Poli II, cu Dobricean decan de vîrstă, a 3-a oară 2-1 afară în 2012

Poli II a revenit marţi seară pe căi victorioase, obţinînd al treilea succes cu acelaşi 2-1 în condiţii de deplasare în acest retur, şi nu oriunde, ci pe un teren „Mircea Chivu” unde prima garnitură alb-violetă avea nevoie de lovituri de departajare pentru a merge mai departe în acest sezon, în Cupa României. A fost CS Municipal Şcolar Reşiţa – Poli II Timişoara 1-2: Beloescu 2 – Velici 19, Szalkai 40.

„Sunt mulţumit de jocul prestat, de atitudinea elevilor mei, în condiţiile în care am aliniat o echipă foarte tînără, în care doar Dobricean a avut 21 de ani”, ne-a spus la final Roberto Ivan (foto prima pagină), antrenorul echipei a doua poliste, care a reuşit prima victorie în ultimele 3 jocuri, deşi a fost privată de absenţa a numeroşi componenţi. În schimb s-a mai consemnat un debut la liga a treia, oferit tînărului atacant Leonte, din generaţia 1994, care a intrat în minutul 85 în locul colegului atacant Velici, marcator de 1-1. Ca alte reveniri sau permutări, Vucea a evoluat din nou ca fundaş lateral, în vreme ce Silaghi-Perju şi Leagu au jonglat cu poziţiile în linia mediană: „Le-am oferit libertate totală pe faza ofensivă, lor şi lui Dobricean”, a punctat ex-fundaşul polist Ivan.

Norişorul survenit după succesul în Valea Domanului este accidentarea lui Iordache, suspect de fractură de piramidă nazală în urma unei lovituri încasate în minutul 60, cînd adversarul nu l-a ferit, reşiţeanul venind după meci, la vestiare, să-şi ceară scuze. Portarul Iordache va fi consultat la un spital din Timişoara.

Şi apropo de accidentări, Andrei Dăruială n-a fost convocat, agravîndu-i-se o afecţiune recentă, ceea ce a mărit bătăile de cap ale „satelitului”, lipsit şi de aportul lui Popa, Zaluschi, Petcuţ şi Boştină, cooptaţi de Poli pentru deplasarea la Piteşti.

„Am făcut un joc bun dar nivelul tehnico-tactic a fost influenţat de starea terenului, care a fost destul de greu. Totuşi, ne-am adaptat destul de bine, i-am lăsat să se desfacă, pentru a exploata apoi spaţiile mari rămase în apărare, noi ştiind că Reşiţei îi place să joace, şi să încercăm să profităm pe contre, ceea ce am şi făcut!”, ne-a mai spus Ivan.

1-0 a fost în minutul 2, după o centrare de pe stînga, „cap” Beloescu, la o greşeală de marcaj polistă, de la 5 metri de buturi. După ce a ratat două ocazii imense, Gelu Velici s-a revanşat cu o splendidă acţiune în care a depăşit ca la carte 3 adversari, egalînd: 1-1. Szalkai a marcat pentru 1-2 după o pătrundere în careu şi finalizare cu şut, la capătul unei acţiuni cu schimbare a flancului de atac, iniţiată de violeţi de pe dreapta. „Reşiţa a dominat apoi teritorial, a schimbat şi aşezarea destul de repede, forţînd golul, a avut şi o bară, dar şi noi ne-am creat încă 3 bune oportunităţi”, a mai spus Ivan.

Poli II: Iordache – Vucea, Iovan, Dubei, Damian – Leagu (81, Duţu), Stancu, Dobricean, Szalkai – Silaghi-Perju, Velici (85, Leonte). Pe bancă: Cobliş – Banda, Ştirbu, Rogojinaru.

Poli joacă vineri acasă cu Bihorul Beiuş, apoi la Recaş, şi finalmente acasă cu Giarmata.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , , , , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


5 − = trei

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: