Poli generaţia 1983, reuniune de suflet

O iniţiativă de suflet, mai rară în peisajul fotbalistic… O generaţie a alb-violeţilor polişti, promoţia 2001, una pusă la grea încercare încă de la vremea absolvirii, pe când clubul timişorean trecea prin momente cel puţin la fel de grele ca şi în ziua de azi, s-a reunit în preajma cumpenei între ani, pentru a depăna amintiri, pentru o plăcută revedere, dar şi pentru a se reconecta la iubitul joc, în jurul balonului rotund. Unii s-au lăsat, alţii continuă chiar şi la cel mai înalt nivel, unii au acumulat ceva kilograme în plus, alţii sunt traşi printr-un inel, dar toţi au rămas ca unul, măcar pentru o seară…

Poli, generaţia 1983, o inedită reuniune la 10 ani de la absolvire, pentru 90 de minute de fotbal şi o sumedenie de amintiri mai apoi (clic pentru mărirea imaginii)

Aşadarpromoţia 2001 a Politehnicii Timişoara a aniversat scurgerea unui deceniu printr-o frumoasă întâlnire de 10 ani de la absolvire, aidoma liceenilor, sub bagheta aceluiaşi iscusit şi inimos profesor Dorel Maşcovescu, cel care le-a fost mentor mai bine de un deceniu, aidoma altor şi altor generaţii alb-violete. Evenimentul a avut loc în sala-„balon” a bazei sportive Sorin Altmayer, unde juniorii de altădată au jucat vreme de o oră şi jumătate. Este vorba de o promoţie care s-a clasat mereu în fruntea fazelor zonale, de la vârsta şcolii primare şi până spre absolvire, când a reprezentat-o pe Poli la un turneu final naţional găzduit la Tîrgu Mureş, unde dispunea cu 1-0 de gazde, remizând 1-1 cu „U” Craiova şi cedând cu 1-2 Stelei, cea avându-i în componenţă pe alde Neşu ori Piţurcă, şi care se califica învingând pe linie în finala competiţiei.

Este totodată vorba despre o generaţie mai specială prin faptul că a prins tocmai la absolvire groapa de potenţial a clubului polist, şi anume sezonul 2001-2002, în care devenea carne de tun pe fondul problemelor financiare şi implicit de lot de la gruparea alb-violet sfârşită pe mâinile lui Claudiu Zambon. Juniorii, sau mai bine zis parte dintre ei, ajungeau să fie aruncaţi în focurile cuştii ligii a doua, în vreme ce unii componenţi, ca de exemplu selecţionabilii la lot Ianu, Demian ori Ciortan, ajuns la acea vreme căpitan al selecţionatei tricolore, se regăseau în ograda lui UTA, iar Szekely, Franiov, Ştreangă sau Iacob luau drumul Italiei. A fost aşadar o grupă ajunsă de timpuriu şi grefat pe circumstanţe de moment în vizorul primei echipe, laolaltă cu juniori ai generaţiei de ´84, pregătită de un alt sufletist antrenor localnic, Petre Vlătănescu.

Au participat la reuniunea de suflet Ionuţ Iacob, ultima oară la Flacăra Făget, Alin Ciorogaru, redirecţionat pe Campionatul de Minifotbal al Timişoarei, Alexandru Tătar, care nu mai joacă la ora actuală, dintre portari, iar ca jucători de câmp Gabriel Giuchici, de la Ghiroda, echipă în Campionatul Judeţean Timiş, Andrei Pobega, de la divizionara D Arsenal Bucovăţ, Janos Szekely, care de la Steaua a ajuns în Rusia, la Volga Nijni Novgorod, Cristian Ianu, care de la Bellinzona şi Aarau se regăseşte acum la Lucerna, în al nouălea său de Elveţia, Adrian Ilaş, care nu mai joacă, George Burlacu, care evoluează în fotbalul englez, Răzvan Tiriteu şi Sandu Pătraşcu, retraşi din activitatea competiţională, Marius Nichitean, antrenor la Centrul de copii şi juniori al FC 1869 Electrica Timişoara, Dan Raţiu, de la Flacăra Făget, Zoltan Feher, de la Timişul Şag, Paul Ciortan, care nu mai joacă, Grigore Ilieş, devenit antrenor, Adrian Mane, care nu mai joacă, Dragoslav Chevereşan, retras din fotbal, Daniel Bona, ajuns la divizionara C din Caransebeş, Ciprian Ştreangă, de la ACS Recaş, şi Marius Handrache, de la Juventus Pişchia. Au absentat motivat Alin Franiov, care încă joacă în Elveţia, Adrian Grijincu, la fel, evoluând peste hotare, în fotbalul din Albion, şi Adrian Timiş, antrenor la Electrica Timişoara.

Această generaţie a avut în faza sa incipientă aproape 100 de copii, alcătuind 3 echipe, în urma selecţiei efectuate de Dorel Maşcovescu prin şcolile timişorene, şi care la final a numărat 24 de absolvenţi. Grupa a fost iniţiată la Electrica Timişoara, odată cu primii paşi spre şcoală ai copiilor, şi strămutată mai apoi, odată cu intrarea în şcoala gimnazială, la Poli.

 

 

 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Poli Timişoara, Timişene și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


+ 1 = doi

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: