Poli conturează scorul record al Seriei 8 pe pielea inăoanilor retrogradaţi pe teren din Liga 3 în primăvară: 6-1

Politehnica Timişoara a stabilit astăzi pe „Electrica” pentru a doua etapă la rând scorul record al rundei în Seria 8, 3-0 săptămâna trecută pe final la Periam, 6-1 de astă dată ca record absolut al noului campionat în faţa inăoanilor de pe penultimul loc în ediţia anterioară, în baza căruia au retrogradat pe teren din Liga 3 dar au fost reprimiţi în cadru la umplerea rândurilor. 

Doar nou-promovata CSC Peciu Nou înscria până acum mai mult de 3 goluri într-un joc din noul sezon în Seria 8, 4-1 acasă cu Avântul Periam în etapa a II-a, dar astăzi de la ora 17, pentru ultima dată în septembrie de la ora 17, înaintea întâlnirilor de la ora 15 la ceas de octombrie, alb-violeţii au marcat deja de 4 ori în primele 50 de minute, fiind cât se poate de clar că vor stabili un nou record, limitat la 6 goluri marcate şi datorită ratărilor pe măsură.

„Violeţii” au stabilit astfel pentru a treia oară scorul etapei în ultimele 4 runde, „norma” de 3-0 cu CS Socodor şi de la Periam fiind majorată prin prelungirea la 4 apariţii a seriei invincibile, timişoreni strângând 10 puncte din ultimele 12 posibile.  

Încurajaţi pe „Electrica” de galeria viola şi având în faţă a şaptea clasată, cu doar 3 goluri marcate în primele 5 etape – cele mai puţine reuşite, poliştii au deschis rapid scorul dintr-un corner în primele nici 5 minute şi s-au desprins la 3-1 într-un sfert de oră de joc, cu tot cu egalarea izbutită de la punctul cu var de ACB ACS Ineu.  

Murariu revenind cu această ocazie între buturi, la două săptămâni după accidentarea pe care o provoca pe acelaşi gazon în draw-ul cu liderul FC Bihor, şi David Ciurel fiind titularizat în locul lui Marincu, o a doua modificare în „11”-le de start faţă de meciul de la Periam. 

Unde Daniel Olariu deschidea scorul şi semna „dubla”, deschizându-l şi de astă dată încă din minutul 3, cap în urma cornerului lui Prună.

Tot o fază fixă aducând şi cel de-al doilea gol al primelor 10 minute, din penalty-ul transformat de Udrescu pentru oaspeţii arădeni, acordat fiind după ce Curescu nu trimitea exact cu capul spre propriul portar şi-l faulta în careu pe Toure.

Nu se încheia însă sfertul de oră şi Prună devenea şi marcator, din co-autor, tot cu capul şi nestingherit în urma unei centrări, imitat fiind peste alte două minute de Pureca, din plonjon, cu ajutorul barei: 3-1.   

Alb-violeţii, dezinvolţi în faţa unor vizitatori pe cale de a fi învinşi în premieră în deplasare, după surprinzătorul 1-1 de la Pecica şi triumful cu 2-0 de la Carani în faţa buzieşenilor.

Mai sugestiv în privinţa roş-negrilor, incapacitatea de a marca măcar o dată la Ineu în 3 apariţii, 0-1 cu cei din Cermei, 0-0 cu nou-promovaţii Peciului Nou şi 0-2 săptămâna trecută cu Şoimii Lipova, dificilă fiind cazna construcţiei jocului. 

O penultimă clasată retrogradată în sezonul trecut este şi rămâne o penultimă clasată în Liga 3, oricât desconsideră „fotbalul lui 272-0” criteriul sportiv, iar retrogradatei din Liga 2, fie şi în plină reconstrucţie a lotului prin masivă întinerire, i-a venit relativ lesne să se joace de-a ocaziile, şi altele până la pauză, Prună la un pas de 4-1 când a trimis în bară în minutul 25, David Ciurel şi el la un pas de majorarea avantajului.

Menţinut la cote rezonabile la pauză mai degrabă pe seama neinspiraţiei şi impreciziilor poliste la finalizare, decât graţie replicii vizitatorilor, iar asta fără a ştirbi din meritele învingătorillor, dar limitările inăoanilor au fost cât se poate de evidente, expuşi riscului de a pleca spre nordul judeţului vecin cu „sacul plin”. 

Poli a marcat aproape la fel de rapid şi la începutul reprizei a II-a, când Curescu, lansat în adâncime de Prună, s-a reabilitat trimiţând de pe dreapta, de la linia de fund, spre centrul careului, unde David Popa şi-a reamintit de golurile marcate deja pe acelaşi gazon în acest sezon altor arădeni, „pasându-l” pe Merşca în minutul 50: 4-1.

Record depăşit peste doar un sfert de oră de David Ciurel, mai precis de această dată de pe stânga, către colţul lung, după ce Sculici apelase pentru ultima jumătate de oră la Ndoye, Nica şi Kone, în locul lui Călin, Banam şi Zdrenţan.

Paul Codrea a preferat să lase cât mai mult echipa de start să-şi ungă relaţiile de joc, schimbând abia la 5-1, de la mijlocul părţii secunde, prin a-i introduce pe Marincu şi Oprea în locul marcatorilor David Ciurel şi Olariu, apoi şi pe Roşu, Paşcalău şi Adam pentru ultimul sfert de oră, în locul lui Rotariu, Prună şi Curescu.

Cinci modificări şi un al şaselea gol polist spre final, marcat de recent intratul Fabian Marincu dintr-o lovitură liberă executată spre vinclu, de succes cu toată opoziţia lui Merşca: 6-1. 

Un absolut meritat succes detaşat dar nivelul opoziţiei în Liga 3 poate fi şi de asemenea factură. Următorul adversar fiind Gloria Lunca-Teuz Cermei, chiar ultima clasată în campionatul anterior, detaşat după sezonul regulat, nu la fel de drastic după play-out, pe care poliştii îl vor întâlni în judeţul Arad, ulterior pe „Electrica” în compania pecicanilor iar la finele turului la Peciu Nou.

Autoare a unicului succes „afară” al rundei, dominată de victoriile gazdelor cu cea a Politehnicii la un scor record. Toate rezultatele şi programul viitor, pe coloana clasamentelor la zi a secţiunii Fotbal.

*

Politehnica Timişoara: Murariu – Curescu, Bocşan, Vlaicu, Taub – David Ciurel, Pureca, Olariu, Prună, Rotariu, Popa. 

Rezerve la start: Miklos – Radu Ciurel, Oprea, Marincu, Paşcalău, Haloş, Adam. 

Antrenor: Paul Codrea.

ACB ACS Ineu: Merşca – Voştinar, Clipotă, Bekono, Buza – Zdrenţan – Banam, Călin, Susan, Udrescu, Toure.

Rezerve la start: Spătaru – Ndoye, Nica, Kone, Şerban, Rucăreanu, Goia. 

Antrenor: Cristian Sculici.

Arbitri: Leopold Herczeg (Băcia / jud. Hunedoara) – Gogu (Reşiţa), Bumb (Băcia / jud. Hunedoara). Observatori: Nistoran şi Burtea – ambii din Reşiţa.

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3, Poli Timişoara și etichetat cu , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


7 − = sase

 


Alte articole legate de acest subiect: