tot fără gol înscris.

În minutul 20, localnicii au marcat prin Staicu dar golul a fost anulat pentru un presupus ofsaid. Iar după cinci minute, contrar cursului jocului, vizitatorii au deschis scorul prin Sebastian Susan, cu un şut de la 16 metri în vinclu. şutând sub transversală.

Cu cinci minute înainte de pauză, Vincu a fost faultat de Susan în careu şi arbitrul a acordat corect lovitură de la 11 metri, ratată de Staicu.

În repriza secundă, gazdele au dominat și au ratat alte situaţii favorabile de a egala dar nu au nimerit cadrul porţii. Și totuşi, în primul minut din cele patru de prelungiri puteau egala…

Pobeda va juca tot acasă și runda viitoare, cu nou-promovata arădeană Frontiera Curtici.

Pobeda: Stoianov – Bîrloveanu, Bilia, Trankulov, Lungu – Chistrugă, Briciu, Toma Budur, Vincu – Staicu, Bîrza.

Antrenor: Mihăiţă Hromei.

Au mai jucat: Toroc, Vasilcin, Sebastian Budur şi Paraliov.

Crișul: Roșca – Haloș, Sabău, Nistor, Ciornei – Tănase, Ivan – Clej, Susan, Giurgiu – Modan.

Au mai jucat: Mâneran, Teşedan, Busuioc şi Ivan.

Au arbitrat: Vladimir Nagy (Alba), Emeric Tocai şi Bogan Vasile (ambii din Sibiu). Observator de arbitri Cosmin Danciu (Hunedoara), delegat de joc Constantin Semen (Târgu Jiu).

Rezultatele etapei a 5-a în C8 și programul celei de-a șasea, pe coloana clasamentelor secțiunii Fotbal. CS Avântul Periam va juca la Șoimii Lipova.

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


cinci + = 8

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: