Poli II intră în sfârşit pe iarbă

Vineri după-amiază l-am lăsat cu lopata în mână, deszăpezind gazonul de pe „Dan Păltinişanu”, în mijlocul elevilor săi. Iar terenul, la ora jocului de sâmbătă seară, l-am văzut cu toţii cât de bun a fost, excelent pentru vremea iernatică. Duminică dimineaţă, l-am găsit întocmindu-şi programul săptămânii care include şi debutul în returul seriei a V-a în Divizia C. Şi apropo de iarbă, antrenorul Adrian Stoicov a răsuflat uşurat că în sfârşit, săptămâna aceasta, elevii săi vor alerga şi pe gazon natural, pentru a se acomoda condiţiilor jocurilor oficiale, după amar de iarnă pe „sintetic”.

Din păcate, ninsorile şi necesitatea deszăpezirii arenei „Dan Păltinişanu” au pus în cui ultimul amical al perioadei de pregătire, vineri la ora 15, cu CFR Timişoara, „care ne-ar fi fost util”.

„Ne-am pregătit din toate punctele de vedere, inclusiv psihic, insuflându-le tăria să aibă încredere în ei. Este foarte important acest aspect”, explică Adrian Stoicov, care conduce la Poli II Timişoara un lot de 19 jucători în stagiunea de primăvară, şi anume portarii Iordache şi Ostafie, fundaşii Dăruială, Ivan, Ilie, Voiculescu, Cuciorvă şi Toma, mijlocaşii Jitaru, Aldea, Fuchs, Rosenblum, Dobriceanu, Szalkai, Stancu şi Dudaş şi atacanţii Boştină, Velici şi Ardelean.

Voiculescu şi Dudaş, accidentaţi la muşchii inghinali, vor rata startul sezonului, programat vineri la ora 15, când echipa secundă a alb-violeţilor va primi vizita Autocataniei Caransebeş. „Boştină şi Ilie sunt recuperabili, deşi acuză mici probleme la genunchi respectiv cu o contractură”, a explicat antrenorul Stoicov.

„Luni dimineaţă vom efectua un antrenament de individualizare, cu mijlocaşii şi atacanţii în prima oră iar cu fundaşii de la 11 la 12, marţi vom face pregătire fizică dimineaţa şi încă o sesiune de individualizare după-amiaza, miercuri va fi tehnico-tactic iar joi unul mai uşor, incluzând exersarea fazelor fixe. Ulterior jocului, sâmbătă, ne vom reuni la recuperare”, a conturat Stoicov programul echipei aflate cu 5 zile înaintea redebutului în eşalonul trei, doar începutul săptămânii conţinând antrenamente mai intense.

Rămâne de văzut, în urma şedinţei de luni a clubului, la 12,30, unde vor efectua echipa secundă şi cea de juniori mari antrenamentele zilelor următoare, nefiind exclus ca garniturile să se pregătească pe un acelaşi teren ales de conducere într-o anumită locaţie. „În funcţie de cât de moale este gazonul pe terenul III din complexul <Dan Păltinişanu>, ne-am putea pregăti şi pe Tehnomet, în zona Căii Buziaşului, unde se renovează momentan vestiarele, în vederea închirierii bazei. Cât despre debutul oficial, în principiu ar fi pe terenul <Ştiinţa>, la Universitatea Politehnica, dar şi în acest caz şedinţa va clarifica lucrurile, mai existând variantele Covaci respectiv terenul Calorului, urmând să comunicăm forul federal în acest sens”, a mai spus Adrian Stoicov.

Alţi doi jucători, şi anume Leagu şi Dubei, nu vor începe returul cu Poli II, primul, accidentat, urmând a nu mai fi transferat de la Poli 2002, iar cel de-al doilea tânăr menţionat revenind abia în a doua jumătate a campaniei de primăvară.

Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3 și etichetat cu , , , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


patru × 4 =

 


Alte articole legate de acest subiect: