Poli câștigă la Dunăre

Politehnica Timișoara a pendulat cu bine de la o înfrângere cu 3-0 la Cluj în debutul de sezon de marțea trecută la un succes în deplasare în această seară la Călărași, întrecând-o astfel pe Dunărea și în clasamentul după două etape al noii ediții 2021/2 în Liga 2, alb-violeți cel mai bine clasați în urma a două partide afară dintre cele 3 grupări din faza play-off a campaniei trecute care n-au izbutit ascensiunea în elită. 

”Poli” a avut parte de un debut de sezon total inconvenabil, cu ieșirea sub Feleac la o eternă pretendentă la promovare și deplasarea lungă la Călărași pentru duelul cu perdanta barajului de promovare în Liga 1, iar timișorenii au izbândit la cea de-a doua încercare, contribuind la un bilanț al etapei total favorabil oaspeților, cu 6 victorii și două remize, în oglindă celei inaugurale, cu 6 succese ale gazdelor și tot două remize. Iar bănățenii nu s-au lăsat mai prejos decât concitadinii de la Ripensia, care înscriau și ei de 3 ori galben-albaștrilor cu 3 zile în plus la dispoziție între cele două runde față de oponenții ”violeți”: Dunărea Călărași – Politehnica Timișoara 1-3 (1-1).

Dunărea a fost singura echipă care n-a învins-o pe ASU Politehnica în play-off-ul ediției trecute, 0-0 la Călărași în debutul fazei 1-6 și 2-1 pentru băieții lui Alexa pe ”Dan Păltinișanu”, noii elevi ai lui Dorin Toma făcând încă un pas înainte în disputele directe prin a trece de niște călărășeni cu antrenor nou și remaniați, dar mai degrabă slăbiți față de campania anterioară.

Pe o temperatură caniculară, care a necesitat două reprize de hidratare în fiecare mitan, Politehnica a început partida într-o formulă orientată defensiv. Primele 10 minute au fost într-o mică măsură în favoarea gazdelor, care în minutul 7 au avut parte de o pătrundere în careu, fără efect pe tabela de marcaj, iar în minutul 10 au încercat poarta lui Păduraru de la peste 35 metri printr-un șut al lui Boiangiu.

Alin Ignea a deschis scorul dintr-o lovitură liberă, executată imparabil de la 25 de metri de poarta adversă: 0-1. La 5 minute distanță de la deschiderea scorului, Octavian Ursu a rămas liber complet în zona centrală după o recuperare a lui Daniel Benzar pe 12 metri, dar din păcate a irosit o ocazie rarisimă. Cum prea bine știm că în fotbal ocaziile se răzbună, gazdele au reușit să marcheze în urma unui corner, golul egalării fiind marcat de un sportiv care a îmbrăcat tricoul alb-violet, Adrian Bedea, cu calcâiul, de la 8 metri… 1-1, scorul pauzei.

În cel de al doilea mitan, adversarii au contat doar în primele minute, atunci când, în urma unei erori a defensivei poliste și a unei nesincronizări în flancul drept, jucătorii Dunării au trecut pe lângă două ocazii foarte mari.

Ulterior, prin intrarea lui Bîrnoi și a lui Andrei, echipa pregătită de Dorin Toma a preluat inițiativa jocului și chiar a dominat până la sfârşit. Golul doi a venit în minutul 68, când Daniel Benzar a marcat din unghi de pe flancul stâng, iar în minutul 87, printr-o execuție de excepție din lob, Oanea a risipit ultimele dubii: 1-3.

Într-un alt meci al serii, nou-promovata departamentală bucureșteană CS al Armatei a învins cu 0-2 la Târgu Jiu în fața urmașei lui ACS Șirineasa, în continuare ”sarcina” în programul etapei, rezultatele tehnice și clasamentul la zi al Ligii 2, de pe coloana dreaptă. Următoarea apariție pentru Politehnica Timișoara va avea loc duminică 15 august de la ora 11:30, contra lui FC Buzău, probabil pe stadionul ”Dan Păltinişanu”, în etapa a III-a din Liga 2.

*

Dunărea: Achiriloaiei – Țenea, Matei, Șandru, Sălceanu, Boiangiu, V. Gheorghe, Bedea, Kanda, Stoica, Popescu.

Rezerve la start: Calu, Caragea, Cotiga, Fotescu, Mănăilă, Moise, Popa, Tache, Veluci.

Politehnica: Păduraru – Sofran, Mera, Scutaru, Oanea, Ignea, Lazăr, Radu, Benzar, Ursu, Axente.

Rezerve: Devenish-Meares, Andrei, Bîrnoi, Bocșan, Costea, Minteuan, Moțiu, Pamfile, Zaluschi.

Au arbitrat: Moroiță (Ploieşti) – Marchidanu (Brăila) și Dumitru (Gherghiţa / Prahova); rezervă: Avram (Piteşti); observator de arbitri: Olteanu (Bucureşti); delegat de joc, Barbu (Giurgiu).

 

 

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 2, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


1 × trei =

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: