Poli o scoate la capăt pe ploaie şi la Socodor, desprinsă în ultimele 10 minute: 0-2. Repetiţie de succes înaintea ieşirii la Oradea

Tinerii şi juniorii polişti au reînnodat astăzi după-amiază în nordul Aradului rural, pe terenul unei nou-promovate din Divizia D, victoriile la zero în deplasare din acest campionat, Politehnica desprinzându-se în ultimele 10 minute ale unui meci jucat în condiţii potrivnice fotbalului, pe ploaie şi pe un teren greu, 2-0 (0-0) la Socodor cu care timişorenii şi-au păstrat locul secund în Seria 8.

De fapt, poliştii abordau ieşirea în fief-ul campioanei Diviziei D Arad de pe locul 3, pe care alunecau temporar ieri după victoria acasă a Progresului Pecica la inaugurarea etapei a XII-a, 2-1 cu cei din Cermei, însă au trecut cu bine hopul testului de caracter al depăşirii cu atât mai ambiţionatei penultime clasate din Socodor, învinsă şi-n precedentele două runde după alte două remize albe, dar mai ales fără nicio victorie odată cu înfrângerea de pe „Electrica” din întâlnirea tur, atunci cu 3-0. 

Roş-albii şi-au vândut însă cât se poate de scump pielea în tentativa de a ameliora picajul, trăgând nădejde să-ncurce socotelile vizitatorilor alb-violeţi, care luau „o piatră în gură” pe „Comunalul” Socodorului, însoţiţi fiind şi de peste o sută de fani, cu care s-au bucurat din plin la final, sprintând în învingători în dauna unor localnici ajunşi la a opta înfrângere în ultimele 10 apariţii fără succes, şase dintre acestea fără a înscrie deloc.

Păstrând acelaşi unsprezece aliniat pe „Electrica” împotriva Şoimilor Lipova, Paul Codrea a suflat şi-n iaurt să nu-i fie complicate planurile şi-n Aradul rural, după insatisfacţiile ultimelor deplasări în Timişul rural, pierzătoare cu 3-1 la Peciu Nou şi remizată alb la Carani, iar în cele din urmă tinerii „violeţi” au scos-o la capăt, reeditând oarecum desprinderea pe final de la Periam, unde se impuneau strict în ultimul sfert de oră cu 3-0, aşa cum la fel de anevoioasă, smulsă cu forcepsul, era victoria din 7 octombrie la Cermei, cu 1-0. 

Fie şi chinuite, sunt reuşite teste de caracter cu puncte la zestre, paşi înainte ai unui tânăr şi foarte tânăr colectiv croindu-şi drumul împreună, pe calea revenirii spre vremuri mai bune în alb-violet, repetiţia cu succes de la Socodor având importanţa sa psihologică înaintea deplasării mai lungi de sâmbăta viitoare în Bihor, pe terenul liderului din Oradea, în întâlnirea fruntaşelor despărţite de 6 puncte dar pe care nimic nu le despărţea în disputa tur, 1-1 pe „Electrica”, pe „Iuliu Bodola” de la ora 17, în nocturnă. 

Cu totul altele au fost condiţiile în Aradul rural, mai austere, fie şi prin bălţi, însă Politehnica a răzbit, consolidându-şi mult astăzi poziţia în play-off, tot pe 2 dar cu 7 puncte avans faţă de a cincea clasată – pe o treaptă fără acces în grupa I valorică, în creştere de la 5 puncte înaintea etapei. 

Premize favorabile pentru ca tinerii viola să se bucure de aniversarea pe 4 decembrie a 102 ani de fotbal studenţesc politehnic pe Bega, imediat după ce vor fi completat sezonul de toamnă în care-i mai aşteaptă şi primirea vizitei Avântului Periam, respectiv ieşirea la Ineu.

Iar până la urmă, cu tot startul defectuos al întâlnirilor cu cvintetul arădean din Seria 8, 2-1 pentru Şoimii la Lipova în etapa a II-a, „Poli” a legat de-atunci 6 victorii împotriva oponentelor din judeţul limitrof la nord, lustruindu-şi blazonul a cărui onoare este de apărat. 

Însă bănăţenii se pot declara mai mult decât mulţumiţi că nu s-au trezit în dezavantaj pe terenul grupării de care în primăvară încă îi despărţeau două eşaloane, fie Ciornei fiind nu cu mult imprecis cu capul la finele primului sfert de oră, fie Lezeu fiind blocat în careu, fie lui Pirtea jucându-i terenul alunecos festa, fie Murariu deturnând în corner şutul aceluiaşi Ciornei din minutele premergătoare pauzei, pe o intercepţie în preajma careului.

Elevii lui Codrea şi-au croit în schimb mai greu rutele spre gol, cât se poate de evident fiind faptul că le prieşte net mai mult pe „Electrica”, unde au înscris de nu mai puţin de 17 ori în ultimele 3 partide, faţă de cele numai două goluri marcate în precedentele 3 deplasări, cea de la Periam constituind o raritate, cu 3 reuşite, fie şi strict pe final. 

Tentativele lui Curescu şi Olariu, puţin înaintea pauzei respectiv imediat după reluarea meciului, i-au văzut nevoiţi pe nou-promovaţi să respingă, rămaşi mai incisivi în special prin Ciornei, zbătându-se mult în careul lui Murariu să desfacă lacătul „viola”. 

O dublă modificare efectuată de Codrea pentru ultima jumătate de oră, apelând la David Ciurel şi Marincu, a reîmprospătat forţele poliste, mizând şi pe slăbirea îndârjitei replici a nou-promovaţilor din „D” Arad, care mutaseră la rândul lor, introducându-l pe Câmpan, iar apoi, pentru ultimele 20 de minute, şi pe Copil, nici combinaţia celor 2, după o centrare, neavând sorţi de izbândă la intrarea în ultimul sfert de oră.  

Abordat de timişoreni şi cu Rotariu în locul lui Olariu, iar până la urmă spărgând gheaţa printr-un marcator deja consacrat în noua ediţie, David Popa, care a adulmecat oportunitatea şi a insistat la o pasă incomodă înapoi a lui Copil către portar, pus în dificultate de propriu-i coechipier iar şi mai mult de atacantul alb-violeţilor, care n-a iertat din careu.

Jocul greşeala aşteaptă iar „Poli” a taxat-o la maximum, fructificând situaţia pe terenul greu al Socodorului, pe fondul erorii defensive a roş-albilor, dând de pământ cu strădaniile lor de până atunci şi apelând imediat la o dublă modificare în tentativa de-a redresa situaţia.

Însă, dintr-odată în avantaj, poliştii au putut exploata mai în voie spaţiile eliberate de arădenii avântaţi în căutarea egalării, iar cel care a intrat pentru ultimul sfert de oră, Iosif Rotariu, a dublat avantajul în penultimul minut din afara careului, asigurând un preţios triumf, indiferent cât de neconvingător. 

Greu o scoteau timişorenii la capăt la Cermei, cu mari emoţii în faţa Gloriei, iar şi astăzi au avut viaţă grea pe terenul unei ex-divizionare „D”, semnând totuşi al treilea succes în 6 ieşiri în campionat, şi acesta la zero. Ascendent moral pentru vizitarea fruntaşei FC Bihor, care a înscris din nou de 4 ori săptămâna aceasta, astăzi la Lipova, 4-1 (1-0).

* Rezultatele etapei a 12-a în C8 şi programul viitor, pe coloana clasamentelor la zi a secţiunii Fotbal.

CS Socodor – Politehnica Timişoara 0-2 (0-0)

CS Socodor: Mucha – Clej, Gherheş, Ţoca, C. Covaci – Şerengău, Turcuş – D. Covaci (minutul 57, Câmpan), Lezeu (82, Caia), Pirtea (69, Copil) – Ciornei (82, Mintaş).

Rezerve: F. Pop – Chiş, Gavrilaş, Faur, Pele.

Antrenori: Gheorghe Cameniţă şi Tibor Darasz.

Politehnica Timişoara: Murariu – Haloş, Bocşan – cpt., Vlaicu (minutul 90, Roşu), Radu Ciurel – Curescu (60, David Ciurel), Pureca, Olariu (76, Rotariu), Prună – Mura (60, Marincu) – David Popa.

Rezerve: Mikloş – Paşcalău, Oprea. 

Antrenor: Paul Codrea.

Arbitri: Andrei Fodor (Deva) – Cozorici şi Turian – ambii din Zalău. Observatori: Voina (Reşiţa) şi Boroş (Oradea).

 

 


 

Distribuie
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Liga 3, Poli Timişoara și etichetat cu , , , , , . Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


sase − = 4

 


Ultimele articole din categoria Fotbal: